Pentru opera lui Constantin Brâncuşi, “Cuminţenia Pământului”, se strâng bani printr-o colectă publică ce va continua până la 30 septembrie. Proiectul suprarealist continuă, chiar dacă ministrul care l-a lansat nu mai este în funcție.
Pentru ca opera lui Brâncuşi să poată fi păstrată în ţară, ar trebui să se adune din donaţii 6 milioane de euro. Lucrarea valorează 11 milioane de euro, iar Guvernul României nu a fost în stare să găsească în buget decât 5 milioane. Fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, a fost primul care a făcut o donaţie de 100 euro.
Pentru companiile care vor contribui la cumpărarea operei sunt prevăzute deduceri fiscale, dar nu şi pentru oamenii de rând, a explicat reprezentantul Guvernului. Oarecum firesc, fiindcă o persoană privată care va contribui este cu adevărat interesată de artă şi nu de facilitatea fiscală. Dacă lucrarea va fi cumpărată de statul român, ea va fi probabil expusă în Muzeul Naţional de Artă, unde se mai află şi alte lucrări semnate de Brâncuşi: Supliciu, Cap de copil, Rugăciunea, Danaida.
“Cuminţenia Pământului”, siluetă feminină stilizată modelată în calcar, realizată în 1907, abia îl anunţă pe marele Brâncuşi. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910 la Bucureşti, şi curând a ajuns în mâinile unui colecţionar prieten intim al artistului. Ea este în prezent evaluată la aproximativ 20 milioane de euro şi există cel puţin şase cumpărători dispuşi să o achiziţioneze dacă guvernul român nu s-ar fi decis să o cumpere, aşa a ţinut să ne asigure fostul ministru Alexandrescu.
Proprietarii sunt familia inginerului Gheorghe Romașcu, un bun prieten al lui Brâncuși care în 1911 i-a vândut direct lucrarea, pentru suma de 1500 de lei. Gheorghe Romaşcu (1873-1977) a fost inginer de drumuri cu studii la Paris şi proiectantul clădirii din Bucureşti unde funcționează Academia de Teatru-Film. În 1957 (anul morții artistului) statul român a confiscat în mod abuziv “Cumințenia Pământului” (amenințându-l pe proprietar cu închisoarea pentru furtul operei dintr-un cimitir din Buzău şi păstrarea sa în condiţii improprii). În aproape 50 de ani de păstrare la MNAR, sculptura s-a bucurat de atâta atenţie şi de “toate condiţiile necesare de conservare” încât a ajuns să fie crăpată, picioarele Cuminţeniei fiind acum lipite. Reprezentanții familiei au invocat că opera ar fi fost deteriorată când cei de la muzeu au montat-o pe o placă de travertin.
După un proces lung (2001-2010) şi recuperarea operei de către proprietari (fiicele lui Romaşcu), sculptură în piatră a fost depozitată la Muzeul Cotroceni, părăsind acest spațiu o singură dată, în 2014, pentru expoziția privată dedicată avangardei românești, “Showcasting Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive display”, organizată de casa Artmark la București. Cu acel prilej au apărut şi în presa din România opinii ale specialiştilor după care sculptura ar valora cel mult 2-3 milioane de euro…
Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou Paris, crede că această operă unică, care n-a fost niciodată reluată în bronz, îşi are locul în România, inclusiv prin numele pe care i l-a dat Brâncuși. “Cuminţenia” din graiul popular românesc nu are o traducere corectă nici în franceză (sagesse nu acoperă toată complexitatea termenului, cu conotaţia <castitate>), nici într-o altă limbă. Apoi, sculptura face parte din operele de tinereţe pe care Brâncuşi le-a vândut voluntar compatrioţilor şi care se găsesc în cele două muzee româneşti, din Bucureşti şi Craiova. Fata cu corpul strâns în sine a fost interpretată de cele mai multe ori drept o zeitate stranie, venită din mitologia românească ori dacică. “Brâncuşi a înlăturat tot ce ţine de tehnică cunoscut până atunci pentru a reprezenta interioritatea formelor, un fel de suflet al pietrei, o filozofie a sculpturii. Ceea ce i se întâmplă ei este ascuns în interiorul acelui bloc de piatră”, observa doamna Lemny.
“Nu vreau să cred că românii, care şi-au arătat generozitatea în multe alte situaţii, nu vor putea face un gest ca să contribuie la achiziţionarea acestei capodopere”, a declarat ea într-un interviu pentru Agerpres.
Şi specialista din Franța, la fel ca mulţi alţii, contestă sistemul ales de autorităţile române pentru a aduna banii. “În alte ţări, capodoperele se achiziţionează prin intermediul mecenatului, care în România nu funcţionează. Va trebui ca şi în societatea românească să se instaureze un astfel de sistem pentru îmbogăţirea patrimoniului şi pentru a împiedica destrămarea lui”.
Statul român are o problemă mai veche cu recuperarea moştenirii spirituale a acestui artist, nereuşind în 2015 să valideze în patrimoniul universal UNESCO ansamblul monumental de la Târgu Jiu. “Complexul Brâncuşi” al românilor s-a manifestat chiar din timpul vieţii artistului, în Academia Română unde o voce sonoră, acad. G. Călinescu, s-a ridicat în 1951 împotriva recuperării lui Brâncuşi, pe motiv că sculptorul “nu lucrează cu instrumentele specifice” acestei arte. Obtuzitate greu de înţeles la un artist!
De ce ar fi început recuperarea lui Brâncuşi cu această lucrare? Simplu, fiindcă e ieftină! În primul rând, la vremea realizării ei, Brâncuşi de-abia se rupsese de sub apăsarea academismului impus de maestrul său, Auguste Rodin. Al doilea, stricăciunile reparate de amatori au mai coborât valoarea, cu siguranță mult sub suma pe care Guvernul nostru s-a prefăcut că o “înghite”, dând-o după aceea populației să o înghită cu adevărat. Oricine s-ar fi aşteptat ca vestea intrării unui Brâncuşi în tezaurul naţional să stârnească o curiozitate ca în Franţa, să zicem. La noi, statuia expusă la Muzeul Cotroceni, în anticamera Reginei Maria, nu stârneşte nici pe departe acelaşi interes, ba chiar exclamaţii dispreţuitoare: E mică, e şi spartă… În ciuda a ceea ce se afirmă astăzi, că opera lui Brâncuşi se bucură de recunoaşterea cuvenită în România, Brâncuşi a rămas greu de asimilat, iar opera sa de trecere spre maturitatea artistică, Cumințenia Pământului, nu stârneşte încă interesul opiniei publice. Aceasta nu numai din cauza schimbărilor din Executiv, care au făcut ca inițiatorul licitației să nu mai fie, din aprilie 2016, ministrul Culturii. Cu durere de român trebuie să spun, poate nici nu merităm un Brâncuşi.