Cristian Bucur: Acum, la aproape 3 luni de când aţi fost numită în funcţia de consilier pentru diaspora al Preşedintelui, vi se pare că este mai greu sau mai uşor decât v-aţi imaginat?
Sandra Pralong: Am învăţat să nu mai am aşteptări, aşadar nu mi-am imaginat că va fi ceva diferit de ceea ce este de fapt. Dar adevărul este că am şansa unui punct de reper deoarece am mai fost într-o poziţie similară în mandatul Preşedintelui Constantinescu. Evident Diaspora este foarte diferită aşadar şi chestiunile de rezolvat sunt altele. Dar, fără să cad în lirisme siropoase, simt ca pe un mare privilegiu oportunitatea de a-mi servi ţara iar asta nu este ceva greu sau uşor cât este mai curând o menire, un scop în viaţă şi este, de fapt, ceea ce m-a adus înapoi în ţara în 1989. Ca şi dumneavoastră şi alte 3 milioane de români, şi eu sunt o româncă din străinătate, m-am născut în România dar am copilărit în Elveţia şi trăit în SUA până în 90. Şi m-am întors. Cum sper s-o facă şi mulţi alţii.
Cristian Bucur: Care ar fi motivele pentru care românii care şi-au părăsit ţara de origine să participe într-un fel sau altul la “viaţa comunitară” românească?
Sandra Pralong: Motivaţia de a participa depinde de aspiraţiile fiecăruia deci nu pot vorbi decât pentru mine. Spre pildă, am fost crescută, de un bunic General, în ideea că viaţa nu-ţi aparţine în totalitate ci ea aparţine deopotrivă comunităţii în care te-ai născut şi celei în care trăieşti, comunităţi cărora trebuie să le fie mai bine datorită trecerii tale prin lumea aceasta… Aşadar eu una nu pot concepe viaţa ca fiind împlinită fără să dau ceva înapoi, în speţă, ţării mele. Chiar dacă nu în mod explicit, cred că acest raţionament se aplică şi tuturor celor care au simţit intensitatea bucuriei pe care ţi-o procură faptul de a da ceva mai departe şi de a face lucrurile mai bune pentru cei din jur. Părinţii au experienţa ăsta zi de zi… Ca să mă întorc la întrebare, nu e suficient să vrei să dai ceva înapoi ci trebuie să ai şi cui. Cred că românii de peste graniţe au acumulat experienţe şi expertize remarcabile, de care România are mare nevoie. Ei sunt nişte “noi paşoptişti”. Ar fi minunat dacă şi cât mai mulţi dintre ei ar simţi chemarea de a transfera cunoştinţele acumulate în străinătate înapoi spre ţara, iar asta la toate nivelele, de la inteligenţele de Premiu Nobel la aşa zişii căpşunari avem slavă Domnului suficient din fiecare… La Cotroceni chiar la această chestiune lucrăm acum, clădim un cadru şi canalele prin care acest transfer de expertiză şi de cunoştinţe să fie posibil între românii din Diaspora şi cei din ţară.
Cristian Bucur: De ce credeţi că sunt mulţi români în lume care atunci când întâlnesc alţi români, se feresc, evită să vorbească româneşte, etc?
Sandra Pralong: Iarăşi chestiunea aceasta diferă de la o persoană la alta. Nu pot să vorbesc decât pentru mine, iar eu una sunt mai curând emoţionată de câte ori, în străinătate, aud pe stradă oameni vorbind româneşte şi intru lesne în vorbă cu ei, departe de a mă feri, mă bucur! Alţii însă, şi mă gândesc aici mai ales la experienţa oamenilor din generaţia mamei mele, care trăieşte de 44 de ani în Elveţia, au trăit trauma supravegherii ubicue a Securităţii şi au rămas cu această, să-i zicem, tară. Oricum, schimbarea generaţională îşi face efectul şi pe măsură ce situaţia în România se limpezeşte, oamenii au mai puţine temeri şi încep să vadă statul mai curând că pe un partener decât ca fiind ceva de care să te fereşti.
Cristian Bucur: Ce aţi putea spune despre viaţa asociativă a comunităţilor din diaspora? Dar despre cea Nord-americană?
Sandra Pralong: Cred că societatea civilă românească, oriunde ar fi ea, fie în ţară, fie peste graniţe, se organizează din ce în ce mai bine pentru că oamenii au căpătat conştiinţa faptului că funcţionarea democraţiei depinde în primul rând de ei şi de abilitatea lor de a ţine autorităţile responsabile. În străinătate şi mai ales în America de Nord îmi pare că lucrul acesta vine poate mai firesc decât în România sau chiar şi în Europa. Simt o mai mare aplecare pentru calitatea democraţiei din partea grupurilor formale sau informale din America de Nord decât din Europa, unde oamenii pun mai curând probleme punctuale, nu sistemice şi măsor asta în primul rând prin mesajele şi cererile pe care le primim la Cotroceni. De asemenea, apropo de America de Nord, îmi pare că distanţa sporeşte dorul de ţară şi observ o mare efervescenţă culturală mai ales în Canada, sau poate sunt eu abonată la listele bune… Îmi pare că aveţi câţiva români foarte inimoşi care îşi iau în serios “romanitatea” şi pun mult suflet în a crea coeziune în jurul identităţii naţionale. Felicitări tuturor, apreciem cu toţii ceea ce faceţi!
Cristian Bucur: Sunt din ce în ce mai multe voci care se întreabă când românii de pretutindeni vor fi organizaţi. Ce credeţi despre acest lucru?
Sandra Pralong: Sincer, mi vine să vă întreb la rândul meu: Organizaţi de cine? Cine ar trebui să-şi asume acest rol? Nu credeţi că depinde de fiecare grup în parte? De altfel, observ semne foarte îmbucurătoare că mentalitatea de “a aştepta” în permanenţă ca altcineva să facă treaba pentru noi se pierde şi că oamenii au înţeles, în fine, că fiecare este responsabil pentru soarta să. Aşadar, acelaşi lucru este valabil şi pentru Diasporă. Românii vor fi bine organizaţi atunci când vor vrea cu adevărat să trăiască altfel decât o făceau până acum şi… atunci se vor organiza!…
Cristian Bucur: Înainte de 1989, serviciile de securitate au infiltrat comunităţile de români, ce credeţi că s-a întâmplat cu aceste persoane după 1989?
Sandra Pralong: Întreaga structură a statului era diferită înainte de 1989 iar asta include şi Serviciile şi rolul lor în stat. Personal nu ştiu ce s-a întâmplat cu oamenii trimişi “în misiune” dar vreau să cred că fiecare regretă dacă a fost unealta unui regim opresiv care a sărăcit România nu doar din punct de vedere material dar mai ales moral şi intelectual.
Cristian Bucur: Sunt voci care spun că ar exista în continuare interese controlate de serviciile din ţară pentru a influenţa diaspora în anumite direcţii. Un exemplu ar fi crearea de asociaţii sprijinite de DPRRP în condiţiile în care există deja asociaţii cu acelaşi profil.
Sandra Pralong: Din nou nu înţeleg prea bine felul în care puneţi problema pentru că insinuaţi nişte lucruri care în realitate nu cred că există. Oricum doar colegii de la Ministerul de Externe pot răspunde pentru activitatea Departamentului lor.
Cristian Bucur: Sunt legale filialele partidelor politice în diaspora?
Sandra Pralong: Colegii jurişti îmi spun că, prin Statut, orice partid poate să constituie, la nivel naţional, o organizaţie pentru diaspora. Filialele partidelor politice din diaspora s-au putut înfiinţa prin introducerea de prevederi speciale destinate comunităţilor româneşti în statutele politice ale partidelor importante, cu trimitere la legislaţia statului pe teritoriul căruia se afla. Aşadar cred că dvs. ştiţi mai bine ce este legal în Canada în această privinţă.
Cristian Bucur: Ce ar putea face diaspora pentru România? Dar România pentru diaspora?
Sandra Pralong: Cred că lucrul cel mai important este pur şi simplu să-i pese… Restul vine de la sine dacă-ţi pasă cu adevărat!
Cristian Bucur: V-aş ruga să transmiteţi un mesaj românilor de pretutindeni. Dar celor din America de Nord?
Sandra Pralong: Aş vrea să realizăm că onorând România, ne onorăm pe noi înşine! (Şi invers…) Iar atunci când ne onorăm pe noi înşine totul devine posibil, inclusiv să câştigăm respectul celorlalţi!
