Între demagogie și adevăr
(Opinii ale unui evreu-român canadian)
“Antisemiții se agită,
Urlă bezmetic tot ce vrei,
Se-ncarcă lumea de prostie
Și se descarcă pe evrei…
Avem atâtea premii Nobel
Și mari artiști sub steaua Ta
Dar nimeni nu ridică glasul
Când ne înjură-o haimana”
Aurel Storin
Ca imigrant în Canada sunt recunoscător acestei țări pentru privilegiile pe care le oferă tuturor celor care se stabilesc pe aceste meleaguri. Trăiesc aici, sub protecția legii, în armonie și înțelegere, aproape toate rasele, religiile și națiile pământului. Oameni de pretutindeni își găsesc un loc în care să muncească, să-și crească familia, să-și practice religia, să-și păstreze și valorifice obiceiurile și tradițiile. Mai mult decât atât, pot să le și împărtășească celor din jurul lor. Devenit cetățean al acestei țări, fiecare imigrant se integrează în societatea canadiană, ale cărei legi le respectă și ale cărei valori culturale, politice și morale le adoptă și le prețuiește. De mici, copiii sunt educați în spiritul respectării acestor valori și învață că nimeni nu are dreptul să facă remarci rasiale, religioase sau discriminatorii de nici un fel. De aceea, Canada este considerată una dintre cele mai bune țări din lume. De-a lungul celor aproape patruzeci de ani, de când am devenit cetățean al acestei țări, am călătorit pretutindeni în lume și am avut bucuria să constat cât de iubită și respectată este această țară. Și am fost mândru să arăt pașaportul și să spun: “Sunt cetățean canadian.”
Am fost, de aceea, contrariat de reacțiile pro-legionare și antisemite ale unor membri ai comunității românești din Montreal ca urmare a promulgării în România a Legii 217/2015, care interzice “organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.” Reacții anacronice și neavenite, într-o societate care promovează multiculturalismul și diversitatea. Este adevărat că, în ultimii ani, am asistat la discuții contradictorii, remarci xenofobe și atacuri etnice îndreptate împotriva unor membri ai comunității românești din acest oraș. M-am întrebat, pe bună dreptate, cum este posibil ca oameni care se stabilesc aici și respectă legile juridice și normele morale ale acestei societăți în raport cu ceilalți cetățeni să le încalce grosolan în relație cu membrii propriei comunități? Nu am luat până acum atitudine și nici nu m-am implicat în vreun fel, dar, văzând modul în care aceste atacuri și atitudini evoluează consider că am obligația să fac acest lucru. Și cred că am și autoritatea morală. Nu pot să rămân indiferent la propaganda care se face astăzi în favoarea Mișcării Legionare și a unor membri ai acestei mișcări. Nu pot să privesc cum sunt revigorate idei naționaliste, xenofobe și fasciste, idei care îndeamnă la ură de rasă și discriminare etnică ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. Aceste recrudescențe deși anacronice, în condițiile în care, pe plan mondial, se vorbește de eliminarea granițelor dintre state și privirea omului ca un cetățean al universului, sunt periculoase la nivel social.
Cunosc bine comunitatea românească din Montreal. Am locuit doi ani în acest oraș la începutul imigrării în Canada, în anul 1976, și, de-a lungul anilor, am ținut legătura cu prietenii. Trăiau în acea perioadă acolo foști legionari, care părăsiseră țara după Rebeliunea legionară din 1941. L-am cunoscut pe doctorul Ion Țăranu, fratele inginerului Nicolae Țăranu, coleg cu mine pe șantierul hidrocentralelor de la Argeș și Porțile de Fier. Am povestit în cartea mea “Din viața unui om oarecare” relația cu Ion și Nicolae Țăranu pe care i-am considerat prieteni, în ciuda faptului că eu sunt evreu iar ei făcuseră parte din Frățiile de Cruce. Nu am avut resentimente față de trecutul lor legionar, mai mult, am considerat întotdeauna că regimul comunist a săvârşit crime și abuzuri aruncând în închisori oameni pentru simplul motiv că aderaseră la anumite organizații sau partide politice. Mi s-a reproșat adeseori înțelegerea și toleranța pe care le manifest în ciuda faptului că am suferit de copil nedreptatea și discriminarea rasială. Am căutat însă întotdeauna să văd omul în esența lui, nu să-l categorisesc în funcție de apartenența la un partid sau mișcare politică. Credincios acestei filosofii de viață, am refuzat să mă las condus de ură și am făcut un armistițiu cu trecutul naționalist în care evreii au fost discriminaţi și uciși în masă pe motive rasiale.
Am urmărit de curând o emisiune, a cărui moderator este un oarecare Laurențiu Primo. A înființat în România “mișcarea meritocrată”, al cărei obiectiv este schimbarea sistemului actual cu un alt sistem. Nu mi-am propus să înțeleg principiile care stau la baza acestui sistem, rupt de realitate, simplist și utopic, cum mi s-a părut la o primă lectură. Este libertatea domnului Primo să-și exprime ideile atâta timp cât nu denaturează adevărul și nu instigă la xenofobie și atitudini rasiste. L-am auzit însă elogiind Mișcarea Legionară și exprimând idei antisemite. Și acest lucru este periculos pentru că pervertește mințile și sufletele celor care nu au o viziune completă asupra evenimentelor de atunci.
Domnul Primo justifică “ideile antievreiești” ale legionarilor, cum numește antisemitismul din epocă, susţinând că politica naționalistă a fost o necesitate istorică generată de faptul că evreii puseseră stăpânire pe economia și finanțele României. Evreii, spune tendențios Primo, se îmbogățiseră în România, acaparaseră puterea politică și conduceau țara din umbră în interesul comunității lor. Vreau să-i atrag atenția acestui domn că este o aserțiune falsă deoarece, în acea perioadă, peste 80 la sută din evreii din România trăiau sub limita sărăciei. În cartea la care lucrez și în care prezint perioada istorică a anilor 1940-1948 din perspectiva unei familii de evrei, familia mea, vorbesc despre evreii de pe strada Lecca din Bacău, unde sărăcia era atât de mare încât abia își duceau viața de la o zi la alta. Astfel de comunități erau în toate orașele României. O altă idee susținută de acest domn este că evreii nu au fost loiali Armatei Române și nu au luptat în război. Consider afirmațiile o ofensă personală, deoarece tatăl meu, comandant de tun, a ajuns cu tunul până la Budapesta, în Primul Război Mondial, a fost rănit și, pentru acte deosebite de curaj, decorat de însuși Mareșalul Averescu. Mi-au rămas întipărite în suflet cuvintele prin care tata ne îndemna să iubim și cinstim țara în care ne-am născut și să nu uităm niciodată că suntem evrei-români. Domnul Primo deformează încă o dată adevărul și dezinformează cu scopul de a justifica naționalismul extremist din acea vreme.
Criticând vehement legea 217 din 2015, moderatorul sus numit prezintă o consecință “sumbră” a apariției acestei legi: încălcarea libertății de expresie și cenzura în spațiul public. Pentru a evita o interpretare simplistă și exhaustivă, aș dori să precizez că scopul promulgării acestei legi a fost de a preveni apariția în spațiul public a unor idei toxice, denigratoare, nefondate istoric, care să genereze atitudini xenofobe, rasiste, discriminatorii și antisemite. Nu este îngrădită libertatea de expresie, a lecturării unor scriitori și poeți importanți ai perioadei interbelice, care au făcut parte din Mișcarea Legionară. Valoarea operei lor nu poate fi contestată. Obiectiv vorbind, trebuie să facem o distincție clară între opera unui scriitor sau poet și ideile sau concepțiile sale politice. Mihai Eminescu nu este cenzurat, după cum dezinformează domnul Primo, nici mai puțin valoros pentru că a avut atitudini antisemite în publicistica sa. Eminescu este Poetul nostru Nepereche și nu am cunoscut vreodată un evreu care să nu-l prețuiască și iubească. Iar pentru mine este tot ce are literatura română mai profund și mai frumos. Dovadă în acest sens este și faptul că, împreună cu soția, în 2006 am dăruit comunității românești din orașul Windsor, unde locuim, un frumos bust în bronz al Marelui Poet, sculptat în România de sculptorul Aurel Contraș. Stând de veghe în fața Catedralei Ortodoxe Române din oraș, bustul lui Mihai Eminescu este un simbol al românismului nostru pe aceste meleaguri îndepărtate. Iată, domnule Primo, un evreu care nu-l critică sau diminuează pe Eminescu. Și ca mine sunt mulți, foarte mulți alții.
Nu pot contesta valoarea poeziilor lui Octavian Goga pentru că a fost antisemit și a promovat o legislație antisemită când a fost la guvernare, chiar dacă sunt evreu. Nu pot contesta valoarea operelor lui Mircea Eliade sau Emil Cioran și rolul pe care ei l-au jucat în promovarea culturii noastre în lume. Vreau doar să atrag atenția, ca martor al perioadei istorice în care a activat Mișcarea Legionară, că a fost o mișcare fascistă și criminală. În 1924, în plină zi, pe sălile Tribunalului din Iași, Corneliu Zelea Codreanu scotea pistolul, îl împușca pe prefectul de Poliție C. Manciu și rănea alți doi oameni. A fost pus sub acuzare, dar procesul lui a fost transformat dintr-un proces de drept comun într-un proces politic și liderul legionar a fost achitat. Mișcarea legionară s-a născut și a crescut ca urmare a acestui act criminal. Prin lipsa unei condamnări, vina a fost perpetuată, generând alte acte criminale. Legionarii au asasinat doi prim ministrii Armand Călinescu și I. G. Duca, l-au ucis cu cruzime pe Nicolae Iorga, personalitate marcantă a perioadei interbelice, dar și pe mulți dintre miniștrii și demnitarii regimului carlist, prin, ceea ce este cunoscut în istorie ca “Masacrul de la Jilavă”. În timpul Rebeliunii legionare au fost comise crime și acte de o violență feroce împotriva evreilor. Oameni nevinovaţi au fost agățați în cârlige în abator, le-au fost jefuite casele, incendiate lăcașele de cult și cărțile sfinte pe motive de ură de rasă. Cu toate acestea, iată ce scriam în cartea mea: “Nu este în intenția mea să apăr sau să găsesc justificări mișcării legionare, care a fost o mișcare de tip fascist, mai ales că sunt evreu, vreau doar să arăt că pedepsirea în masă a membrilor unei organizații legitime într-un regim politic, la un moment dat, este un abuz. Iar noi cu toții ar trebui să învățăm din lecțiile istoriei pentru a nu repeta greșelile ei.”
Am fost contrariat când am văzut că la emisiunea despre care vorbeam, a participat și un domn, Marius Fincă, Președintele Asociației Culturale Române din Montreal, după cum s-a prezentat. Așa cum arătam la începutul expunerii mele, canadienii nu sunt xenofobi și nici antisemiți, legile juridice și morale ale societății nu le permit acest lucru. Românii canadieni respectă și ei legile țării în care trăiesc. Zecile de mii de români care trăiesc aici sunt cetățeni vrednici ai acestei țări. Unii dintre ei ocupă funcții importante în mari companii canadiene, cei mai mulți și-au construit case frumoase, și-au educat copiii, își câștigă existența onorabil și decent. În aceste condiții, cum își permite domnul Fincă să participe la o emisiune în care s-a făcut elogiul unei mișcări fasciste, care a promovat discriminarea etnică și rasială, și să se prezinte drept Președintele Asociației Culturale Române din Montreal? Cum își permite să distrugă statutul și prestigiul românilor de cetățeni care respectă legile țării în care trăiesc? I-a consultat domnul Fincă pe membrii asociației înainte de a se erija în reprezentantul lor în emisiune? A fost împuternicit să vorbească în numele lor? Dacă nu a primit acordul lor, atunci acțiunea lui este imorală și ilegală. Domnul Fincă nu ar fi trebuit să se laude cu funcția pe care o are, ci să se prezinte și să-și asume personal, nu în numele asociației, ideile pe care le susține. Nefăcând acest lucru, s-a auto descalificat.
Nu îl cunosc pe domnul Fincă, am aflat doar că încearcă să diminueze gravitatea Holocaustului “numărând” și contabilizând numărul cadavrelor. Aș dori să reamintesc celor care încearcă să conteste această nenorocire a istoriei că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii din Europa au fost omorâți în masă la Auschwitz, Maidanek, Daschau și în alte lagăre înfiorătoare. Conform Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România în acea perioadă au fost executați și au murit, de foame, frig și boli, în lagărele din Transnistria, peste 250 000 de evrei din ținuturile aflate sub guvernare românească. Pentru simplul fapt că erau evrei. Acestea sunt realități care nu pot fi contestate și pe care generația tânără trebuie să le cunoască. În Canada copiii studiază în școala elementară “Jurnalul Annei Frank “și, când ajung la liceu, romanul “Noaptea” a lui Elie Wiesel. Învață astfel despre ororile acelei perioade istorice și despre pericolul discriminării pe motive etnice, religioase, rasiale. Rolul legii 217 din 2015 este tocmai de a preveni reînvierea mișcărilor naționaliste de tip fascist. Și acest lucru se poate realiza numai prin promovarea unor atitudini de înțelegere, toleranță, respect între oameni și printr-o corectă informare asupra evenimentelor trăite. Suntem obligați să ne cunoaștem istoria pentru a nu repeta greșelile ei.