Comunicat de presă
Ca urmare a colaborării susținute dintre parteneri din Romania (coordonator Asociația pentru Dezvoltare și Mediu – ADEMED), Malta, Serbia, Cipru, Spania , Croatia și Bulgaria, proiectul finanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene “GenZ4GreenDeal – Generația Z pentru dezvoltarea comunității și durabilitate” a obținut primul rezultat planificat și anume o imagine a situației actuale a educației non-formale în domeniul protecției mediului în țările acestora.
Analiza a evidențiat necesitatea unor măsuri cuprinzătoare pentru a fructifica pe deplin oportunitățile mediului digital.
Prin întâlniri și consultări periodice au fost stabilite și metodele necesare schimbului de experiență pentru obținerea următoarelor rezultate, dedicate consolidării procesului de instruire non-formal.
Acestea sunt reprezentate de un set de instrumente ce vizează întărirea capacității instituționale a organizațiilor active în domeniul dezvoltării durabile comunitare. Subiectele și strategia procesului de instruire prevăzut sunt fundamentate pe urmărirea obiectivelor Pactului Verde European și a Obiectivelor de dezvoltare durabilă ale mileniului.