În dimineața zilei de 24 noiembrie 2019 am plecat din Iași spre Chișinău împreună cu prietena și colega de breaslă, Cristina Mathias (editor coordonator Evenimentul zilei de Moldova, membră AJRP). Am plecat să votăm acolo, în semn de prețuire și unire cu frații noștri de peste Prut, în Basarabia; să votăm și să vizităm câteva secții de votare pentru alegerea președintelui României – turul II. Din cele 22 de secții de votare deschise în Republica Moldova am reușit să vizităm trei, deschise la: Ambasada României în Republica Moldova (secția 448), Institutul Cultural Român la Chișinău (secția 452) și la Liceul Teoretic Român – Francez ”Gheorghe Asachi” (secția 453).

În fața Ambasadei, așa cum programasem cu o zi înainte, ne-am întâlnit cu jurnalistul/video, Nicolae Josan, colegul nostru de la Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, vicepreședinte la Filiala AJRP din Chișinău, care era deja la muncă – făcea video în direct. Eu și Cristina am votat la Institutul Cultural Român la Chișinău după care am trecut la munca jurnalistică, dialoguri, filmări, fotografii…

Chiar dacă a fost o vreme rece totuși oamenii veneau conștiincioși la vot, îmbrăcați de sărbătoare și bine dispuși, după cum se vedea pe chipul lor. Acțiunea pentru vot s-a desfășurat în condiții foarte bune din toate punctele de vedere.

În fața Liceului Teoretic Român – Francez ”Gheorghe Asachi” din Chișinău am întâlnit o reporteră de la TV8 din Republica Moldova care, ca și noi, venise la munca în teren. Am provocat-o la un dialog despre votare și despre libertatea presei din Republica Moldova. Zâmbind, parcă fericită de profesia ei, Viorica Tătaru ne-a răspuns cu amabilitate:

”Am venit să filmez, să vorbesc cu oamenii care vin să voteze pentru viitorul președinte al României. Sunt video-reporteră și munca mea, în mare parte, este pe teren și sunt obișnuită cu timpul, dacă este frig sau cald. Mi-am propus să stau înăuntru, undeva, dar n-a fost posibil pentru că nu știam că este nevoie de acreditare. N-au ajuns informațiile sau nu s-a solicitat din partea noastră. Când am ajuns la secție și am vrut să filmez mi s-a spus că am nevoie de acreditare. Când am întrebat la redacție mi s-a spus că n-au știut. Ei bine, stăm și în teren, vorbim cu oamenii… Mă bucur că vin foarte mulți oameni, nu mă așteptam! Am întâlnit și vorbitori de limbă rusă care m-au impresionat, pe undeva, și mi-au spus:  ”Iată, de când am obținut cetățenia mi-am propus să învăț limba română!” M-au impresionat foarte mult! Oamenii erau entuziasmați de cele ce se întâmplă în România; sunt conștienți că România este cu câțiva pași înaintea noastră și noi vrem s-o ajungem din urmă.”                                                                                          

              ”Eu mi-am propus să fiu liberă în fiecare zi”

”Vă zic că eu mă simt liberă. Eu mi-am propus să fiu liberă în fiecare zi. Atunci când sunt în teren de fiecare dată amintesc celor cu care vorbesc, carabinierilor, Poliției… că eu am dreptul să fiu aici, eu am dreptul să fiu în spațiul public, eu am dreptul să am atitudine… Da, cumva este complicat. Luptăm în fiecare zi ca să putem activa în calitate de jurnaliști și trebuie să le explici oamenilor de fiecare dată, de ce trebuie să fii aici, de ce trebuie să faci munca liber și de ce nu trebuie să fii inluențat de nimeni. Din păcate, o mare parte a presei de la noi nu este liberă. TV8 este unica televiziune independentă de la noi. Eu simt libertatea asta pentru că niciodată nu mi se influențează materialele atunci când sunt în teren. Nimeni, niciodată, nu-mi spune ce-ar trebui să fac. Sunt conștientă că trebuie să respect Codul deontologic și tot ce ține de ceea ce trebuie să facă un jurnalist în teren corect. Îmi place această libertate și încerc, pe undeva, să conving și să explic oamenilor de ce presa are nevoie de libertate.                                                                                         

Nu suntem de acord atunci când se manipulează, atunci când se face propagandă, atunci când informațiile sunt false… Eu nu pot să accept ca un jurnalist să-și permită să mintă, să spună minciuni la televiziune – în direct, să zicem. Eu nu pot să accept materiale în care jurnalistul manipulează, face propagandă… Oamenii din popor, în mare parte, știu să facă diferența, deja. Eu am văzut la proteste, când oamenii nu acceptă anumiți reporteri de la anumite televiziuni, și-mi pare rău de ei pentru că știu că oricare reporter are dreptul să vină să dialogheze… dar oamenii întreabă, ”de la care televiziune ești?”  Și, dacă zici că ești de la una din televiziunile pe care le știu ei că sunt controlate politic atunci nu vor să dea interviuri. Mă bucur că oamenii încearcă să înțeleagă asta. Nu toți, deocamdată, dar asta se face treptat și cu fiecare în parte. O să avem de muncit dar asta este! De aceea este și munca noastră interesantă.”

Prietenul și colegul, Nicolae Josan, s-a dovedit un ospitalier de nota zece, ca de fiecare dată, dealtfel. Am făcut bilanțul muncii noastre concomitent cu servirea prânzului la restaurantul ”Parol” din Chișinău, gazdă fiindu-ne Nicolae Josan. Noaptea, pe la orele 22:00, am ajuns și noi la Iași, eu și Cristina. Am avut o zi minunată petrecută pe teren între oameni minunați, într-un oraș frumos care se cheamă Chișinău.

 

Lucreția Berzintu, Cristina Mathias, Nicolae Josan