Motto: „Dacă Europa ar fi vreodată unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar exista limite la fericirea, prosperitatea și gloria de care popoarele sale s-ar bucura”. Sir Winston Churchill, Universitatea din Zurich, 19 septembrie 1946.
Istoricul grec antic Tucidide ne-a lăsat următorul aforism: „Secretul fericirii este libertatea, iar secretul libertății este curajul”. 25 de secole mai târziu, președintele John F. Kennedy spunea în celebrul său discurs de la Berlin, din 26 iunie 1963: „Libertatea este indivizibilă, iar dacă un singur om este înrobit, nimeni nu este liber”. De atunci, contextul internațional s-a schimbat profund, dar una dintre cele mai relevante lecții pe care JFK ni le-a lăsat este că, dacă nu ne putem rezolva diferențele, putem totuși crea o lume în care diversitatea nu reprezintă neapărat o problemă insurmontabilă. Astăzi, când confruntarea este din nou în fruntea agendei internaționale, asistăm la amenințări hibride la scară largă, provocări tot mai mari la adresa multilateralismului și slăbirea instituțiilor democratice. Europa nu face excepție. Mediul geopolitic în schimbare, divergențele în modelele de guvernare, perturbările tehnologice, războaiele, migrația, instabilitatea generată de modificările climatice, inegalitățile socio-economice în creștere și regresul democratic, toate sunt vulnerabilități care fac Europa fragilă.
Un studiu publicat de Ministerul Apărării din Marea Britanie, în martie 2026 – „Future Operating Environments 2040” (“Medii operaționale viitoare 2040”) – identifică factorii determinanți ai schimbării care vor modela pe termen lung mediul de securitate: concurența globală pentru putere, presiunea demografică, schimbările climatice, progresele tehnologice și conectivitatea, transformarea economică și tranziția energetică, inegalitatea și presiunea asupra guvernării. Studiul evaluează că influența algoritmilor de social media, a tehnologiilor de tip „deep-fake” și a dezinformării pe scară largă va submina încrederea în spațiul cognitiv, afectând percepțiile și comportamentele factorilor de decizie și ale populației. De asemenea, este probabil ca mediile operaționale viitoare să fie influențate de manipularea strategică a dreptului internațional, cum ar fi interpretarea selectivă a tratatelor sau exploatarea ambiguităților din dreptul internațional cutumiar, contestând suveranitatea statelor și normele ordinii globale.
Această realitate instabilă reprezintă un test formidabil pentru factorii de decizie politică. Într-un discurs susținut la Universitatea din Lausanne, la 24 februarie 2026, Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei (CoE), afirma: „Ceea ce are nevoie Europa este o securitate bazată pe democrație și pe reguli stabilite și previzibile. De aceea trebuie să regândim conceptul nostru de securitate. Liniile frontului de astăzi nu se mai întind de-a lungul granițelor sau al câmpurilor de luptă. Ele se desfășoară online, pe străzile noastre și pe ecrane. Și au transformat securitatea democratică în prima noastră linie de apărare. Europa are nevoie de un forum în care securitatea sa colectivă să poată fi concepută, decisă și garantată în cadrul legii: un veritabil Consiliu European de Securitate, care trebuie să-și apere atât teritoriul, cât și valorile… Consiliul Europei a fost conceput pentru momentele în care regulile ordinii stabilite încetează să mai fie evidente. Ce altă organizație din Europa există tocmai în acest scop, pentru a defini cadrul juridic și democratic fără de care nu poate exista o securitate europeană durabilă?”
Din perspectivă istorică, conceptul de securitate democratică a apărut după încheierea Războiului Rece și a fost construit pe cinci piloni: un sistem judiciar eficient și independent, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și asociere, funcționarea eficientă a instituțiilor democratice și societăți incluzive. Potrivit think-tank-ului estonian Democratic Security Institute: „Securitatea democratică este un cadru vital pentru a muta discursul dincolo de relatările aride despre alinierea geopolitică și realpolitik. Securitatea democratică este o abordare care pledează pentru beneficiile intrinseci ale democratizării în propriii săi termeni, mai degrabă decât ca un set de căsuțe pe care țările trebuie să le bifeze pentru a câștiga «premii» precum apartenența la UE sau creșterea ajutorului pentru dezvoltare”.
Ideea de a acorda Consiliului Europei statutul de cadru permanent pentru examinarea situațiilor ce amenință securitatea și stabilitatea europeană face parte din reflecția actuală asupra reformei Organizației, care include reforme politice, administrative, de programe și bugetare – toate împreună definind direcția strategică viitoare a Consiliului Europei și articulând o viziune politică ambițioasă. Deși CoE nu are competențe în domeniul apărării și securității militare, acesta ar putea acționa asupra dimensiunilor juridice, instituționale și democratice ale gestionării crizelor, rezilienței, bunelor oficii și coordonării politice. O analiză SWOT (“Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats” – un studiu realizat de o organizație pentru a identifica punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările interne) ar putea ajuta la rafinarea conceptului.
Pentru a reuși, acest proiect trebuie să aducă complementaritate, deoarece Consiliul Europei nu poate înlocui Consiliul de Securitate al ONU și nici să exercite funcții coercitive. Noile competențe ale Consiliului Europei în anticiparea și coordonarea răspunsurilor la provocările legate de securitatea democratică nu ar trebui nici să se suprapună cu activitatea Uniunii Europene, NATO sau OSCE; prin urmare, consultări cu aceste organizații ar fi de dorit pentru a defini locul inițiativei în arhitectura de securitate europeană. Deoarece actualizarea competențelor statutare ale Consiliului Europei necesită acordul statelor membre, este nevoie de o masă critică de sprijin din partea liderilor europeni. Pentru a obține tracțiune politică, conceptul ar putea fi discutat și la Forumul Economic Mondial de la Davos, la Conferința de Securitate de la München, sau la Comunitatea Politică Europeană.
La 15 mai 2026, la Chișinău, Republica Moldova, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Noua Strategie de Acțiune Externă, cu scopul de a consolida poziția globală a Organizației ca și contribuitor regional la protejarea drepturilor omului, a securității democratice și a ordinii bazate pe dreptul internațional. Noul Pact Democratic pentru Europa, lansat în 2025, servește ca fundament conceptual, iar Strategia plasează securitatea democratică drept liant transversal pentru consolidarea cooperării cu țări și organizații din regiunea mediteraneană, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, America Latină și Africa, prin parteneriate bazate pe respect și reciprocitate. O serie de convenții existente ale Consiliului Europei, care s-au dovedit a fi instrumente eficiente de cooperare cu state din afara continentului european (inclusiv în ceea ce privește dreptul penal, criminalitatea cibernetică, inteligența artificială, sportul, protecția datelor, participarea tinerilor, acțiunile climatice etc.), precum și Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei, sunt văzute ca punți către o implicare reciprocă mai amplă.
Strategia de Acțiune Externă și Noul Pact Democratic pentru Europa sunt interconectate cu reflecția asupra reformei și rolului Organizației în contextul geopolitic actual. Pentru a asigura implementarea lor, la reuniunea de la Chișinău miniștrii de externe ai statelor membre ale Consiliului Europei „l-au invitat pe Secretarul General să avanseze acest proces în limita resurselor existente, într-un mod structurat și incluziv”. Această clarificare este importantă deoarece astăzi creșterea prețurilor la energie se suprapune peste o creștere economică slabă și, deși initial a fost considerată temporară, se așteaptă acum ca criza să aibă efecte de mai lungă durată și să se răspândească în întreaga economie. Din punct de vedere politic, aceasta poate crea spațiu pentru proliferarea neîncrederii și risc de accelerare a abordărilor protecționiste sau introspective, restrângând marja pentru idei inovatoare. Deoarece încrederea nu poate fi stabilită prin decret, ci se construiește împreună cu cetățenii, chiar și proiectele vizionare trebuie adaptate la realitatea politică, socială și economică a vremii, iar rolul organizațiilor internaționale nu poate fi separat de așteptările oamenilor. După cum remarca odată Henry Kissinger: „Nicio politică externă – oricât de ingenioasă – nu are vreo șansă de succes dacă se naște în mintea câtorva și nu este purtată în inima nimănui”.
În 2013, în articolul „Răzbunarea geografiei”, Robert D. Kaplan avertiza că geografia poate nu determină totul, dar definește domeniul acțiunii posibile pentru actorii internaționali. În vremuri de transformări structurale, cu alianțe schimbătoare într-un mediu permanent instabil, când confuzia progresează mai repede decât cunoașterea, geografia rămâne o referință stabilă. Aceasta explică revirimentul geografiei în relațiile internaționale și politica de putere, alături de geopolitica infrastructurilor și a interdependențelor globale. Prin geografia sa, infrastructura și angajamentul ferm față de parteneriatul transatlantic, România contribuie la ecuația stabilității în Europa și nu numai.
O altă referință stabilă trebuie să rămână respectul pentru valorile democratice și dreptul internațional. Așa cum le spunea Președintele României, Nicușor Dan, șefilor misiunilor diplomatice acreditate la București, la 15 ianuarie 2026: „Conștientizarea imprevizibilității reprezintă singurul aspect incontestabil în această perioadă de realinieri globale, schimbări de paradigmă și calcule complexe de politică externă. România va căuta să participe activ la regândirea și eficientizarea sistemului multilateral. Vom fi un partener de încredere care susține și promovează valorile democratice și dreptul internațional. Din perspectiva României, este fundamental ca valorile fondatoare ale securității colective să rămână aceleași: principiile Cartei ONU, independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statelor”.
În cele din urmă, Consiliul Europei nu este singurul aflat în căutarea viitorului; întreaga lume navighează printr-o perioadă de tranziție, fără un final clar la orizont. Întrebarea eternă „Quo Vadis Homo Sapiens?” invită la o reflecție asupra viitorului umanității, iar pentru Consiliul Europei alegerea este între a participa la istorie sau a face istorie.
Strasbourg, mai 2026
Dr. Ion I. Jinga
Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.
