După evenimentele din 1989, în România nu s-a făcut niciodată curățenie în societate, politică, sau economie. Punctul 8 de la Timișoara care menționa ”Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)“, a fost ignorată de cei care puseseră cu lăcomie mâna pe putere atunci și transmisă acum fiilor, fiicelor, nepoților și altor rude. Majoritatea celor care dețin funcții de conducere azi au avut o legătură cu regimul dinainte de 1989, iar cu siguranță, concentrația cea mai mare este în PSD, dar și celelalte partide sunt pline de astfel de personaje. Aș vrea ca într-o zi să putem avea o listă concretă a acestora și astfel să identificăm proveniența clasei politice și economice a clasei politico-economice a României de azi.
Mai mereu, oamenii din România au știut ce demnitar ia șpagă sau care este corupt, ce slăbiciuni are fiecare, etc, fără ca, în mod evident, să se prezinte dovezi concrete. Se spune că în orice oraș șoferii de taxi știu multe, îmi aduc aminte că acum ceva vreme, în timpul unei vizite în București, un șofer de taxi mi-a zis că un anumit fost primar ia șpagă pentru autorizații de construcții, că un fost ministru nici nu stă de vorbă cu tine dacă nu dispui de câteva sute de mii de euro și multe altele. Dacă el știa, cu siguranță știau și cei care ar fi avut puterea de a face ceva, poliția, parchetul, dispozitivul anti-corupție, serviciile secrete, etc. Și totuși nu se făcea nimic, hoții își vedeau liniștiți de treabă și toată lumea se făcea că nu vede și nu aude.
Înaintea DNA-ului, creat în 2002, a existat PNA (Parchetul Național Anticorupție) cu o activitate greu de identificat și cuantificat, deși, așa cum aminteam material a fost dintotdeauna în România.
În 2013, la conducerea DNA a venit Codruța Kovesi, care, susținută de către forțe interne, dar mai ales internaționale are mandatul să înceapă curățenia. Cu o întârziere de aproape 24 de ani, este o misiune aproape imposibilă…
Impostorii și hoții și-au consolidat pozițiile și averile, au sub influență judecători, procurori, o parte a poliției, cum s-a putut astfel câștiga timpul pierdut rămânând totuși mai mult sau mai puțin în limitele legalității? Dosarele au fost probabil elaborate rapid, sărind peste anumite etape care ar fi întârziat soluționarea cu ani de zile.
La limita legalității? Foarte posibil! Util? Cu siguranță da!
Situațiile extreme cer soluții extreme, caracatița corupției sufocă România este clar că trebuie făcut ceva.
Nimeni nu poate spune că DNA-ul nu a făcut greșeli, dar punând în balanță se poate spune că socoteala a ieșit pe pozitiv.
Două sugestii…Să se elimine circul arestărilor cu mascați și să se înlocuiască pușcăria pentru delictele de furt masiv cu o confiscare totală a averii și drept pedeapsă, muncă în favoarea comunității.