În zilele de 3-5 noiembrie a.c. la Londra (Anglia) a avut loc a 46-a ediție a Târgului Internațional de Turism (WTM 2026), unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul turismului și al călătoriei.
Târgul Internaţional de Turism s-a desfăşurat la Complexul Expozițional ExCel. La inaugurarea oficială a Târgului și tăierea panglicii a participat Stephanie Peacock, ministrul britanic al Turismului, alături de Chris Carter-Chapman, directorul de evenimente al WTM Londra și Sherif Fathy, ministrul Turismului și Antichităților din Egipt, Egiptul fiind partenerul principal pentru evenimentul din acest an.
Chris Carter-Chapman, directorul de evenimente al WTM Londra a menționat că în jurul evenimentului a existat o „atmosferă extraordinar de animată”, iar întâlnirile au fost în plină desfășurare. A recunoscut că a fost „un an dificil din multe puncte de vedere”, dar s-a declarat mândru de faptul că industria turismului a dat dovadă de o „reziliență puternică”. De asemenea, a adus un omagiu Egiptului, un participant de tradiție al evenimentului și Partener Principal al ediției WTM Londra 2026.
România a fost foarte bine reprezentată la WTM Londra 2026, delegația României fiind condusă de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, reunind 35 de coexpozanți.
„După șase ani sau chiar mai bine de atât, România participă din nou la World Travel Market Londra la nivel de ministru. Vrem să ieșim din conul de umbră al ultimilor ani și să ocupăm locul pe care îl merităm pe harta turismului mondial. Căutăm parteneri care să aducă turiști în România și investitori care să contribuie la dezvoltarea turismului românesc. Prezența mea aici este și un semnal de susținere pentru operatorii români care promovează destinațiile noastre. Îmi doresc ca aceștia să simtă că au sprijinul ministerului și că turismul este o prioritate”, a declarat Daniel Zamfir, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
În prima zi a evenimentului, ministrul Daniel Zamfir a vizitat standul național al României, alături de E.S. Laura Popescu, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și Nicoleta-Loredana Teodorovici, consul general al României la Manchester.
Prezența la Londra a vizat promovarea destinațiilor românești pe piața britanică, una dintre cele mai importante piețe de proveniență a turiștilor străini pentru România, aflată în top 10 atât după numărul sosirilor, cât și al înnoptărilor. Programul standului national a inclus prezentări ale unor destinații precum Bucovina, Craiova, Constanța și Mamaia, Dealu Mare și Transilvania, cu accent pe patrimoniul cultural, city break-uri, turism vitivinicol și experiențe în natură.
Ansamblul Maria Tănase din Craiova a prezentat dansuri oltenești atât la standul national al României, cât și pe scena Trends Stage câștigând aprecierea și admirația publicului. Pe scena Trends Stage a avut loc și o prezentare de costume populare românești din diferite regiuni ale țării.
- Tradiție românească pe scena Trends Stage 1 Foto Ion Marius Tatomir
- Tradiție românească pe scena Trends Stage 2 Foto Ion Marius Tatomir
Agenda ministrului Daniel Zamfir la Londra a inclus și participarea la cea de-a 20-a ediție a Summitului Miniștrilor Turismului, organizat în parteneriat cu UN Tourism și World Travel & Tourism Council (WTTC). Prezența lui Daniel Zamfir, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului la acest eveniment internațional de prestigiu aproape imediat după învestire indică o dedicație deosebită și voință de a promova imaginea țării, demne de laudă.
Cu siguranță pentru România, participarea la WTM 2026 Londra este un alt succes înscris în cadrul evenimentelor internaționale.
Programul WTM s-a se desfășurat pe mai multe scene și spații dedicate: „WTM Wanderlust Headliner Stage”, „Future Stage”, „Trends Stage” și „Experience Hub”. Evenimentul a fost structurat în jurul a șase teme esențiale pentru industrie: Acces, Creștere, Destinație, Inovație, Încredere și Reziliență.
În cadrul WTM Londra, au avut loc numeroase activități și evenimente la diferite standuri naționale.
Standul Lituaniei a avut o reprezentare foarte bună,
La standul Albaniei, expozanții au prezentat diferite obiecte din istoria și tradiția lor, lucrări artizanale, haine populare foarte frumoase. La standurile Bulgariei și Slovaciei au avut loc sesiuni de degustare de vinuri, însoțite de explicații oferite de către experți în domeniu. La mai multe standuri ale țărilor din America de Sud (de exemplu Peru, Guatemala, Columbia și altele) vizitatorii au putut degusta cafea și ciocolată tradițională.
La standul peruan, era o reprezentantă a comunității indigene Shipibo-Konibo din Amazonul peruan care își prezenta lucrările și aplica picturi tradiționale pe mâini celor interesați.
Standul Thailandei a avut un spectaculos moment de prezentare a unei băi de sunete.
Standul național al Chinei a oferit ca premii bilete și cazări în diferite locații din China celor care și-au lăsat cărțile de vizită (datele de contact) prin extragere la sorți; nu au lipsit nici demonstrațiile de caligrafie, sau de kung fu.
WTM în cifre: +46000 de vizitatori, +4000 de expozanți +180 țări
Târgul Internațional de Turism de la Londra (WTM 2026) a reunit oameni din toate colțurile lumii, ca pe o mare familie, transcendând granițele, împărtășind frumusețea tradițiilor și a muzicii, diversitatea culturală, promovând cooperarea internațională și turismul sustenabil, pentru o lume mai bună, pentru o calitate mai bună a vieții.
corespondent: Ion Marius Tatomir
credit foto: Ion Marius Tatomir
*în realizarea materialului a fost folosit și comunicatul MEDAT din 3.11.2026





