Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește expoziția aniversară „30 de ani de presă”, semnată Vali Ivan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați caricaturiști români. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8 – 21 mai 2024, de marți până duminică, între 10.00 și 18.00.

Vali Ivan este unul dintre cei mai prolifici și influenți caricaturiști români, cu o carieră impresionantă ce se întinde pe o perioadă de trei decenii. Absolvent al Institutului Politehnic București, Facultatea de Mecanică, Vali Ivan și-a dedicat talentul și pasiunea aducând în atenția publicului, prin desen, uneori cu duritate, dar întotdeauna cu umor, aspecte semnificative ale realității cotidiene.

Expoziția prezintă  o selecție remarcabilă din bogata sa colecție de lucrări – caricaturi ale celor mai importanți politicieni români, benzi desenate umoristice, caricaturi de editorial, ilustrații de primă pagină. Cu peste 15.000 de caricaturi realizate în decursul carierei sale, Vali Ivan a devenit un veritabil cronicar al epocii post-decembriste, surprinzând cu acuitate și umor subiecte politice, economice și sociale.

„Caricatura jurnalistică este, de fapt, un editorial, nu scris, ci desenat, care permite mai multă libertate de exprimare. În caricatură poți să exagerezi, poți să satirizezi, ca să transmiți un mesaj clar și puternic, dar obligatoriu trebuie să prezinți corect evenimentul din punct de vedere jurnalistic. De aceea, m-am considerat întotdeauna jurnalist, un jurnalist care îşi exprimă opiniile prin imagini”, a declarat autorul.
Printre momentele importante din parcursul său profesional se numără debutul în „Evenimentul Zilei” în anul 1994, colaborările cu „România Liberă”, „Adevărul”, „Adevărul Economic”, „Jurnalul Național” și multe altele, cât și contribuțiile sale la reviste precum „TV mania” și „New Money”.

„În 1994 nu prea existau în presă caricaturi de personaje și mi-a venit ideea să fac câteva astfel de lucrări cu care m-am prezentat la redacția Evenimentului Zilei, ziar de doi ani înființat. Nu am putut trece de portar, dar mi-a spus să las lucrările acolo că le dă el mai departe. A doua zi m-a sunat Dan Andronic, care era redactorul-șef și mi-a spus că Ion Cristoiu vrea să mă angajeze. Așa am ajuns în presă, o lume care m-a atras ca un magnet”, a mai spus Vali Ivan.

Expoziția oferă publicului oportunitatea de a explora diversitatea creațiilor lui Vali, evidențiind nu doar măiestria tehnică a artistului, ci și profunzimea și acuratețea observațiilor sale asupra realității sociale și politice post-decembriste. Expoziția va include tururi ghidate, în cadrul cărora publicul va avea ocazia de a interacționa direct cu autorul.

Expoziția este organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Presei, în cadrul proiectului Muzeul Presei Românești, coordonator Mădălina Corina Diaconu.

Pentru mai multe informații și pentru solicitări de interviuri, vă rugăm să ne scrieți la: programe@mnlr.ro.