Comunicat de presă
București, 5 – 15 aprilie 2024
Sala Gloria, Teatrul Infinit și Teatrul Național București (Sala Mică)
Teatrul Vienez de Copii – Copiii Joacă Teatru deschide stagiunea cu prima reprezentație a
renumitei comedii „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, vineri, 5 aprilie, ora 19:00,
la Sala Gloria (Str. Bucovina 6). Iubitorii de teatru sunt invitați să descopere amestecul plin de
farmec al intrigilor și deghizărilor amuzante, cărora le dau viață și savoare copiii actori ai trupei
Teatrului Vienez de Copii.
În perioada 5-15 aprilie, într-o serie de nouă spectacole, fiecare cu distribuții unice, toți cei peste
60 de copii din trupa Teatrului Vienez de Copii vor oferi publicului o interpretare adaptată a
acestui clasic al comediei universale.
Piesa este jucată de copii și tineri cu vârste între șapte și optsprezece ani, la finalul unei perioade
de șase luni de cursuri de dezvoltare personală prin teatru, cuprinzând vorbire, mișcare,
improvizație, regie și conștientizare.
Teatrul Vienez de Copii se remarcă prin metoda „Sylvia Rotter”, la temelia căreia se află Jocul,
prin intermediul căruia copiii explorează mijloacele lingvistice și fizice de exprimare. Textele alese
pentru spectacole le facilitează tinerilor crearea unei legături cu operele marilor clasici ai literaturii
universale.
„Pentru mine, Teatrul Vienez de Copii înseamnă artă. Mă aflu în al doilea an de teatru și mi-a
plăcut extrem de mult cum am descoperit arta teatrală și muzicală, împreună cu multe tehnici de
care mă folosesc și în prezent. Arta în teatru nu se referă doar la cum apar personajele în scenă
și cum se prezintă. Artă pentru mine înseamnă să îmi exprim sentimentele în fața publicului, să
vin la repetițiile de dinaintea spectacolelor și mai ales, să simt energia colegilor și a publicului.”
spune Ștefana, elevă în clasa a IX-a.
„Slugă la doi stăpâni” este piesa care se adaugă în această stagiune suitei de piese clasice, comedii,
aduse pe scenă încă din 2006. „Bolnavul închipuit”, „A douăsprezecea noapte”, „Visul unei nopți
de vară”, „Gâlcevile din Chioggia”, ”Balul hoților” sunt printre piesele jucate deja de tinerii actori ai
Teatrului Vienez de Copiii. Umorul situației din piesa de teatru “Slugă la doi stăpâni” le permite
tinerilor actori să se joace și să se manifeste liber pe scenă. Echipa de regizori și coordonatori
artistici aplică metoda pedagogiei prin teatru, ghidând drumul tinerilor înspre ei înșiși.
“Pe scenă am păstrat caracterele, am încercat să le umanizăm, să le motivăm acțiunile, am
inventat situații noi de care copiii se bucură.”, spune Petrică Voicu, regizor și profesor la Teatrul
Vienez de Copii.
Program reprezentații „Slugă la doi stăpâni”:
5 aprilie, 19:00-20:30 – Premieră.
Locație: Sala Gloria, Str. Bucovina nr. 6, Sector 3, București.
6 aprilie, 11:00-12:30,
6 aprilie, 19:00-20:30,
7 aprilie, 19:00-20:30.
Locație: Teatrul Infinit, Str. Mihai Eminescu nr. 127, Sector 2, București.
11 aprilie, 19:00-20:30,
12 aprilie, 19:00-20:30,
13 aprilie, 11:00-12:30,
14 aprilie, 11:00-12:30.
Locație: Sala Gloria, Str. Bucovina nr. 6, Sector 3, București.
15 aprilie, 19:00-20:30.
Locație: Teatrul Național București, Sala Mică, Bd. Nicolae Bălcescu Nr. 2, sector 1 (intrarea
dinspre Str. Dr. Dimitrie Gerota).
Biletele se pot achiziționa, accesând platforma www.iabilet.ro
Despre comedia „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni
Goldoni, care și-a petrecut treizeci de ani din viață în Franța și a cunoscut comediile
psihologice ale lui Molière, stabilește un teren de joc extrem de dinamic pentru un
tablou plin de personaje cu un umor incomparabil.
Pantalone, un negustor din Veneția, trebuie să-și schimbe brusc planurile: ginerele său
mult visat, bogatul Federigo Rasponi, pare să fi fost înjunghiat. Așa că Pantalone își
logodește rapid fiica Clarice cu Silvio, fiul unui avocat onorabil. Nunta ce ar fi trebuit să
aibă loc imediat este amânată de Truffaldino, un servitor, care aduce vestea că stăpânul
său, Federigo, face o vizită neanunțată. Clarice și Silvio sunt cuprinși de panică, dar
Pantalone se bucură în sinea sa că viitorul ginere este încă în viață. Totuși, realitatea
este alta: Federigo este fratele lui Beatrice, iar ea se deghizează sub identitatea fratelui ei
pentru a-l găsi pe iubitul său, Florindo.
Cu ajutorul hangiului Brighella, singurul care detectează deghizarea, Beatrice își pune
planul în mișcare, neștiind faptul că și ea va deveni curând victima unei înșelăciuni.
Între timp, Florindo, bărbatul căutat de Beatrice, este urmărit de autorități, pentru
presupusă implicare în atacul lui Federigo. Ajuns la Veneția, el nu o caută doar pe
Beatrice, ci și un servitor. Aici, îl întâlnește pe Truffaldino. Sărmanul Truffaldino, plătit
insuficient de Beatrice și mereu flămând, este acum angajat și de către Florindo, pentru
că mai mulți bani înseamnă mai multă mâncare.
Din motive de comoditate, Truffaldino îl cazează pe Florindo în același han în care este
și Beatrice. În acest fel, el crede că își poate îndeplini îndatoririle de “servitor a doi
stăpâni” confortabil și fără prea mult efort – ceea ce se dovedește în curând a fi o
greșeală, deoarece viața lui Truffaldino se transformă din ce în ce mai mult într-un
extenuant și comic exercițiu de echilibristică între cei doi “stăpâni” ai săi.
Pe spectatori îi așteaptă o serie de întâmplări, șiretlicuri și păcăleli extrem de comice