În fiecare clipă, ne construim singuri, prin ceea ce facem (sau chiar ce nu facem!) deci, facem amintiri – atenție sunt importante! Ele vor vorbi despre noi.

Calitatea urmelor pe care le lăsăm, ca individ, comunitate, colectivitate, este extrem de importantă, întru res-pectul istoriei, păstrarea valorilor și a tradiției și pregătirea viitorului.

Ar fi de cultivat, sprijinit și privilegiat” făcătorii” nu vorbitorii. Pe cale bucală oricine poate. Deci, fapte nu vorbe!

… Și mai ales, vorbe care uneori nu-și au nici rostul nici locul – mai ales, la un post de radio românesc din Montreal, cu o reputație fără reproș și veche de peste aproape 3 decenii.

Bravo! Dle George Rusu, l-ai dus cu mândrie în cârcă o viață. Felicitări!

… Dar, până într-o zi când locul ți-a fost luat de un altul și nimic n-a mai fost la fel – nici tonul, nici atitudinea și probabil nici cota de audiență.

Ei bine, fac o referire precisă, la emisiunea de radio” Ora românească” 1280 AM, predată de vreo 5 luni lui Ardelean.

Ceva intolerabil și inadmisibil a fost spus în emisiunea de sâmbătă 19 decembrie 2015:

A.A. a pronunțat (descriind tradițiile și obiceiurile de Crăciun – Ignat – privind tăierea porcilor), repet expresia:

 

” Un fel de Holocaust al porcilor, în adevăratul sens al cuvântului, că e cu ardere de tot la sfârșit! Nu-i așa?”

 

Adrian Ardelean,

19 decembrie 2015,

radio Ora Românească, Montreal

 

ÎNTREBARE: Cum un astfel de…, continuă să fie o persoană publică, să emită, să dezinformeze, să educe și să modeleze caractere umane.

… Suntem în secolul 21… și ați citit bine.

E, VREI sau nu vrei, lasă-ne în pace! Și pe noi și pe morții noștri.

Eu cred că au fost și sunt destui care încearcă să ne divizeze de mii de ani. Nu mai avem nevoie de încă unul, unul care și mai trist, se crede un adevărat român!

Da, poți să minți un român o zi, doi români două zile, trei români trei zile, dar nu poți să minți o românitate întreagă tot timpul!

Nici tu, nici alții care ați făcut în felul vostru că din punct de vedere comunitar românesc, 2015 la Montreal, să fie un:” annus oribilis”.

” Annus oribilis”, în raport cu calitatea câtorva evenimente românești dar mai ales, datorită atitudinii personale a câtorva, care se cred” români de bine”, gafând monumental acolo unde nimeni nu i-a chemat!

Ciocănitoarea are cioc, pentru ca să nu se lovească cu capul de copaci!

Tuturor, un 2016 plin de realizări personale și colective într-o comunitate românească în evoluție, de mai bine de un secol în Canada!

 

Marc-Marinescu Constantin, președinte Congresul Român din Canada (COROCAN)