Calin RovinescuUniversitatea din Ottawa atinge o nouă culme cu ajutorul lui Călin Rovinescu, PDG al companiei Air Canada și acum cel de-al 14-lea Cancelar din istoria universității. El îi urmează doamnei Michaëlle Jean care a părăsit această funcție în luna aprilie a acestui an după ce a fost aleasă ca Secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

La fel ca și alți cancelari precedenți, Călin Rovinescu că avea rolul de prim titular al universității și privilegiul de a i se acorda un locul de onoare cu ocazia ceremoniilor de absolvire sau alte evenimente importante care includ primirea de noi studenți, conferințe extraordinare și vizitele demnitarilor.

Publicația noastră a avut ocazia să stea de vorbă cu domnul Rovinescu în legătură cu noua sa funcție.

Întrebare: Care a fost reacția dvs. atunci când vi s-a propus postul de Cancelar al Universității Ottawa?

Călin Rovinescu: Am fost foarte onorat de această propunere datorită moștenirii importante lăsată în timp de Universitatea Ottawa. Sunt foarte mândru de aceasta în special sub conducerea lui Allan Rock care aduce un extraordinar elan și o nouă direcție.

Întrebare: În calitatea de Cancelar, cum ați dori să-i inspirați pe actualii și viitorii studenți și absolvenți?

Călin Rovinescu: Pe parcursul vieții, am avut privilegiul să am experiențe extraordinare atât pe plan personal cât și profesional. Doresc să le împărtășesc cât mai clar posibilitățile extraordinare pe care le oferă cele mai bune universități canadiene. De asemenea, vreau să le demonstrez că, prin studiu și ambiție, totul este posibil. Părinții mei au venit în Canada ca imigranți când eu aveam vârsta de cinci ani, iar diplomele universitare reprezentau toată averea lor. Aceasta a fost o lecție pentru mine pe tot parcursul carierei.

Întrebare: De ce ați acceptat această funcție?

Călin Rovinescu: Misiunea și obiectivele pentru viitor ale universității sunt în concordanță cu propriile mele sfere de interes ca de altfel scopurile sale pe plan internațional și angajamentul față de ideea de servicii și responsabilități. În plus și faptul că este cea mai importantă universitate bilingvă din lume. Sunt, de asemenea, entuziast în legătură cu noile sale inițiative, ca de exemplu, Institutul de cercetare al creierului și psihicului, și noul proiect Carrefour.

Întrebare: Veți fi unul dintre cele mai importante personaje ale universității. Cum vă vedeți rolul?

Călin Rovinescu: Rolul cancelarului este să fie un exemplu și să reprezinte universitatea direct sau indirect peste tot. Funcția de președinte la Air Canada îmi dă posibilitatea să călătoresc aproape peste tot.

Întrebare: Ce doriți să realizați în acest mandat?

Călin Rovinescu: Cu ajutorul experienței și relațiilor de care mă bucur, doresc să continui întărirea imaginii universității atât în campus cât și în deplasări.

 

O carieră excepțională

Domnul Rovinescu a obținut diploma facultății de drept a Universității Ottawa în 1980, după cea obținută la Universitatea McGill (DEC) în 1974 și o altă diplomă în drept civil la Universitatea din Montreal în 1978.

În 2014, universitatea îi oferă un doctorat onorific, în același an devine și membru al cabinetului de campanie al Universității Ottawa.

În anul 2000, este angajat la Air Canada ocupând posturi importante, ca de exemplu cel de vice-președinte general în domeniul creșterii și strategiei companiei și cel de șef al restructurărilor până în anul 2004, când devine co-fondator și director al Genuity Capital Markets, fiind o bancă de investiții independentă.

Călin Rovinescu revine la Air Canada pe 1 aprilie 2009 în funcția de PDG. În perioada de turbulențe economice și dificultăți financiare, a reușit cu succes să transforme și să extindă compania, în plus de a ameliora satisfacția clienților. Astfel, compania a redevenit rentabilă, încât Air Canada a câștigat titlul de cea mai bună companie aeriană din America de nord cinci ani consecutiv. În 2013, Călin Rovinescu este ales cel mai bun PDG din Canada de către revista Report on Business.

În 2012, domnul Rovinescu devine președinte al consiliului director al rețelei Star Alliance, organism de control al rețelei Star Alliance care are 27 de societăți aeriene. În iunie 2014 este ales președintele Biroului guvernatorilor al Asociației transportului aerian internațional (IATĂ). Călin Rovinescu face parte din consiliile de administrație al mai multor societăți private și fără scop lucrativ.

 

*Acest articol a apărut în Publicația Gazette a Universității Ottawa