4 noiembrie 2021

COMUNICAT

Astăzi, Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” a fost premiată cu prestigioasa distincţie Climate Action Project „Schools of Excellence”.

La nivel global au fost recunoscute doar 250 de şcoli datorită muncii lor intense privind educația climatică în cadrul școlii.

Recunoașterea a fost acordată de Climate Action Project şi Cartoon Network Climate Champions.

Proiectul este o inițiativă de conștientizare a schimbărilor climatice şi își propune să inspire tinerii să facă față provocărilor zilnice care, în mod colectiv, pot face o mare diferență pentru sănătatea Planetei noastre.

Acţiunea a fost desfăşurată în colaborare cu WWF, o organizație de mediu de renume mondial.

Climate Action Project este un proiect educațional la nivel mondial, care a fost lansat de Take Action Global, o organizație nonprofit educațională cu sediul în SUA, care implică 2.700.000 de profesori și studenți din 146 de țări. Proiectul își propune să ajute elevii să învețe despre criza climatică în moduri autentice și să disemineze soluții online.

Proiectul s-a încheiat cu festivitatea din cadrul Zilei Acțiunii Climatice Action Day, un eveniment online care a avut loc pe 4 noiembrie 2021, la care au participat peste 250.000 de persoane.

Invitatul de onoare al festivităţii a fost Prințul William care a felicitat elevii şi profesorii participanţi la proiect şi a încurajat acţiunile de întreprinse pentru salvarea Planetei:

„Avem nevoie de creativitatea tinerilor pentru a ne repara planeta. Avem nevoie de studenți să inventeze și să inoveze – să gândească dincolo de locul în care ne aflăm acum și să fie optimiști cu privire la viitorul nostru.”

Proiectul s-a desfășurat pe parcursul a șase saptămâni şi a adunat zeci de lucrări însumând desene, schițe, poezii şi prezentări precum şi activități de voluntariat în care au plantat copaci.

Toti elevii participanţi merită felicitări pentru pasiunea şi efortul depus în cadrul proiectului!

Coordonatori proiect :

Laura Stanciu, profesor limba engleza si

Ana Vîrlan, bibliotecar

 

Interviu Laura Stanciu, profesor de limba engleza la Scoala Superioara Comerciala „Nicolae Kretzulescu” si coordonator proiect:

 

Am început proiectul de acțiune pentru climă prin acțiuni care să conștientizeze elevii și familiile acestora cu privire la pericolele cu care se confruntă planeta noastră. Elevii au cercetat și apoi au făcut prezentări despre schimbările climatice, încălzirea globală, importanța consumului responsabil și renunțarea la plastic. Au plantat copaci în jurul școlii pentru a îmbunătăți calitatea aerului și au adus flori ornamentale pentru a oferi oxigen în sălile de clasă. Au curățat frunzele uscate în grădina școlii pentru a ajuta solul și plantele. Elevii au instalat aplicația Earth Project pentru a urmări economia plasticului în viața de zi cu zi și pentru a-și motiva familia să consume într-un mod responsabil. Au redus emisiile de carbon evitând transporturile cu autobuzul sau cu mașinile și alegând în schimb mersul pe jos și mersul pe bicicletă sau cu metroul. Elevii au făcut o expoziție cu picturi, desene și poezii în școală pentru a crește gradul de conștientizare despre importanța salvării Planetei. Am creat o carte online care conține lucrările elevilor.”