Născut pe mal de Prut, în condiţiile unei Moldove sovietice, face studii în istorie la Iaşi, imediat după renaşterea Moldovei ca stat Independent, traversează o carieră frumoasă de sportiv, apoi se întoarce acasă şi promovează o poziţie de verticalitate naţională prin tot ceea ce face. Cu toate acestea, Octavian Tîcu se declară un OM fericit. Care este secretul?
Octavian Țîcu – Platon are formula fericirii pe care eu n-am s-o inventez şi care îmi convine, pentru că este cea care m-a modelat pe mine: ”Înţelepciunea de a lua decizii corecte în viaţă”. Am luat trei decizii corecte în viaţă. Prima de merge la facultatea de istorie. A doua de a merge la Iaşi şi a treia de a mă întoarce în Moldova. E nevoie şi de sănătate care să-ţi permită să pui în aplicare deciziile. Aici, sportul m-a ajutat şi mă ajută în continuare să-mi menţin tonusul existenţial. Să fiu iubit şi respectat la locul unde activez şi muncesc. Sigur, nu întotdeauna este aşa pentru că ceea ce am încercat să fac ca Ministru mi-a adus şi mulţi duşmani, dar prevalează energia pozitivă care-mi întreţine acest entuziasm. Capacitatea de a reuşi este unul din pilonii fericirii. Eu ca sportiv am învăţat cum să reuşesc. Toţi ştiu că pentru mine lucruri imposibile nu există. Ce am început totul am dus la bun sfârşit şi am reuşit: fie că e jurnalism, fie că e politică, fie că e managementul sportiv sau scrierea cărţilor. Toate rezultă din încrederea pe care o am în propriile capacităţi şi forţe. Şi sigur un alt detaliu ar fi banii. Fără ei este greu, dar nici mulţi ca să-mi poată afecta echilibrul meu existenţial şi emoţional
Întâi de toate vă declaraţi român. Şi faceţi multe în acest sens. Ce aşteptări aveţi de la România în raport cu Republica Moldova în contextul prezentelor tensiuni din regiune?
Octavian Țîcu – Sigur cei 23 de ani de independentă au avut un caracter complicat în relaţiile dintre Republica Moldova şi România. De multe ori sub aşteptările unor relaţii fireşti care erau determinate comunitatea istorică şi identitară şi lingvistică, dar după anul 2009 lucrurile s-au schimbat. Avem o guvernare care vede în România un prieten şi avem un număr tot mai mare de cetăţeni ai RM care sunt şi cetăţeni ai României, prin urmare relaţia este, să zicem, multidimensională, pe de o parte determinată de politicile statului Român fată de majoritatea româneasca din Republica Moldova, pe de altă parte, avem o masă destul de compactă de cetăţeni români, care au un cuvânt greu de spus. Mai mult ca imagine decât ca şi greutate politică asupra procesului electoral din România bătălia pentru românii din Republica Moldova este deja o componentă a retoricelor electorale în România. Astfel că încă dacă m-aş referi diferenţiat la ele, aş spune că în contextul actual de insecuritate şi răsturnare, dacă vreţi, a unei situaţii cu care ne-am obişnuit de 20 de ani, bazată pe securitatea colectivă. România rămâne unul din garanţii principali ai integrităţii teritoriale şi a contracarării unor pericole care vin din exterior atâta timp cât România are de apărat în această tară atât cetăţenii săi cât şi masa generală de români. Pe de altă parte, sigur, luând în considerare traseul european al RM , aşteptările sunt determinate de continuarea dialogului din cadrul acestui format european, continuarea liniilor de dialog în vederea asigurării securităţii energetice a Republica Moldova şi mă refer atât la Conductă de gaz, cât şi la liniile de înaltă tensiune care ar asigura Republicii Moldova o autonomie energetică fată de Federaţia Rusă şi aşteptam un dialog mai nuanţat asupra unor aspecte determinate de investiţiile României, implicările şi activismul manifestat de Guvernul României în pregătirea acelor etape necesare a procesului de integrare. În general însă, ca un mesaj pentru toţi românii din România, nu numai la nivelul politicelor, am scris şi într-un editorial pentru TransMedia ce aşteptam noi, este o deschidere a Republicii Moldova, către România, o bună înţelegere a politicelor de la Chişinău şi această manifestare de deschidere poate fi determinată de încercări mai extinse a României, a românilor de acolo, de a veni la Chişinău.
Susţineţi că sunteţi European. Aţi scris recent: ”Moldova este ţara jumătăţilor de măsură”. După dumneavoastră, ce direcţie de dezvoltare va aborda Republica Moldova după alegerile din toamnă, chiar dacă ţara presupune încă o profundă criză la capitolul orientare?
Octavian Țîcu – Prima noastră transformare la nivel identitar a fost transformarea noastră din Homo Moldovanus în Homo Sovieticus, într-o identitate care simulează pe specificul acestei regiuni, și doi transformarea din Homo Sovieticus în Homo European, pentru că noi am revenit în familia europeană. A fi european înseamnă a te revendica de la totalitatea reperelor civilizaţiei europene. Marele regret este că societatea noastră nu are un discernământ clar în a se defini european şi asta face complicată percepțita Uniunii Europene ca o opţiune categorică şi face ca opţiunile Est-Vest să fie extrem de instabile de multe ori determinate şi de influenţele externe pe care avem. Iar, în definitiv campaniile electorale la noi, ca şi asta care va fi în toamnă, vor fi determinate de orientările externe mai mult decât agenda internă, ceea ce este regretabil pentru că niciodată n-am reuşit în timp să consolidăm o agendă internă determinată de schimbările interne, de necesităţile interne, de transformări economice, pe reformare sistemului intern, dar totdeauna a prevalat aceste orientări externe care fac ca actualmente să avem două grupări mari aşa, pe de o parte partidele de dreapta şi centru-stânga care optează pentru integrarea în spaţiul european şi partidele de stânga, în mod special cel socialist sau cel al comuniştilor, care sunt orientaţi spre uniunea Euro-asiatică.
Sunteţi şi profesor universitar. Publicaţi continuu, aveţi cursuri calitative, cu cercetări şi proiecte noi. Cine sunt studenţii basarabeni de azi? Cum au evoluat în ultimii 20 ani, după observaţiile dumneavoastră?
Octavian Țîcu – Studenţii sunt deja o masă mai activă, mai degajată, cu un simţ mai accentuat al identităţii româneşti, decât erau înainte, pe de o parte, pe de altă parte este un tineret axat spre efectele globalizării, influenţat de posibilităţile care se deschid în contextul globalizării, prin Work and Travel sau alte programe europene, deja mulţi dintre ei au fost parte a lumii occidentale, astfel încât problema tineretului actualmente este cu de reuşim să-l menţinem acasă sau să-l reîntoarcem acasă, după ce el este în contact datorită călătoriilor de studii sau alte genuri de activităţi pentru a fi înregimentat în operă de transformare a acestei societăţi.
Mai ştim un…secret. Munciţi asupra unei lucrări complexe care ar face lumină în cine este Homus Moldovanus. Dacă se permite să ştim despre subiectul dat, mai mult decât o frază.
Octavian Țîcu – Cartea de fapt este rezultatul unei cercetări mai îndelungate pe care eu am început-o încă din S.U.A. când am fost în calitate profesor Fulbright, care va lua în considerare în totalitate perioada de la 1812 până în prezent într-o încercare mai neobişnuită unde arăta că politicile sovietice de construcţie a acestui individ au fost extrem de concertate şi subscriu unei ideologii de stat. Iar, Homo Moldovanus este un un produs unic care pe de o parte era un sovietic consumator de ideologie, cultură şi propagandă sovietică, rusă, iar pe altă parte era un tip profund antiromân s-au refractat fată de tot ce era românesc, care vorbea o limbă românească împuiată cu cuvinte în limba rusă pe care o considera limba moldovenească. În timp a generat o aderentă fată de această identitate, care cu regret s-a regăsit şi în contextul post-sovietic, pentru că de fapt marea noastră bătălie în cadrul acestui stat este bătălia identitară, atât individuală cât şi statală între cei care consideră acest stat unul românesc şi cei care îl văd că o emanaţie a unei identităţi de tip sovietic. Toate guvernările până în 2009 au cochetat cu acest moldovenism de tip sovietic pentru că mereu a fost folosită acea argumentaţie privind distinctivitate dintre moldoveni şi români, privind limba molodvenească ca ceva separat ca instrumente de construcţie a acestui stat.
Sunte-ţi şi istoric. Investiţi eforturi în reabilitarea memoriei Basarabenilor (români), prin proiectul ”Expediţiile Memoriei”. Primul pas a fost – Kazahstan. Ce urmează, în contextul tensiunilor din regiune şi ce impedimente întâlniţi în realizarea proiectului?
Octavian Țîcu – Nu sunt impedimente. Marele impediment a fost că nu am reuşit să-l implimentez ca ministru, pentru că eu am iniţiat ”Expediţiile Memoriei”, fiind în calitate de Ministru al Tineretului şi Sportului, iar faptul că am fost debarcat m-a lipsit de finanţarea statului, dar mulţumim Guvernului Român şi Departamentului Românilor de Pretutindeni care au oferit posibilitatea realizării acestui proiect într-o formă mai restrânsă. Am mers cu 10 studenţi în prima expediţie în regiunile de nord ale Kazahstanului, în Karaganda. A fost o experientă care ne-a depăşit aşteptările. Ce am văzut acolo este unic. O masă românească de 20.000 care a fost 33.000 la sfârşitul perioadei sovietice, la fel de rătăcită identitar în a fi moldovenească sau românească, dar au fost multe lecţii care le-am învăţat. Am văzut lagărele de prizonieri români. Am iniţiat câteva proiecte, unul dintre care este publicarea unei cărţi despre prizonierii de război români din Kazahstan, un film despre românii de acolo, toate acestea urmând a fi finalizate anul acesta, când vom merge în a doua expediţie deja în sud, în regiunea Alma-Atî, unde există altă masă compactă românească. Iar la anul, aşa cum spuneam şi în alte circumstanţe vom merge în Siberia, unde deja avem stabilit, datorită televiziunii române, conexiuni cu Novosibirsk-ul, comunităţi de români care au fost deportaţi acolo şi care urmează să le recuperăm în comun acord şi cu sprijinul unui proiect similar din Lituania, care se numeşte ”Misia Sibiri” şi care ne-a oferit logistica şi suportul lor în regăsirea acestor trasee, pentru că multe dintre locaţiile deportărilor românilor din 1941-1949 au coincis cu cele ale lituanienilor.
Tot ca istoric aş vrea să vă întreb: V-aţi aşteptat (măcar teoretic) la aşa rapiditate de evenimente în vecinătatea de est a Republicii Moldova?
Octavian Țîcu – Da, sigur. Eu am şi scris despre asta, şi vorbesc continuu. Rusia, cam la o distantă de 20-30 de ani, revine în forţă în această regiune. Ţările care au învăţat istoria au ştiut acest lucru şi la timp într-o perioadă scurtă, profitând de aceste recul al Rusiei, au intrat în UE şi şi-au tras deasupra scutul NATO. Cei care nu au reuşit sunt, după cum vedem, expuşi unei invazii din partea federaţiei Ruse care, de altfel, era de aşteptat şi previzibil că va acţiona astfel în Ucraina, în condiţiile în care consideră prezenta Occidentului în Ucraina un pericol direct la adresa securităţii sale. Dincolo de asta părţile de Est şi Crimeea fac parte din, aşa numitul, nucleu rus pe care Rusia nu putea să-l cedeze, pentru că acesta este constructul mintal imperial rus şi logica funcţionarii statului rus.
Încă o identitate a d-stră este cea de sportiv. De 7 ori campion national la box şi primul Basarabean (de după ’90) la Olimpiadă. Aţi fost supranumit boxerul inteligent sau istoricul bătăuş!!! Unde vă regăsiţi mai mult?
Octavian Țîcu – Este un domeniu care mi-a adus foarte multă imagine, mi-a adus încredere de sine, mi-a adus un rost în ceea ce am fost. Sunt deja într-o altă dimensiune. Am impresia că a fost într-o altă viaţă şi n-am făcut-o eu. Acum sunt istoric. Desigur mai activez şi în domeniul sportului pentru că sunt vice preşedinte al Ligii de Box Profesioniste şi uneori mă ocup de organizarea Galelor de Box Profesionist. Dar este deja o pasiune.
Printr-o voie a sorţii a urmat postul de Ministru al Tineretului şi Sportului. Cu ce lecţie de viaţa aţi ieşit de acolo?
Octavian Țîcu – Am învăţat multe. Chiar dacă iniţial am fost reticent în a mă angrena în această funcţie, am învăţat că actul guvernării este simplu, atunci când vii să conduci pentru binele domeniului în care activezi. Am înţeles că la locul unde vii trebuie să cunoşti bine domeniul de activitate, eu îl cunoşteam şi aceasta m-a ajutat. Am mai înţeles că politica este ipocrită şi de foarte multe ori naivitatea mea intelectuală refuza cu greu să recunoască acest lucru, ceea ce mi-a adus şi căderea precipitată din Guvern. Însă rămân ferm convins că RM poate fi schimbată din interior atunci când va exista o voinţă politică şi o dorinţă de a schimba lucrurile şi rămân încrezător că voi putea realiza cât de curând acest lucru.
Vă mulţumim mult pentru timpul acordat. Vă urăm succese în tot ce faceţi.
Octavian Țîcu – Şi eu vă mulţumesc.
Au consemnat:
Zelinschi ANA
Clement LUPU
Foto: arhiva personală