Rasismul în Quebec, ca şi în orice altă parte a lumii (inclusiv în România) există şi are manifestări diferite, uneori destul de ”perfide”
Cristian Bucur: Domnule Nica, de cât timp sunteţi în Quebec? Dar în Canada?
Lucian Nica: Am sosit în primăvara lui ’99, pe 28 mai se fac 17 ani de când sunt în Quebec (şi Canada). Ca să fac o glumă (ce-o fac des când am o astfel de întrebare), «… n-am venit în container, ci am venit cu avionul de la Satu-Mare la Montreal (chiar fără escală) ». Venisem în « recunoaştere » în ’97, să văd unde să aplic Canada – Montreal sau U.S.A.- New-York. După o lună jumate aici şi trei săptămâni la New-York am decis că societatea din Quebec, Montrealul în particular, mă făceau să mă simt puţin ca acasă. Era o atmosferă “mai europeană” decât în State.
Cristian Bucur: Care a fost parcursul dumneavoastră?
Lucian Nica:Doream să-i ofer fiului meu, preocupat de cercetarea în matematică şi cariera universitară, o şansă de-a se realiza pe forţe proprii şi nu pe “nepotismele” sau “cuscriile” din ţară. În acelaşi timp am vrut să-i fim aproape şi un sprijin moral şi financiar, iar noi să ne bucurăm ştiindu-l « aproape ». Până la urmă el şi-a făcut doctoratul în State şi acum lucrează la Universitatea din Gottingen, Germania. Aşa că, anii au trecut pe nesimţite şi după zece ani sper să se întoarcă acasă. Acum, « acasă » înseamnă Laval, Canada.
La întoarcerea în ţară, am depus actele şi răspunsul a venit surprinzător de repede, în patru luni am obţinut viză de imigrare în Canada – Quebec. În România am avut o firmă de birotică şi reprezentanţă Ricoh pentru 4 judeţe.
Evident că venit cu o recomandare oficială de la Ricoh-Europa, am bătut la poarta Ricoh-Canada imediat după sosire. Am trecut de două interviuri şi la final discutând de angajare, unul dintre patroni mi-a zis că sunt prea calificat pentru postul pe care am aplicat, consilier în vânzări. Cică ar trebui să mă angajeze pe post de director de vânzări, ori postul nu e liber. Eu aş fi acceptat şi consilier, dar mi-a răspuns că politica firmei nu-i permite. Au urmat apoi câţiva ani buni de « căutare » a drumului de urmat pentru muncă și plăcerea muncii. Am fost formator în informatică, am încercat o lună domeniul vânzărilor, am lucrat ca profesor la o şcoală privată din Montreal şi în final, în urmă cu zece ani, am descoperit L’Entraide Laval, un organism comunitar “non-profit”.
Cristian Bucur: Ce înseamnă să lucrezi la un organism non-profit din Laval? Cu ce se ocupă L’Entraide?
Lucian Nica: Îmi place enorm să pot ajuta noii veniţi, să ştiu că pot contribui la integrarea imigranţilor veniţi din patru puncte cardinale. Sunt angajat, e drept, dar prestez foarte multe ore de « benevolat » de asemenea. Sunt plătit 40 de ore dar lucrez şi peste 50, dar nu simt oboseală. Energia vine din satisfacţia muncii împlinite, a rolului de acompaniator pentru noii sosiţi care n-au rude, prieteni. Noi funcţionăm ca o importantă resursă de ajutor în integrarea socio-profesională a imigrantilor în ţara de adopţie. N-a fost deloc uşor la început deoarece era un proiect « pilot » ce venea la scadenţă în şase luni. La jumătatea perioadei de probă existau premisele pierderii proiectului. Cu o muncă susţinută, am ajuns ca sectorul ce îl conduc să fie apreciat ca un actor important în primirea noilor imigranţi în Laval. În 2014 a venit recunoaşterea organismului, de către ministerul imigrării din Quebec, ca partener oficial pentru Laval, alături de Carrefour d’intercultures.
La sosire în aeroport sau la o poartă de intrare terestră, noii sosiţi cu statut de rezident, primesc coordonatele noastre dacă dorinţa lor de instalare este pentru « oraşul-regiune » Laval. În plus, parlamentul provincial, « L’Assemblee naţionale du Quebec », ne-a acordat o diplomă de recunoaştere a contribuţie organismului la primirea imigranţilor, subliniind cei zece ani de activitate în domeniu.
Cristian Bucur: Cine se adresează acestei organizaţii? Sunt multe familii care au nevoie de ajutor? Sunt şi familii de români?
Lucian Nica: Misiunea organismului L’Entraide Laval văzută prin prisma câmpului de acţiune:
– Imigrare: primirea noilor imigranţi şi acompaniere, ajutor pentru integrarea noilor sosiţi şi francizare; sesiuni de informare asupra societăţii de adopţie, societate din provincia Quebec, în particular cea din Laval;
– Familie (copii 0-5 şi 6-12 ani, părinţi): sprijin pentru dezvoltarea copiilor şi acompanierea familiilor (grădiniţă, ateliere de lucru, activităţi extraşcolare, tabără de vară)
– Suport pentru comunitate şi dezvoltarea locală:
Promotor şi suport pentru iniţiative locale; favorizarea reuniunilor cetăţenilor şi organismelor, a schimburilor culturale datorită sălilor de reuniuni (ce pot fi închiriate) şi a bistroului.
Bistroul nostru cultural ” Saint-André ” este o întreprindere de inserţie socială (servicii culinare, masă, reuniuni).
Cristian Bucur: Deşi sunteţi director la sectorul de imigraţie al Entraide, aţi fost victima rasismului în Quebec. Ce s-a întâmplat?
Lucian Nica:Noi ne adresăm familiilor cu prioritate din estul oraşului, dar avem clienţi şi din vest în special pentru francizare. Programul « Reussir l’intégration » (PRInţ) este finanţat de MIDI (Ministere de l’Immigration, de la Diversité et de l’Inclusion) şi se adresează noilor sosiţi ce au mai puţin de cinci ani în canada. Primesc cam 400 de clienţi pe an pentru acompaniere şi vreo 600 pentru francizare. Sunt şi români, mai puţin însă decât acum 8-10 ani. Cred că intrarea ţării noastre în UE a contribuit la schimbarea destinaţiei pentru cei ce doreau să emigreze.
Cristian Bucur: Cât este de mare rasismul în Quebec? Cunoaşteţi şi alte persoane care au avut astfel de episoade?
Lucian Nica: Am fost victima unor acte de rasism de la sosirea în Quebec. Numai deschizând gura, accentul românesc (străin) te trădează. Cei ce nu agreează imigranţii (nu puţini) abia aşteaptă să te trimită înapoi în… ţara ta. E greu de evaluat, dar din păcate, rasismul în Quebec, ca şi în orice altă parte a lumii (inclusiv în România) există şi are manifestări diferite, uneori destul de « perfide » că nu poţi să le denunţi ca atare. După părerea mea rasismul, sexismul, xenofobia etc, nu vor dispărea niciodată, dar cu efort de ambele părţi imigrant-societate de adopţie se poate ameliora situaţia. Trebuie ca oamenii (localnicii în primul rând) să accepte cu adevărat diversitatea, nu doar formal, de ochii lumii. Eu cred că situaţia se va ameliora când ipocrizia va dispărea în modul de–a aborda rasismul în vorbe şi… fapte.
Cristian Bucur: Ce doriţi să le transmiteţi cititorilor publicaţiei Marca-RO?
Lucian Nica: Doresc cititorilor ziarului dumneavoastră multă sănătate, că-i mai bună decât toate, cum zicem noi bihorenii (şi nu numai noi). Toate cele bune!
