Amatorism, manipulare sau dezinformare?
Pe data de 9 martie a apărut, în spațiul public montrealez, un articol semnat de 4 persoane care se auto-intitulează ”presa românească in Montreal”. Articolul începe chiar din prima linie cu un neadevăr flagrant! Aceste 4 persoane reprezintă o parte a presei din Montreal și nu totalitatea ei, așa cum, cu rea credință o lasă să se înțeleagă. Nu este însă de mirare, astfel de acțiuni se înscriu în panoplia diverselor încercări de a manipula și dezinforma cititorii atunci când se dorește inducerea unor idei complet false. Putem lua în considerare și opțiunea că articolul a fost scris cu lipsă de profesionalism și fără a prezenta informațiile reale legate de inițiativa legii 86/2016.
Ce este legea 86
Legea 86/2016(link aici) are ca unul dintre inițiatori pe fostul deputat PDL-PNL Mircea Lubanovici și începe prin a menționa că : ”Statul român are obligaţia de a lua măsuri menite să asigure o bună reprezentativitate a românilor din afara graniţelor ţării la nivel de comunitate şi de a asigura coeziunea în cadrul acestora.”
În continuare se prezintă intenția autorităților de la București de a sprijini comunitățile românești din afara României să-și mențină cultura și identitatea prin crearea unor centre comunitare finanțate de guvernul român. În motivația propunerii legislative se menționează că: ”proiectul de lege urmărește promovarea educației în limba română, păstrarea și conservarea elementelor de identitate națională în cadrul comunităților de români de peste hotare.” Modelul nu este nou, dimpotrivă, se poate spune că a fost inspirat de altele deja existente, folosit de Ungaria, Germania sau chiar Rusia.
Inițiativa este lăudabilă la prima vedere, însă există o mică problemă vizavi de articolul 2:
”În vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 1, statul român asigură înfiinţarea unor Centre Comunitare Româneşti în fiecare stat în care sunt înregistraţi la misiunile diplomatice ale României cel puţin 5.000 de cetăţeni români.”
În Canada, numărul cetățenilor înregistrați la misiunile diplomatice, este sub 30 de persoane și aceasta de ani de zile. Montrealul are doar 5 înscriși…
O lege care nu se poate aplica
Înscrierea la misiunile diplomatice se face în persoană la unul dintre cele 3 Consulate existente (Montreal, Toronto, Vancouver) sau la Ambasada din Ottawa. Solicitantul trebuie să furnizeze adresa din țara de reședință, numărul pașaportului, codul numeric personal (CNP) și alte informații legate de statutul persoanei în țara de reședință.
După ce 5000 de persoane vor furniza autorităților diplomatice toate aceste informații, legea 86/2016 cere o nouă listă prin care o treime din aceste persoane să semneze din nou, folosind același tip de informații, pentru crearea unui centru comunitar.
Dacă vă întrebați câte centre au fost create în acest moment în lume, răspunsul este simplu, niciunul. De asemenea, în toate comunitățile de români din lume s-au adunat pe liste sub 500 de înscriși la ambasade și consulate. Oare inițiatorii legii nu cunoșteau situația? Cu siguranță da!
Astfel, după ce s-a votat o lege inoperantă și nerealistă, urmează apariția normelor metodologice (link aici), apărute pe site-ul Departamentului Românilor de Pretutindeni (acum transformat în minister) și care sunt în esență doar un ”copy and paste” al legii 86 cu foarte mici adăugiri.
Conform informațiilor noastre însă, aceste norme metodologice nu sunt deloc definitivate, urmând ca ele să fie modificate în viitorul apropiat. Logic și de bun simț ar fi ca, în loc să se umble după semnături ani de zile, fără a avea nicio garanție că cele 6666 (5000 + 1666) de semnături s-ar putea obține vreodată, barometrul numărului de români să fie pur si simplu statistica țării de reședință. Astfel, ar exista ceva șanse ca vreodată un astfel de centru să vadă lumina zilei.
Managementul centrelor comunitare
Să ne imaginăm pentru un moment că un astfel de centru comunitar și-ar face apariția în Montreal și că el ar fi condus de către toată presa locală și când spun toată nu mă refer doar la cele 4 persoane semnatare ale articolului, ci TOATĂ presa. Cum credeți că s-ar lua deciziile sau s-ar putea colabora cu un asemenea tip de atitudine arogantă și manipulatoare? Ar fi oare posibil ca opinia fiecăruia sau pur și simplu adevărul să iasă la iveală? Greu de crezut!
În cazul în care finanțarea ar veni din partea guvernului român, este absolut normal ca să existe un control strict al cheltuielilor. Va exista o încercare de manipulare politică din partea Bucureștiului? Cu siguranță, însă acest lucru este simplu de realizat și fără un centru comunitar în condițiile dezbinării endemice a comunităților de români din lume, inclusiv (sau mai ales) a celei din Montreal. Dacă deschidem un pic ochii, vedem că această manipulare este foarte prezentă chiar în momentul de față.
Existența centrelor comunitare din Montreal
Pentru cei care nu cunosc cu adevărat situația, afirmația celor 4 conform căreia ce nevoie avem de un centru, există deja 2, ar putea părea reală, dacă nu ar fi de fapt un alt neadevăr.
Casa Română (link aici) de pe lângă Biserica Buna Vestire nu este un centru comunitar, ci mai degrabă un loc unde se adună cei agreați de către conducerea bisericii. Dacă veți încerca să organizați vreun eveniment acolo și nu vă găsiți pe lista ”albă” a Consiliului parohial, ei bine, veți fi refuzați sau taxați cu o sumă mai mare decât dacă v-ați duce într-un loc public. Dacă însă sunteți pe lista ”neagră” a Consiliului, atunci nu aveți nicio șansă de a beneficia de spațiul acestui ”centru comunitar”, privatizat aș spune.
Centrul socio-comunitar din 6767 Cote des Neiges are ca titulari două alte organizații, nu aparține nicidecum ”comunității”, astfel că, în general, evenimentele vor trebui co-organizate cu una dintre aceste organizații și asta în cazul în care le convingeți de viabilitatea proiectului, dacă nu, sunteți liberi să închiriați, pe banii dvs., sala, atunci când este disponibilă.
Cam aceasta este configurația disponibilității centrelor comunitare din Montreal.
Bucureștiul este deja aici
Ceea ce omit, de asemenea, cei 4 membri ai presei din Montreal, mai este și amănuntul că ”febra subvențiilor de la București” i-a lovit chiar și pe ei.
Ultimul semnatar, Adrian Ardelean, este un inveterat al cererilor de finanțare (link aici) de la București, chiar dacă, pentru a nu atrage atenția, nu a anunțat-o public în emisiunile sale niciodată, deși contractul semnat cu DRRP o menționează foarte clar. De menționat și faptul că, recent i s-a retras cea de-a 2-a finanțare din motive de incompatibilitate între declarațiile sale publice și politica Departamentului românilor de pretutindeni. De asemenea, el a fost unul dintre pilonii de bază ai actualului Consul general din Montreal la toate alegerile desfășurate.
Cea de-a 3-a semnatară a participat în octombrie 2015 la constituirea unei ”uniuni (link aici)” care a uzurpat numele unei asociații deja existente și care s-a organizat sub ”oblăduirea” Departamentului românilor de pretutindeni cu participarea fostului ministru PSD, Angel Tâlvăr. Cheltuielile de cazare și masă au fost atunci suportate de către un ”om de afaceri” extrem de apropiat PSD-ului, care de altfel este și trezorier al asociației.
Cel de-al doilea semnatar colaborează, în numele publicației sale, cu o cunoscută organizatoare de evenimente din Montreal, abonată de ani de zile la finanțări publice, atât de la DRRP cât și de la ICR, președinție și alte ministere. În urma acestui val de evenimente, organizatorii de evenimente locali au fost pur și simplu măturați de pe piață de valul de evenimente care continuă și azi, deși partidul de guvernare este altul.
Și în sfârșit, prima publicație semnatară, al cărei nume de botez mi se datorează, are printre colaboratori oameni care sunt, la rândul lor, cuprinși de aceeași ”febră a subvențiilor”.
Ce e de făcut
Cine a fost deja implicat în ”viața comunitară” românească de aici sau din alte părți, știe că, în mod inevitabil, apar conflicte, unele dintre ele chiar foarte dure. Întrebarea este însă ce miză este în joc. Există oare, așa cum cred unii, mari avantaje materiale sau de imagine?
Răspunsul este simplu, nu! ”Lupta comunitară” nu are ca scop decât satisfacerea unor orgolii mărunte, care au condus de ani de zile la dezbinare și facilitarea manipulării diasporei de către anumite forțe de la București.
Voite sau nu, aceste conflicte nu vor aduce pe viitor un model de comunitate dinamică, în care se favorizează păstrarea culturii și identității țării de origine în același timp cu participarea în societatea gazdă. Din păcate, vom fi și aici la coada plutonului, după țări și comunități care-și prețuiesc cu adevărat culturile și obiceiurile.