dicu 1Sâmbătă, 19 septembrie, cu ocazia lansării cărții traduse în limba greacă” Domnul K. eliberat” s-a aflat la Atena și autorul romanului, Matei Vișniec. Înainte de a vă prezenta interviul făcut cu scriitorul, vreau să felicit toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment și mai ales Ambasada României la Atena care, în general, arată că vrea să se implice simplu, cu bunăvoință și fără aroganță.

 

Denisa Elena Dicu: Bine ați venit la Atena. Ați mai fost?

Matei Vișniec: Da, am fost de multe ori la Atena, vin și de două ori pe an pentru spectacole, pentru piesele care mi se joacă. Vin să răspund generozității celor care îmi traduc și îmi montează piesele.

D.E.D.: Este diferită astăzi Atena?

MV: Sigur, a suferit șocul crizei după 2009, s-a întâmplat ceva.

D.E.D.: Simțiți acest șoc?

M.V.: În 1995, în 2005, Atena era un oraș care trăia zi-lumină, avea o exuberanță extraordinară. Acum, vezi cerșetori, magazine închise, străzi mai sinistrate… În același timp ea se mișcă, grecii întotdeauna vor fi interesanți vor fi niște oameni plini de viață, dar în acest moment există urmele demonstrațiilor, acele graffiti pe ziduri, simți că orașul a trecut prin niște încercări, simți mai ales în restaurante și în cafenele care nu mai sunt la fel de pline ca altă dată. Deci, ceva s-a întâmplat.

 

D.E.D.: Deja cunoașteți situația la nivel politic. Aveți așteptări de mai bine, speranțe?

M.V.: Nu poate fi găsită o soluție la criza financiară prin care trece Grecia, nici în câteva luni, nici în câțiva ani. E o criză care se va resorbi într-un deceniu sau două. Sunt într-o ecuație de dependență totală față de Uniunea Europeană, au intrat într-un sistem din care nu se mai poate ieși, au o mentalitate care trebuie să se schimbe, iar Europa trebuie să îi înțeleagă. Grecii sunt niște oameni ai sudul care nu au aceleași repere cu cei din nord și nu le putem cere grecilor să fie suedezi sau ruși și nici invers. Suntem o diversitate de spirit și ar fi păcat să devenim toți niște oameni identici. Trebuie să învățăm și mai mult să ne respectăm unii pe alții.

 

dicu 3D.E.D.: Scena politică din România cum vi se pare?

M.V.: Este într-o perioadă de tsunami comportamental pentru că oamenii politici au avut brusc această uriașă surpriză că pot fi bagați în pușcării și că trebuie să răspundă pentru faptele mai puțin onorabile.

 

D.E.D.: Nu cumva riscăm să îi mutăm, practic, pe toți la pușcărie?

M.V.: Ei, bine, ar fi un lucru foarte bun ca să intre în pușcărie toți cei care și-au bătut joc de banul public, toți cei care și-au bătut joc de principiile pe care în tinerețe probabil că și-au promis să le respectat, dar nu au mai făcut-o. Dacă medicii depun jurământul lui Hipocrate și cei care termină dreptul jură să respecte legea, de ce oare politicienii nu au și un jurământ

 

D.E.D.: Jură pe Biblie, dar se răzgândesc!

M.V.: Să jure pe conștiința lor, pe inima lor, pe creierul lor, pe ce vor. În acest moment România trece printr-o transformare uriașă pentru că această justiție a început să lucreze. E un avertisment puternic, probabil că și oamenii politici în anii următori vor fi mai atenți, ceea ce va fi spre binele României. Poate că vor continua să fure cum au făcut-o și până acum, să mintă și să șantajeze, să primească mită și nu aibă ca obiectiv decât interesul personal, dar poate că unii își vor schimba totuși treptat, treptat atitudinea. Prea au fost mulți în situația de a deveni judecabili. Sper să se întâmple ceva la nivelul acestei transformări interioare, să se asaneze puțin viața politică pentru că au fost ani când s-au crezut absolut de neatins. Au crezut că nimeni nu îi va putea trage la răspundere și nu e normal.

 

dicu 2D.E.D.: Exista în România ceva înainte de 1989 ce poate ne-ar mai trebui și astăzi?

M.V.: Sunt lucruri pe care România nu le are și le avea înainte de `89.
De pildă, respectul elevului față de profesor. În domeniul școlar cred că s-au făcut unele greșeli, s-a pierdut acea disciplină care îi făcea pe elevi să fie mai atenți și să aibă frică de profesori. Acum îi este profesorului frică de elevi. Sunt lucruri care în România dinainte de `89, aș spune că mergeau bine sau n-aș spune că erau de lăudat, dar cred că oamenii își imaginau că viitorul va fi altfel, cu puțin mai mult altruism, cu puțin mai multă generozitate. Credeau că vor fi luminați sau transfigurați de generozitatea libertății, de frumusețea acestui cuvânt și că vor trăi altfel. Din păcate, după `89 a venit în România un fel de capitalism sălbatic care i-a înrăit într-un alt fel pe oameni. Înainte de `89, oamenii stăteau mai mult pe acasă, aveau mai multă grijă de copiii lor. Astăzi trăim un fenomen sociologic foarte grav, și anume dispersarea părinților prin lume, și abandonarea copiilor la milă, rudelor, vecinilor, etc. Este o traumă undeva pe care o vom plăti peste decenii cu sutele de mii de copii care nu trăiesc în condițiile de familie armonioasă care s-ar impune. Sigur că și atunci existau atâtea lipsuri și atâta schizofrenie ideologică încât nici pe atunci nu era ușor să-ți crești în mod demn copilul. Dar, cred că e greu totuși de comparat cele două epoci, au fost niște ani mizerabili în care ființa umană a fost strivită, în care sistemul a fost cât se poate de neghiob și de lipsit de respect pentru om, în care aberația a ajuns la forme aproape clinice, cuplul prezidențial și tot sistemul creat în jurul lui. Important este ca oamenii să tragă o lecție din ce s-a întâmplat în 25 de ani de libertate și să își dea seama că libertatea asta a fost reală, dar ea nu a adus și civilizație în mod accelerat. Într-un sfert de secol, personal, m-aș fi așteptat la ceva mai mult de la România. Dacă e să compar perioada interbelică cu perioadă de după 1989, ne dăm seama că în 25 de ani de perioadă interbelică România a făcut un salt gigantic, în timp ce în perioada asta a făcut 25 de ani de acumulare primitivă de capital. Dacă tot a acumulat, poate că acum se va produce saltul.

 

D.E.D.: Că tot ați menționat de școală, de ce pe dumneavoastră, pe Grigore Vieru, pe Eugen Ionescu nu vă cunoaștem din școală. Deși, recunosc treceam clasa cu brio.

M.V: Păi, când ați terminat școala?

 

D.E.D.: În 2008, nu cu mult timp în urmă, asta nu-i o scuză.

M.V. Școala are și ea listele ei de autori pe care îi predă, deci în niciun caz un elev nu îi găsește în programa școlară pe toți autorii importanți, nu că m-aș introduce eu în această categorie.

 

D.E.D.: Întrebarea nu era personală, am menționat și alți autori.

M.V.: Am descoperit acum că în programa școlară de clasa a XII-a figurează una din piesele mele,” Cai la fereastră”. Acum câțiva ani a fost și subiect la Bacalaureat. În orice caz literatura română continuă să fie extrem de interesantă, eu cred că este de o mare vitalitate, și e și datoria profesorilor să îi îndrepte pe elevi spre o cât mai mare paletă de lecturi. Nu numai ceea ce se predă în programa școlară, cred că ar fi bine ca elevii să descopere autori, dar să aibă unde să se întâlnească, să-și schimbe ideile. Să se întâlnească și cu autorii mai des, să participe la saloane de carte la care să-i vadă pe autorii vii care vorbesc. Să se organizeze la liceele importante, perioade când să îi invite pe autori să discute cu elevii. Aceasta ar trebui să fie o politică pedagogică în România.

 

D.E.D.: Ați dat mai devreme un interviu și vorbind despre criza refugiaților, v-ați referit la surpriză pe care o are Europa. Dar, cum să fie o surpriză că doar se bat de atâția ani acolo, și fiecare țară are atâtea servicii secrete care bănuiesc că ar trebui să se ocupe și de treaba asta. De ce este o surpriză?

 

  1. V.: Pentru că niciodată de la al doilea Război Mondial nu s-au mai deplasat atât de mulți oameni într-un timp atât de scurt și în masă, dând senzația de invazie, adică au pus piciorul în Europa mii de oameni care s-au îndreptat în coloană, dinspre Atena spre Macedonia, dinspre Macedonia mai departe spre Serbia, dinspre Serbia spre Ungaria, dinspre Ungaria spre Austria și spre Germania. Aceste coloane de refugiați au creat un șoc, pentru că vizual era ceva nou. Oamenii vin de foarte multă vreme în Europa, uneori nici nu se vorbește prea mult despre această imigrație ilegală care este continuă, în Franța, vin în fiecare an 100.000 de persoane, dar nu-i vezi venind în coloană, nu-i vezi venind cu vasele, câte două, trei patru sute deodată. Au fost rare șocurile de genul te afli pe plajă în vacanță pe insula Kos și vezi venind spre tine o ambarcațiune cu 200 de africani, însetați, înfometaţi, în zdrențe și la capătul puterilor. Aceste șocuri vizuale nu le-a avut Europa. Ea putea să le prevadă bineînțeles pentru că acolo e război de 4 ani, dar Europa, după cum ați putut constata, ea doarme puțintel, din punct de vedere geopolitic, iar atunci când nu doarme se ocupă de propriile ei crize economice care uneori sunt extraordinar de dureroase, imprevizibile și ireale într-un fel. Ultimii ani au fost dominați în Europa de criza greacă. Cerneala a curs în presă pe această temă și pe nesfârșitele planuri de ajutorare a Greciei.

 

D.E.D.: Ne părea că problema aceasta este a Orientului, este undeva departe și nu are de-a face cu noi.

M.V.: Această problemă nici era nu era atât de gravă până când nu a apărut organizația Statului Islamic în Irak și în Siria. Acel moment a fost o nouă palmă, o nouă trezire, un nou tsunami care a venit spre Europa, când și-au dat seama europenii că o forță și mai malefică decât Bashar al Assad sau Sadam Hussein poate să se nască în regiunea respectivă și să reprezinte o amenințare și mai teribilă față de europeni.

 

D.E.D.: Se poate face o paralelă între ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie și ce se întâmplă acum în zona aceasta a Orientului Mijlociu?

M.V.: Nu poate fi făcută paralela pentru că războiul din fosta Iugoslavie era de fapt în inima Europei și a fost mai ușor de izolat criza, focarul, și până la urmă, mai ușor de impus pace. Chiar dacă lucrurile nu s-au rezolvat în Bosnia și comunitățile trăiesc tot separate, statul bosniac nu funcționează pentru că este un stat comunitar, fiecare comunitate are propriul să partid, etc, dar cel puțin au tăcut armele. La ora actuală, dacă întrebi tineri din Macedonia, Serbia sau Bosnia ce vor să facă, idealul lor este să fugă în Occident. Din nefericire, Uniunea Europeană nu îi primește pentru că îi consideră imigranți economici și îi obligă să stea la ei, pentru că la ei nu e război, deci nu au motive să ceară refugiu politic. Însă, în acest moment au dreptul să ceară refugiu în Uniunea Europeană cel puțin 200 milioane de oameni din alte zone alte lumii unde sunt războaie, conflicte de tot felul, sunt agresiuni.

 

D.E.D.: Știu că domnul Eugen Ionescu a avut la un moment dat o perioadă de tulburări în ceea ce privește cât de faimoasă era literatura dumnealui. Aveți un astfel de sentiment, vă este frică să nu cumva să ajungeți la un moment dat când piesele dumneavoastră nu vor mai fi jucate, când nu veți mai fi invitat la Atena?

M.V.: Nimeni nu știe cum vor fi interpretate, reinterpretate și cât de departe vor ajunge în timp propriile sale opere literare. Societatea de consum are legile ei destul de perfide. Așa cum se consumă sucurile și moda, așa se consumă deseori și literatură; oamenii așteaptă romane noi, publicul e avid de scriitori noi, și așa mai departe. Deci, problema mea este în acest moment cum să mai câștig timp și să continui să scriu până la ultima suflare. Ce constat însă este că piese pe care le-am scris la 17-18 ani, continuă să fie jucate încă sau să fie publicate încă și traduse. Una dintre piesele mele cele mai vechi, scrisă pe la 18 ani se numește” Sufleurul fricii” și se joacă, din când în când în România. Tot ce pot să spun e că unele dintre piesele mele au traversat timpul, patru decenii, au traversat frontierele, au fost traduse în multe limbi și au traversat generațiile, adică sunt montate de oameni tineri. Ca să vă dau un exemplu, în această seară ne aflăm Atena, va fi o piesă a mea acare se numește” Buzunarul cu pâine” pe care am scris-o exact acum 30 de ani, în 1984-1985, ori ea este jucată de doi tineri care au 25 de ani, deci nu erau născuți la ora la care eu scriam piesa respectivă, dar ei se regăsesc astăzi în piesele mele. Tot ce-mi doresc este că această situație să se mai repete.

 

D.E.D.: Există o întrebare pe care ați fi dorit să o auziți și nu v-a fost adresată până acum?

M.V.: Întrebările originale sunt relativ rare în interviuri. În general, sunt întrebat cam aceleași lucru. E normal. Nu m-a întrebat nimeni dacă sunt îndrăgostit în acest moment.

 

D.E.D.: Poate că nu a îndrăznit…

M.V.: În orice caz aș dori să mă îndrăgostesc de persoana care îmi pune întrebările cele

Mai originale. Mai ales dacă e de sex feminin…

 

Elena Denisa- Dicu