București, 22 noiembrie 2021

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță o nouă colaborare importantă în calendarul său discografic cu Casa de discuri Roton Music, prin lansarea albumului de muzică românească „Hora staccato”, dirijor Anna Ungureanu.

 

Plin de culoare și energie, „Hora staccato” întregește paleta discografică a celebrului cor, oferind publicului o colecție muzicală dinamică, inspirată din filonul folcloric românesc. Rezultatul sonor  îmbină sunetul inconfundabil al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu emoția și expresivitatea unor celebre creații cu temă folclorică.

Albumul „Hora staccato” este dedicat românilor din întreaga lume, motiv pentru care va beneficia de o prestigioasă lansare internațională, pe 29 noiembrie 2021, la Bologna, în Italia, cu ocazia Concertului Extraordinar susținut de Corul Madrigal pentru celebrarea Zilei Naționale a României.

 

„Încă de la înființarea sa, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a promovat constant, pe marile scene ale lumii, originalitatea și extraordinara vitalitate a melosului românesc, a tradiției muzicale autohtone, pusă în valoare de marii noștri compozitori. Așadar, suntem bucuroși că împreună cu partenerii noștri de la Roton Music putem oferi, în preajma Zilei Naționale a României, acest album special, produs la standarde acustice excepționale, cu cele mai frumoase și iubite lucrări inspirate din creația românească. Suntem siguri că playlist-ul acestui produs discografic semnat de Corul Madrigal îi va purta pe românii de pretutindeni „acasă” și îi va conecta prin simbolistica și căldura sa cu România.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

 

Repertoriul special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, reunește pe compact disc o colecție de lucrări care pun în valoare creații naționale nepieritoare, aduse la lumină de mari compozitori români, de la Dumitru Georgescu Kiriac, Mihail Jora și Francisc Hubic, până la Marin Constantin, Cornelia Tăutu și Dan Mihai Goia.

 

Albumul discografic „Hora staccato” este al șaselea album lansat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” alături de Casa de discuri Roton Music, în decurs de un an, după cele trei dedicate sărbătorilor de iarnă – „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul album, precum și cele două produse discografice lansate cu ocazia sărbătorilor pascale 2021, „Ave Maria” și „Săptămâna Patimilor”.

 

Albumul „Hora Staccato” este disponibil pentru pre-comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și va putea fi achiziționat în curând și din rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica, benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale Spotify și Apple Music și pe canalul YouTube.

 

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Roton Music este una dintre primele și cele mai de succes case de discuri independente din România, fondată în anul 1994. În scurt timp s-au alaturat artiști precum Compact, Mădălina Manole și Laura Stoica, iar în 1996 Roton Music devine deja un brand recunoscut în industria muzicală românească. Prima colaborare internațională a venit în 1996 alături de ToCo, aceștia fiind urmați de artiștii străini precum DJ Bobo, Sylver, Ingrid și Armin Van Buuren, care au avut primele lor succese în topurile românești. Între 1996 și 2004, foarte mulți artiști români și-au început cariera la Roton Music – Akcent, Simplu, Voltaj, Hi-Q și Proconsul sunt doar câteva dintre nume sonore care s-au remarcat în lumea muzicală românească. Până în 2010, artiștii Roton Music, precum Akcent, Inna și Fly Project, erau deja nume cunoscute pe piața internațională, tendință care a continuat cu Antonia, Amna, Alexandra Stan, Radiokiller sau Manuel Riva.

Începând din anul 2020, Roton Music colaborează cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de care a produs deja cinci albume, care s-au bucurat de un mare succes de public.

 

Biroul de presă

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Programul Național Cantus Mundi