COMUNICAT

Gala Radar de Media, ajunsă la a 12-a ediție, a acordat o serie de premii pentru excelență și calitate în mass-media, dar și în alte domenii social-culturale în cadrul unui eveniment care a avut loc marți, 7 noiembrie, la Sala Luceafărul din București.

Într-un decor plin de strălucire, eleganță și bun-gust, alături de vedete și oameni de presă scrisă, tv, radio și online, alături de oameni din mediul științific, religios, dar și al afacerilor, modei și nutriției, ne bucurăm că și jurnalista Teodora Marin a fost răsplătită pentru profesionalismul cu care duce mai departe ziarul „Ultima oră”, în format online, publicație fondată de regretatul gazetar Ion Marin în anul 1996.

Vorbim despre o publicaţie independentă, cu un larg conţinut social-politic, de informare şi opinie, de promovare a culturii și valorilor naționale”, spunea Mihai Claudiu Dumitrache, prezentator al Galei.

De peste 7 ani, de site-ul online al ziarului Ultima oră se ocupă Teodora Marin, de asemenea jurnalist, cu ani mulți dăruiți presei românești, în special Televiziunii Române, unde a lucrat peste 20 de ani”, a adăugat Simona Țăranu, coprezentatoarea evenimentului.

Teodora Marin, care a urcat pe scenă pentru a primi Premiul Myosotis pentru promovarea culturii și pentru activitatea jurnalistică excepțională a ziarului „Ultima Oră”, a spus că dedică distincția celui care a înființat publicația, care i-a fost soț și care este încă viu în inima ei.

Viața religioasă, în prim-plan

Gala Radar de Media, ajunsă a a 12-a ediție, a acordat o serie de premii pentru excelență și calitate în mass-media, dar și în alte domenii social-culturale. Această ediție s-a remarcat prin evidențierea mai multor personalități ale vieții religioase.

Omul Media al Anului a fost declarat pr. prof. Constantin Necula, prorectorul Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, care a spus: „Sper din toată inima să simțiți că Biserica vă este alături și că, prin vocea mea, încercăm să spunem zi de zi că există demnitate, există verticalitate și există o șansă.” 

Consilierul Patriarhal Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a fost premiat pentru emisiunea „Credință și cultură” pe care o realizează la Trinitas TV.

Credința și cultura nu se contrazic. Credința reală, credința creștină, este prietenă cu rațiunea, întrucât miezul creștinismului este inclusiv rațiunea, alături de credință, și este mai ales libertatea”, a spus Vasile Bănescu.

Agenția de Știri Basilica a Patriarhiei Române a primit Distincția de Excelență pentru 15 ani de existență și pentru misiunea mediatică asumată cu profesionalism în domeniile religioase, educative și culturale din România și din diaspora.

Consilierul patriarhal Aurelian Iftimiu, directorul Agenției de știri Basilica, a spus: „Acest premiu este o recunoaștere pentru cei 15 ani de activitate a Agenției de știri Basilica și, pentru că anul 2023 este un an aniversar pentru noi, aș dori să-i felicit din toată inima pe colegii mei, care, cu multă discreție, cu perseverență, cu delicatețe, promovează un jurnalism corect, onest, cu nuanțe creștine, care promovează valorile care stau la baza neamului acesta românesc ortodox.”

Cosmin Iulian Cârstea a primit Premiul de Excelență pentru emisiunea „Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi” pe care o realizează a Televiziunea Trinitas.

Binecunoscutul părintele Vasile Ioana, slujitor la biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, care a fost distins cu Premiul pentru promovarea culturii autentice în mass media, s-a adresat auditoriului cu salutul pascal „Hristos a înviat!”, adăugând: „Prezența mea aici este prezența Bisericii și a mesajului Bisericii Sfinte, în care ne-am născut și trăim de două mii de ani! Ne-am născut creștini și iubim oamenii”. 

În cadrul Galei Radar de Media au fost premiați mai mulți realizatori de podcasturi, emisiuni tv, radio în format clasic și online, oameni de cultură și de știință, antreprenori din diverse sfere, dar și infleunce-ri din sănătate, sport, modă teatru și film.

Printre laureați s-au aflat: Felicia Filip, Dan Negru, Iuliana Marciuc, Teodora Marin, prof. Constantin Dulcan, neurochirurgul Vlad Ciurea, dr. Cezar Amititeloaie, Alex Stanciu, Eva Pavel, Cătălin Botezatu, Dominique Simionescu, Răzvan Vișan, Diana Bancov, Cornel Mărculescu, Sonia Trifan, El Radu, Teona Stavarachi, Marius Constantinescu și Valentina Băinţan în numele Televiziunii Române, pentru producţia Festivalului Internațional „George Enescu”, Cristian Brancu, Patrick Paraschiv, Florin Dumitru, Walter Ghicolescu, Adrian Artene, Teo Trandafir, Ilinca Vandici, Gabriel Coveșeanu (Cove) și alții.

Gala a fost prezentată de Simona Țăranu și Claudiu Dumitrache, transmisă live de Radio România 3Net – Florian Pittiș și difuzată în direct pe postul de televiziune Cinemaraton.

Gala Premiilor Radar de Media este organizată de Myosotis Media Group by Claudiu Dumitrache și produs de GMR Media by Raluca Mihaela Găină, sub egida Radar de Media by Dorin Huntai.

Manifestarea se desfășoară cu participarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a Societății Române de Radiodifuziune.