27.01.2023                                                                                          COMUNICAT DE PRESĂ

 

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu familia Carp și fotograful Octavian Bâlea, anunță deschiderea micro-expoziției Mircea Carp. Șoim al Liceului Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. Aceasta este organizată cu ocazia aniversării cunoscutului ziarist, care pe 28 ianuarie va împlini un secol de viață. Sunt expuse obiecte și fotografii rare din colecția familiei Carp și a domnului colonel Ioan Mexi, care prezintă legătura strânsă dintre Mircea Carp și Liceul Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, precum și o insignă de ,,Șoim”, oferită absolveților celei mai prestigioase unități de învățământ militar din România.

Publicul vizitator va putea admira, de asemenea, fotografii realizate de Octavian Bâlea în vara anului 2022, care îl înfățișează pe venerabilul absolvent al liceului militar. Pentru realizarea acestora au fost folosite 3 camere diferite, pe 3 formate diferite. Astfel, pentru fotografia în format mare pe suport de emulsie ortocromatică, precum cele din secolul al XIX-lea, s-a folosit o cameră Stenopeika, construită de Samuele Picoli, în atelierul său din Toscana, împreună cu un obiectiv Rodenstock 300 mm. f:5,6. Fotografia pătrată este realizată cu o cameră Rolleiflex din anul 1940, cu obiectiv Zeiss Tessar 75 f:3,5, tipică corespondentului de presă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Restul portretelor au fost realizate cu o cameră Leica M6 și un obiectiv Summicron 50 f:2, un aparat folosit în mod curent de fotoreporteri în perioada anilor 1980.

Pentru români, instaurarea comunismului a reprezentat o schimbare radicală de valori, suprimarea libertății de exprimare și conviețuirea forțată cu un sentiment de angoasă, de teamă acută față de represaliile regimului de dictatură. Libertatea și speranța veneau pe calea undelor radio din Statele Unite și din Europa Occidentală, foarte mulți români adoptând o atitudine de rezistență la propaganda comunistă prin ascultarea posturilor care emiteau din lumea liberă. Una dintre vocile care a oferit speranță românilor în această perioadă a fost cea a lui Mircea Carp, care li s-a adresat mai întâi de la microfonul postului de radio Vocea Americii și, ulterior, de la Radio Europa Liberă. Generații de români îl asociază pe Mircea Carp cu vocea clară și fermă a crainicului de radio, însă puține persoane cunosc faptul că decanul de vârstă al presei românești din exil este la origine militar, ofițer al Armatei Regale Române, care a purtat cu mândrie uniformele a două arme de elită: tancuri și cavalerie. Încă din copilărie, Mircea Carp și-a dorit să urmeze o carieră militară, o influență deosebită în acest sens având-o tatăl său, Constantin Carp, ofițer de cavalerie și veteran al Primului Război Mondial. În anul 1936, Mircea Carp s-a înscris la Liceul Militar „General George Macarovici” din Iași. Patru ani mai târziu, a fost transferat la Liceul Militar ,,Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, situat în apropierea orașului Târgoviște, vechea cetate de scaun a Țării Românești, liceul reprezentând un veritabil simbol al României Mari. Absolvenți ai primei promoții, elevi și profesori deopotrivă, au participat la acțiuni militare în timpul Primului Război Mondial. Aflată sub patronajul familiei regale, instituția de învățământ a deținut un statut distinct. Aici, Mircea Carp i-a întâlnit pe: Ioan Mexi, Nicolae Roboiu, Sorin Enescu, Mircea Antonescu, Mihai Gheorghe Antonescu, Emil Arendt și Tudor Cazacu. Acesta a absolvit cursurile liceale în anul 1942, făcând parte din a 27-a promoție și, totodată, dintr-o generație care peste puțin timp avea să cunoscă drama războiului și, ulterior, ororile regimului comunist.

Expoziția va fi deschisă în perioada 28 ianuarie – 26 februarie 2023 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 0900 – 1700.

Curatori: Flavius Nicolae Roaită, muzeograf în cadrul MNIR și Octavian Bâlea, fotograf și designer.