Maestrul Mircea Albulescu ne-a părăsit pe data de 8 aprilie 2016. Vă prezentăm în continuare un interviu exclusiv obținut de către colaboratorul nostru Doru Cetățeanu în anul 2010 adresat cu precădere românilor din America de nord.
Doru Cetateanu: Maestre, care este cea mai mare realizare a dumneavoastră?
Mircea Albulescu: Cea mai mare realizare a mea este proiectul meu de mâine.
Doru Cetateanu: Ajuns acum la senectute, după experiența dumneavoastră oamenii sunt buni sau răi?
Mircea Albulescu:După părerea mea nu există oameni răi, există doar împrejurări fericite, nefericite sau care încă nu se manifestă.
Doru Cetateanu: Dacă nu ați fi ales actoria, ce altă meserie v-ar fi plăcut?
Mircea Albulescu: Câtă vreme arta este o medicină, mi-aș fi dorit să fiu medic.
Doru Cetateanu: Ce amintiri vă leagă de Canada?
Mircea Albulescu:De Canada mă leagă turneele pe care le-am făcut acolo, vreo două vizite făcute cu alte instituții culturale, dar mai ales neamurile, am acolo niște verișori. Tot de zona Montreal, mă leagă un coleg de-al meu, Septimiu Sever, cu care am jucat la teatrul municipal și mă leagă în același timp toți spectatorii care mă cunosc, m-au văzut, mă mai țin minte și cu diferite ocazii își fac prezența în viața mea.
Doru Cetateanu: Dar de Statele Unite?
Mircea Albulescu: În Statele Unite sunt și acolo oameni, unii nu mai sunt sau au revenit în țară, dar sunt și alții care au plecat acolo și își fac datoria cu cinste, mă refer la Corina Șuteu, directoarea Centrului cultural român de la New-York.
Doru Cetateanu: Care este cel mai frumos lucru care vi s-a întâmplat vreodată?
Mircea Albulescu: Cel mai frumos lucru este ce-mi va rezerva soarta mâine. Sunt sigur că va mai veni ceva bun pentru mine. Dacă nu, înseamnă că sunt sortit așteptării, care este și ea uneori creatoare.
Doru Cetateanu: Ce vârstă este cea mai frumoasă?
Mircea Albulescu: Cea mai frumoasă vârstă pentru oricine este ziua de azi!
Doru Cetateanu: Ce doriți să le transmiteți românilor din Canada și Statele Unite?
Mircea Albulescu: Tuturor ”La mulți ani” din toată inima, cu zile frumoase și nopți liniștite, sănătate multă și împlinirea dorințelor, chiar dacă nu a tuturor, măcar a câtorva dintre ele.
Versuri de introdus în articol, luate din volumul lui de poezii:
Bună seara Doamnă, sunt gata,
Nu credeam că vii azi, am încurcat data,
Oricum, ești binevenită ca întotdeauna,
Îți mulțumesc Doamnă și-ți sărut mâna,
Primește te rog, în semn de cinstire,
Cea din urmă a mea amintire,
Blidul ăsta cu fructe și pâine,
Fosta mea cină de mâine.