În țările în care apa caldă nu e considerată un lux, orice sportiv aflat pe podiumul mondial e un motiv de mândrie iar persoana în cauză se umple de recunoștință, e privită cu admirație și apreciată. Dacă te-ai născut în România, după cum bine spune o vorbă celebră „Ghinion”. Ghinion de neșansă, clar. Azi mă voi referi strict la Simona Halep, e treia tenismenă a lumii care de la 1,64 cm se înalță cu grație în clasamentul mondial peste sportive de 1,80 cm. Dacă cineva a fost plecat în weekend (altă vorbă de duh) și nu știe încă drumul parcurs de Halep, îl anunț încă de la început că nu a ajuns a treia din lume făcându-și loc cu coatele, ca Nea Mărin printre olteni. O lungă perioadă de timp, părinții, crezând în ea i-au plătit singuri antrenor personal, închirierea terenul de joc, echipamentele etc. În tenis, performanța costă mai mult decât niște desene animate la care nu ai timp să te uiți: costurile sunt reale și vin lunar pe o factură imensă care trece de salariul minim pe economie. Când s-a încoronat ca prima junioară a lumii, Halep a simțit nevoia să schimbe ceva pentru a continua progresul: și-a modificat corpul. Când a trecut de semifinale la Roland Garros, Halep a simțit nevoia să scrie pe camera de filmat în limba română. Când a fost nevoie de promovarea turneului de la București, Simona a venit să joace, deși nu era în cea mai bună formă fizică. La alegeri, Halep a avut clar un favorit, dar nu a făcut propagandă pentru el și nu a avut o atitudine ostilă față de cel pe care nu îl simpatiza. Halep, deși avea crampe la picior a continuat meciul cu Bencic de la Toronto, pentru că o susțineau oamenii din tribune și du-rerea ei conta mai puțin decât atâtea “Hai Simona” spuse la unison. Când s-a prins că e neapărat nevoie de ea la meciul de Fed Cup, Simona și-a amânat operația la nas ca să poată fi la Cluj cu echipa. Și am înțeles-o sincer, am priceput cât de mult iubește România și câte este dispusă să facă pentru țara pe care o alege negreșit pentru antrenamentele de iarnă.
După ce a pierdut sâmbătă în fața lui Karolina Pliskova, Simona Halep a venit la conferința de presă cu mimi-ca unui copil trist, crispat, dar mai presus de toate vinovat. N-a apucat să dea bine bună ziua că a dorit imediat să își ceară scuze că nu a câștigat. Evident, fata aceasta are mai mult bun simț decât-i Dunărea de la izvor până la vărsare. Mie-mi dispăruseră întrebările. Tot ce am putut face a fost să îmi exteriorizez nedumirirea: “De ce vă simțiți atât de vinovată? Poate e prea mult? Mai erau meciuri și nu pricepeam de ce avea atâta mâhnire, din ce motiv părea că se simte ca Iuda după ce l-a vândut pe Iisus. A spus că este singura vinovată și că își dorea mult victoria, de aici și toată acea tristețe ce i se zugrăvise pe chip. Am încercat să schimb subiectul și am întrebat-o ce ar alege dacă ar veni o zână a tenisului și i-ar da posibilitatea să aleagă între campionă de Grand Slam, de Olimpiadă sau de Fed Cup. A zâmbit și mi-a mulțumit pentru asta. A tras aer în piept și a spus că își dorește toate aceste titluri, deci nu poate alege.
Duminică, s-a lepădat de tot ce fuse-se sâmbătă, și-a pus pantofi de sport cu un număr mai mare ca să îi aibă loc bandajele, și-a păstrat calmul și nu s-a mai înclinat. Pierderea setului secund, nu a mai fost o piatră de moară, ci doar un pas diferit în drumul spre victorie. Chiar Simona spunea “ Am fost mult mai încrezătoare, mi-a prins bine meciul de ieri chiar dacă l-am pierdut, am intrat mai mult pe ritm și în momentele importante am avut mai mult curaj și am încercat să îmi iau eu șansele, nu să le aștept”. Așa, meciul terminat și duminică în trei seturi, îi aducea Simonei o victorie de moral, iar României al doilea punct în confruntarea de Fed Cup. Era practică o gură de oxigen pentru toată lumea: pentru spectatorii care acum savurau victoria, nu doar spectacolul în sine, pentru Simona care după spusele lui Daren Cahill “acum își începe anul”, pentru echipa de Fed Cup care deși juca împotriva campioanei lumii, nu îi lipsea nimic, se lupta viguros, de la egal la egal.
Singurii care nu au inspirat acea bulă de oxigen au fost acei “Gică contra” cu mâna pe tastatură și cu ochii pe Facebook. Domniile lor, se hrănesc cu altceva: cu ură, cu falsă rigurozitate, lipsă de discernământ și cu orice surplus din teoria consiparației.
Dacă pierde Simona Halep, dumnealor consideră că au jucat la pariuri și își așteaptă câștigul. Dacă ai bunăvoință să cauți pe Google cât a câștigat tenismena în total și cât căștigă la marile turnee, îți dai seama că astfel de aranjamente ar duce mai degrabă la faliment decât la profit.
Paradoxal e, că nici atunci când câștigă nu scapă cu una, cu două. Știu ei, că a căștigat că a avut noroc. De exemplu, a bătut-o pe Serena Williams cu 6-0, 6-2 doar pentru că a jucat americanca slab.
Dacă are probleme medicale, e vrajeală cu bandaj. E deja o axiomă că Halep nu e niciodată bolnavă ci doar prefăcută. Oare cei care cred așa, când răcesc, merg la serviciu sau stau acasă în vărful patului cu ceaiul în brațe?!
Aș putea să dau astfel de exemple la nesfârșit. Unele acuze care i se aduc, trec cu mult limita penibilului. De fapt, situația aceasta oferă imaginea a două Românii diametral opuse: România celei de-a treia tenismene a lumii, plină de glorie și devotament și România celor care o jignesc pe nr. 3 WTA, o înjură și încearcă din toți ficații să îi minimalizeze valoarea.
Oricât de nefericit ar suna, categoria a doua e mult mai voluminoasă decât prima.
Elena Denisa Dicu
Corespondent Fed Cup
