Este 1-1 după prima zi din Fed Cup, nimic nu e pierdut și cu atât mai puțin gata căștigat.
Irina Begu, nu a avut practic nicio șansă în fața campionei en-titre de la Australian Open, Angelique Kerber. A fost 6-2, 6-3 pentru Kerber, care nu a întâlnit o rezistență care să pună sub semnul întrebării rezultatul meciului măcar pentru căteva momente. [cointent_lockedcontent]Calculalele pe hârtie, oricum nu prevedeau un rezultat diferit, dar orișicât toți ne-am amăgit puțin că la Fed Cup e altfel și că, la o adică, Begu ar putea încerca marea cu degetul. Deși românca a avut unele momente de sclipire, Kerber nu a dat niciun semn că se clatină. Nici vorbă să fi sperat la o nouă întoarcere de scor marca Irina Begu care a reușit de curând să revină de la 5-1 în setul doi. Astăzi, pentru Irina care și-a vopsit frumos unghiile în culorile drapelului, service-ul a fost dușman, iar terenul potrivnic: se tot scurta la returile ei, pentru ca mingiile să treacă toate în out. La conferința de presă, Irina a mărturisit că îi pare rău pentru înfrângere, dar a putut să joace și acesta este un motiv de bucurie pentru că nu demult, era acasă și plângea, cu dureri la genunchi. Nici acum din punct de vedere medical situația nu este chiar fericită din punct de vedere medical pentru Irina care pe parcusul meciului a avut nevoie de gheață la genunchiul cu pricina. Emoțiile au fost însă mai mari decât durerile. A intrat imediat după imn, a avut primul meci, dorință mult prea multă și greșeli neforțate peste ceea ce îți poți permite când în fața ta se află a treia jucătoare a lumii.
După triumful lui Kerber, Halep era practic condamnată să câștige. Oricât de optimiști am fi, 2-0 în prima zi cu echipa Germaniei, înseamnă că mai avem de așteptat încă doi ani că să visăm la aducerea trofeului Fed Cup în România. Probabil așa se explică și atitudinea Simonei Halep care însetată de victorie a dat serios cu racheta de pământ de fiecare dată când aceasta i s-a părut neascultătoare. Andrea Petkovic a fost un adversar care merită tot respectul, și mai cu seamă în seturile doi și trei s-a luptat cu îndârjire, de la egal la egal cu Halep. După 3 seturi și peste două ore și jumătate de joc, România era fericită, iar scorul general 1-1. A fost o demonstrație de tenis în toată puterea cuvântului, iar Simona Halep și-a arătat cu siguranță clasa prin lovituri de înaltă calitate tehnică, dar și prin puterea mentală de care a dat dovadă. A venit la conferința de presă cu întârziere și în șlapi, bandajată la picior. A căzut urât în primul set, are o umflătură,dar a declarat clar și concis că va juca
mâine, nici nu se pune problema. Menționez doar că și în meciul doi împotriva Cehiei a jucat cu încălțări cu un număr mai mare din cauza unei accidentări. Ce mai contează o umflătură la picior, un bandaj, o accidentare atunci când joci pentru România pe care o iubești așa de mult… Te duci la masaj, pui niște gheață, strângi din dinți și duminică la ora 13:00 ești …”scrofulos la datorie”.[/cointent_lockedcontent]