Stimate domnule General Ion Mihai Pacepa,
Vă rog să primiţi calde urări de sănătate de la Montreal! M-am bucurat enorm când mi-aţi scris că sunteţi bine, în formă şi că citiţi revista Destine Literare!
Îmi amintesc cât de mult m-am bucurat când distinsul nostru prieten, regretatul profesor doctor Claude Matasă mi-a transmis primul articol de la dumneavoastră (în engleză şi în franceză), cu titlul ”WELCOME DESTINE”, pe care l-am publicat în primul număr al revistei D.L. din octombrie 2008, care poate fi accesată şi acum, după atâţia ani, de la pagină web – www.scriitoriiromani.com. Impresionant material şi încă de actualitate!
Şi aşa am ajuns la prima întrebare, urmată de altele câteva:
Alex Cetățeanu: Ce credeţi, România, ţara noastră de dor, în general, a evoluat în ultimii ani, sau a involuat?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Am trăit primii mei 50 de ani în România, dar sunt convins că nu o mai recunosc. Bineînţeles că a evoluat. Majoritatea barierelor ridicate de comunişti între România şi restul lumii precum şi între români au dispărut. Klaus Johannis, primul preşedinte al României post-Ceauşescu care nu a fost membru al Partidului Comunist, se străduie acum să debaraseze România de cleptocraţia post-Ceauşescu, şi să dea ţării o nouă fiinţă naţională bazată pe adevăr şi pe tradiţii româneşti. Sper din inimă că va reuşi, deşi am motive să cred că nu-i va fi uşor.
În 1992 am făcut o vizită în fosta Republică Democrată Germană şi m-am întors copleşit. Treuhand, noul minister federal însărcinat cu privatizarea economiei, vindea în medie 20–25 de întreprinderi industriale de stat est-germane în fiecare zi. Până la 31 iulie 1992, fuseseră privatizate 8781 asemenea unităţi, pentru care cumpărătorii (firme germane, americane, franceze, italiene şi japoneze) au plătit 20,1 miliarde de dolari care au fost investiţi imediat în modernizarea oraşelor, satelor şi autostrăzilor din fosta R.D.G. Noii patroni ai acestor foste întreprinderi de stat au creat, de asemenea, 1,26 milioane de locuri de muncă remunerate la nivelul salariilor din fosta Germanie de Vest, printre cele mai ridicate din lume. Reţeaua de întreprinderi comerciale de stat de la oraşe şi sate fusese deja eradicată şi înlocuită cu magazine particulare ale căror vitrine şi rafturi nu difereau de cele din fosta Germanie de Vest. Majoritatea locuinţelor şi apartamentelor proprietate de stat fuseseră, deasemenea, deja vândute particularilor.
”Cum aţi reuşit această minune?” l-am întrebat pe senatorul german care mi-a organizat vizita – un prieten din anii când am condus rezidența de spionaj a României din Republica Federală Germania.
”Vă mai amintiţi de Trabant, acea glumă de automobil care a devenit faimos după căderea Zidului Berlinului, când mii de est-germani au trecut în Occident la volanul lor?” m-a întrebat prietenul. La scurt timp după unificarea celor două Germanii, firma Volkswagen a cumpărat uzinele Trabant din Zwickau şi a însărcinat o comisie de experţi internaţionali să studieze modul cum ar putea fi modernizate. Prima concluzie a comisiei a fost că nici o modernizare, oricât de complexă, nu le va putea ridica la nivel tehnic occidental. A doua concluzie a fost că demolarea lor şi construirea, pe acelaşi teren, a unui complex ultramodern care să producă motoare şi transmisii pentru automobile va costa mult mai puţin decât o modernizare relativă a uzinelor Trabant. Consiliul de administraţie al uzinelor Volkswagen a aprobat concluziile şi propunerile studiului. Majoritatea zdrobitoare a celorlalte uzine, precum şi a organizaţiilor politice şi economice ale fostei RDG au fost, de asemenea, demolate nu reformate, iar în locul lor au fost construite uzine şi instituţii moderne de tip occidental.
Acum câteva zile am văzut lista noului guvern al României, şi nu mi-am crezut ochilor: Teodor Meleșcanu, care a fost ambasador al lui Ceauşescu în anii când Trabantul era în plină glorie, este acum noul ministru de externe al României!
Alex Cetățeanu: Sunteţi o personalitate care a intrat în istorie. Orice discuţie cu domnia voastră trebuie raportată la angrenajul acesta care înghite multe şi le duce spre uitare. Dimpotrivă, dumneavoastră aţi reuşit să vă menţineţi la suprafaţă, să fiţi un vector vizibil. La început, când aţi intrat în serviciile secrete, plănuiaţi să activaţi în aşa fel încât să deveniţi la un moment dat, un reper într-o etapă istorică?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Nici vorbă. Într-un interviu dat presei americane, am fost întrebat cum am devenit securist. Răspunsul: Am visat să devin violonist, dar nu am fost la nivelul profesioniştilor şi am ales cea de a doua pasiune, chimia industrială. Am avut 22 de ani când am fost repartizat ca locotenent-inginer în Securitate şi când a trebuit să renunţ și la visul de a deveni cercetător ştiinţific. Din fericire am petrecut 23 din cei 27 ani ca securist în aparatul de spionaj tehnico-ştiinţific (TS), nu în cel de represiune.
Sarcina mea principală în ultimii 20 de ani în România a fost să ajut dezvoltarea economiei naţionale, care devenise muribundă sub Ceauşescu. Am considerat această sarcină ca fiind o datorie patriotică, şi am făcut tot ce am putut ca să-mi ajut ţara. Cartea Orizonturi Roşii (paginile 394 – 399) publicată în “epoca de aur” a lui Ceauşescu, descrie analiza activităţii TS făcută de Comitetul Politic Executiv cu câteva luni înainte de a mă” rupe” de Securitate. Analiza a conclus că cca 30% din unităţile industriale ale României au fost create cu ajutorul tehnologiilor furate din Occident. Concluziile acestei analize au fost, evident, lăudătoare, pentru că Ceauşescu conducea întreaga activitate de spionaj TS.
Dar numeroase fabrici şi combinate au fost în mod real construite cu tehnologii furate, pentru că România comunistă nu avea bani să cumpere licenţa lor. Fabrica de antibiotice de la Iaşi, secţia de poliuretan de la Combinatul Chimic Borzesti, fabricile de piele sintetică, de film şi hârtie fotografică color, şi fabrica de motoare diesel sunt doar câteva exemple. Îmi pare bine că am contribuit la realizarea lor, şi mă bucur că ele continuă să fie folositoare țării.
Spionajul tehnico-ştiinţific a constituit coloana vertebrală a economiei lui Ceauşescu, a cărui guvernare s-a bazat pe minciună, furt şi crimă. Într-o scrisoare deschisă adresată fiicei mele, Dana, pe care am publicat-o în ziarul francez Le Monde la câteva luni după ce am primit azil politic în SUA, am explicat: “… Timp de 20 de ani am furat tehnologii din Occident. Am fost implicat în furt, dar nu şi în asasinate… În 1978 am primit însă ordin să organizez asasinarea lui Noel Bernard, directorul programului românesc al postului de radio Europa Liberă, care-l înfuriase pe Ceauşescu cu comentariile sale. Era sfârşitul lui iulie când am primit acest ordin, şi a trebuit să decid între a fi un bun tată sau” a political criminal”. Cunoscându-te, Dana, am fost convins că preferi să devii orfană decât să ai un tată criminal.” În anii 1980s, această scrisoare deschisă a fost citită şi răscitita la Europa Liberă.
Alex Cetățeanu: Cărţile dumneavoastră au făcut înconjurul lumii. Trilogia Cartea Neagră a Securităţii a devenit best-seller, iar Orizonturi Roşii s-a tradus în 28 de limbi. Aţi avut semnale care să ateste influenţa ideilor expuse? (Pe diverse paliere: internaţionale, naţionale, psihosociale etc..)
Generalul Ion Mihai Pacepa: Trăiesc de 39 de ani în anonimat, şi nu sunt obişnuit să vorbesc despre mine. De aceea voi cita aici ce au spus alţii despre influenţa acestor cărţi. Numărul din iulie 1988 al revistei Politique Internaţionale din Paris a descris şedinţa cabinetului American care a aprobat mandatul Preşedintelui Ronald Reagan pentru prima sa vizită la Moscova. În timpul şedinţei, menţionează articolul, “Secretarul de Stat american George Schultz a propus ca în timpul vizitei să se semneze un acord de cooperare tehnică şi ştiinţifică cu Uniunea Sovietică. Reagan însă, care se consultase în prealabil cu Generalul Pacepa, a respins ideea sub motiv că încuraja spionajul tehnic sovietic. Dacă Pacepa nu e de acord, nici eu nu sunt”, a conclus preşedintele Reagan, şi a scos semnarea documentului de pe ordinea de zi. “Such is the reputation of Pacepa” a scris prestigioasa revistă The American Spectator (aprilie 1988) relatând un caz similar în care Casa Albă a respins o propunere comună a Secretarilor de Stat şi de Comerţ şi a aprobat punctul de vedere, total opus, al generalului Pacepa.
La 26 decembrie 1989, a doua zi după executarea lui Ceauşescu, noul ziar oficial al României, Adevărul, care în acea zi înlocuise Scânteia, a început să serializeze cartea Orizonturi Roşii, despre care a scris că ”a jucat un rol incontestabil” în răsturnarea lui Ceauşescu. “Ceea ce citiţi în paginile acestei cărţi”, scria editorul ziarului Adevărul în prefaţa primului episod din Orizonturi Roşii”, pare să fie fructul unei fantezii bolnave. Totuşi, fiecare cuvânt al ei este adevărat.”
Alex Cetățeanu: La structura dumneavoastră psihosomatică, trecută prin diverse şi imprevizibile pericole, aţi avut vreodată şi loc pentru frică? Se ştie că frica este cel mai paralizant factor în orice demers. Dacă aţi cunoscut-o, cum aţi învins-o, luând în considerare faptul că orice greşeală se putea repercuta asupra unei naţiuni, asupra unor relaţii internaţionale?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Un vechi proverb spune că cine se teme de apă nu mănâncă pește. Potrivit unui alt proverb, atacul este cea mai bună apărare. Nici acum nu îmi este uşor să găsesc cuvinte potrivite pentru a mulţumi comunităţii de informaţii a SUA, precum şi soţiei mele – un cadru al acestei comunităţi — pentru profesionalismul cu care au confruntat şi atacat teroriştii lui Ceauşescu, Gadafi şi Yaser Arafat trimişi în SUA pentru a mă asasina. Au fost ani de teroare, greu de închipuit. Pentru a-i înţelege, redau un extras dintr-un document al Securităţii (intitulat Operaţiunea 207) care decontează armamentul dat de SIE teroristului Ilyich Ramirez Sanchez, alias Carlos the Jackal, pentru a mă asasina în SUA: “În baza aprobării date de ministrul secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului, tovarăşul Tudor Postelnicu, pe raportul nostru nr.0012578 din 21.10.1980, care din motive de conspirativitate se află şi rămâne la unitatea noastră, rugăm să procedaţi la scăderea din evidenţele unităţii dumneavoastră a cantităţilor de armament menţionat mai jos, necesar în executarea unor misiuni speciale: 3 aruncătoare de grenade RPG cu seriile AH-302, AH-304, AH-307; 5 pistoale Walther cal.7.65 mm cu seriile 287516, 292352/P, 300968/P, 247769/P şi 285724/P, cinci încărcătoare de rezervă pentru pistolul Walther, două pistoale cal. 7,65 mm model 1974 pentru adaptare, cu două amortizoare, cu seriile AB 0262 şi AB 0388; şi 37 kilograme exploziv plastic EPH/88.”
Carlos nu m-a putut găsi în SUA, dar la 21 februarie 1981 a explodat zece kilograme de explosiv plastic EPH/88 la sediul Europei Libere din München. Bomba a rănit opt salariaţi. Cinci diplomaţi români din Germania de Vest au fost declaraţi persona non grata de autorităţile germane, datorită implicării lor în această operaţie teroristă. În 1994 Carlos ”the Jackal” a fost arestat de autorităţile franceze, cu care am cooperat, şi a recunoscut că a primit un milion de dolari de la Securitate pentru a mă asasina în SUA. El este acum încarcerat în închisoarea Clairvaux din Franţa.
Alex Cetățeanu: În ianuarie 1988, congresmanii americani Frank Wolf şi Christopher Schmidt s-au dus la Bucureşti cu o scrisoare către Ceauşescu, semnată de 315 membrii ai Congresului SUA. În scrisoare se cerea să se dea viză de plecare din România fetei dumneavoastră, Dana, şi soţului ei, care erau arestaţi la domiciliu şi interogaţi în fiecare săptămână la centrul de interogare de pe Calea Rahovei, condus de colonelul Vasile Gheorghe, pe atunci şef al direcţiei de anchete a Securităţii. Ministrul de externe al României, Ion Totu, a refuzat să primească scrisoarea. Ce s-a întâmplat apoi?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Securitatea a încercat să-i asasineze pe ambii congresmeni americani. Citez din cartea congresmanului Wolf, Prisoner of Conscience, publicată recent în SUA: În aceeaşi seară, am mers împreună la casa Danei, unde era ţinută sub arest la domiciliu. Faţada casei era păzită de securişti înarmaţi, care au refuzat să ne lase înăuntru. Le-am arătat legitimaţiile de congresmeni americani, dar au continuat să refuze. Ne aşteptam. Generalul Pacepa devenise cel mai faimos defector din lume. Înainte de a pleca, Chris le-a spus: “Ştim că Dana este aici. Nu lăsaţi să i se întâmple nimic. Ţinem ochii pe voi. Lumea întreagă are ochii pe voi.” Apoi am plecat… Era beznă pe stradă, deoarece Bucureştiul din acele zile nu avea lumină pe străzi. O maşină cu patru securişti ne-a urmat la mică distanţă. Dintr-o dată, maşina a stins farurile, şi s-a năpustit în direcţia noastră. Chris m-a împins către peretele unei case, şi ambii am scăpat neatinşi. Dumnezeu ştie ce s-ar fi întâmplat dacă Chris nu ar fi fost atent!
După ce s-au reîntors în SUA, congresmenii Wolf şi Smith au informat Congresul SUA despre atentatul Securităţii împotriva lor. Acest atentat este acum înregistrat în documentele oficiale ale Congresului. În 6 ianuarie 1990, congresmanul Frank Wolf a aterizat la Washington împreună cu fiica mea şi soţul ei. Dana este acum director artistic al unei universităţi americane.
Alex Cetățeanu: Ce amintiri aveți despre Montreal?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Un superb Paris american.
Alex Cetățeanu: Am primit recent spre publicare un splendid material despre Claude Matasă de la Nick Dima (profesor, scriitor Nicolae Dima, fost redactor la” Vocea Americii” – n.a.). În câteva cuvinte, dumneavoastră ce ne puteți spune despre dragul și regretatul nostru prieten?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Profesorul, industriașul, anticomunistul şi Consulul Onorific al României în Florida, Claude Matasă, rămâne viu în memoria celor care au avut privilegiul să-i fie apropriaţi. Iar numele său va fi, mai devreme sau mai târziu, încrustat în istoria României. Am fost coleg de facultate cu Claude, dar drumurile noastre s-au despărţit. Ne-am reîntâlnit după 27 de ani în America, unde a obţinut azil politic ca şi mine. Claude a fost un Vulcan a cărui lavă a pârjolit, ani în şir, comuniştii care au cotropit România. L-am vizitat, am devenit prieteni, şi am corespondat aproape zilnic. Aş putea scrie o carte despre acest eminent patriot, dar sunt convins că Nick Dima o poate face mai bine. Aici voi relata doar ultima scrisoare pe care am primit-o de la Claude. Este scrisă în limba engleză şi adresată prietenului nostru comun, Jamie Glazov, editor şef al revistei Frontpage din SUA:
THANK YOU, FRONTPAGE!
My days are, unfortunately, numbered. A cancer is taking my life away, and I want to share my final thoughts, as Romania’s Honorary Consul General for Florida, with my favourite magazine, Frontpagemag.com, which is widely read by my constituents.
I love my native country, I visited post-Communist Romania many times, and I want to let everyone know that it has been transformed in unprecedented positive ways. Seen from the street, today’s Romania looks like a modern European country. Her justice system, however, is still staffed with people who served Ceauşescu until has last breath. After 2004, when Romania was received in NATO, 6,284 people sentenced by Ceausescu’s justice for helping the U.S. to demolish the Soviet empire have asked to have their sentences cancelled, but only three have succeeded. In January 2009, Romania’s Supreme Court refused to cancel a 1974 death sentence given by the Communists to an American citizen, Constantin Răuță (n.a: Constantin Răuță), who committed the “crime” of helping the U.S. defeat the Soviet evil. Mr. Răuță is a reputable NASA scientist who over the past thirty years worked on important U.S. civilian and military aero-space projects. For the old Communist bureaucrats running Romania’s justice system however, he is still a “traitor” and they are refusing even to restore has Romanian citizenship cancelled under Ceauşescu. Romania may respect its NATO and EU obligations, but the spirit of these organizations has not yet penetrated its administration.
Once again, I love Romania and I want to help it. Therefore, I appeal to Frontpagemag.com, which has shown a keen interest in improving relations between the U.S. and my native country, to organize a Symposium on Romania, attended by U.S. experts and by leaders of Romania’s Diaspora in the U.S. and Canada.
Its subject: “How to get rid of crypto-communists in Romania’s justice system.”
This suggestion, I know, will not make me popular with Romania’s current government. But in life the most important thing is often what you represent, not whom you represent.
Claude Matasa, Honorary Consul General of Romania, professor University of Chicago, president of Ortho-Cycle Co., USA.
Din păcate, Claude ne-a părăsit înainte ca Frontpage să poată organiza acest simpozion.
Alex Cetățeanu: De ce credeți că în România s-a răspândit zvonul (” Disinformation” genială carte!) că ați plecat spre Eternitate?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Potrivit fabulosului Muzeu al comunismului creat de universitatea americană George Mason, amprenta principală a comunismului au fost gulagurile şi dezastrul economic. Este adevărat. Dar, după căderea acestui sistem, aceste tare au fost eradicate de pe o zi pe alta. Există însă o altă trăsătură a comunismului despre care se vorbeşte foarte puţin, şi care nu a fost încă eradicată: URA. Comunismul este un sistem politic bazat pe ură. Ură de clasă, ură de rasă, ură față de religie, ură… De aceia toate ţările comuniste au devenit imperii ale gulagului.
Știu din proprie experiență că asumarea răspunderii pentru crimele trecutului este una din cele mai dificile decizii ale procesului de trecere de la dictatură la democrație. În anii 1950, când am fost şef al rezidenței DIE şi chargé d’affaires în Germania Occidentală, am văzut cum fostul Reich a fost transformat într-o vibrantă democrație al cărei Wirtschaftswunder a făcut-o lider al Europei. Germaniei i-au trebuit însă decenii ca să-l reabiliteze pe Claus von Stauffenberg, care a atentat la viaţa lui Hitler. Abia în mai 1998 Bundestagul (parlamentul german) a putut adopta legea pentru reabilitarea lui Stauffenberg şi a tuturor celor condamnaţi pentru “crime” împotriva regimului nazist. Horst Heymann, președintele comisiei parlamentare care a redactat această lege, a cerut scuze poporului german pentru că Bundestagul a avut nevoie de 50 de ani ca să ajungă aici.
Germaniei i-a trebuit o jumătate de secol ca să-şi asume răspunderea pentru crimele nazismului, deoarece această erezie s-a născut în glia țării. Comunismul şi Securitatea au fost însă exportate în România, care nu ar trebui să aştepte o nouă generaţie pentru a-i reabilita victimele.
Alex Cetățeanu: Dacă nu este un secret, ce planuri literare și de altă natură aveți pentru viitor?
Generalul Ion Mihai Pacepa: Hollywood-ul face acum un film despre viaţa mea (intitulat tentativ DISINFORMATION — ONE MAN AND THE TRUTH CAN CHANGE THE WORLD), planificat să fie în cinematografe anul viitor. Filmul, care documentează criminalitatea și efemeritatea comunismului, are ca scop atragerea de partea noastră a altori spioni şefi din ţări inamice — Rusia, China, Iran, Coreea de Nord — care ne pot spune ceea ce nici cei mai sofisticaţi sateliţi ai CIA nu pot vedea: ce au dictatorii lor în minte, şi ce plănuiesc împotriva noastră. Continui, de asemenea, să public scrisori deschise adresate omologilor mei din aceste ţări. “Faceţi ce-am făcut… Apăraţi poporul, nu tiranul… Rupeţi cu trecutul. Eliberaţi energia încătuşată a ţării.”
Alex Cetățeanu: Privind înapoi (nu” cu mânie”… ca John Osborne), există ceva ce regretați mai mult în viață? Ce ați face diferit, dacă s-ar putea întoarce timpul?
Nu ştiu. Deocamdată continui să fiu mult mai preocupat de ce voi face în viitor, decât de ce am făcut în trecut.
Vă mulțumesc pentru acordarea acestui Interviu, domnule General! Mă simt deosebit de onorat și fericit pentru România. Este absolut necesar că tinerele generații să cunoască adevărul. Din partea Colectivului de redacție vă urăm multă sănătate și viață lungă, alături de cei dragi! Vă asigurăm de toată dragostea și admirația noastră!
GOD BLESS AMERICA, GOD BLESS ROMÂNIA! (Alexandru Cetățeanu/Montreal/Canada)