O situație uluitoare a avut loc la Montreal, statuia lui Eminescu, despre care s-a scris deja foarte mult, nu mai are placa de bronz pe care era scris un vers și numele poetului.
Plasată la baza statuii, placa de bronz care cântărea cel puțin 20 de kilograme și era solid prinsă cu 4 șuruburi, pur și simplu a dispărut! Acest fapt a fost descoperit de către Marc Marinescu care, imediat, a anunțat primăria orașului și serviciile de poliție.
Deși fabricată în bronz, placa nu valorează mai mult de 100 de dolari canadieni, deci, este puțin probabil ca aceasta să fi fost furată pentru a fi valorificată. În plus, este foarte rar ca în Canada să se întâmple așa ceva.
Rămâne ipoteza unui act criminal, dar toate acestea nu sunt decât simple supoziții. Așteptăm rezultatele anchetei poliției.