În zilele de 18-20 aprilie a.c. la Centrul Expozițional Olympia din Londra (Marea Britanie)  s-a desfășurat Târgul Internațional de Carte (LBF 2023), unul din cele mai mare evenimente din industria globală a cărții.

Gareth Rapley, directorul Târgului Internațional de Carte de la Londra (LBF) a declarat:”Ce zi minunată de deschidere a Târgului de Carte! A fost minunat să văd cum editurile din întreaga lume se întâlnesc din nou față în față sub același acoperiș, agitația a fost incredibilă.

De la Oaspeții Ucrainieni în lumina reflectoarelor cu un mesaj de la Olena Zelenska, la anunțarea listei finaliștilor a Premiului International Booker, până la Colson Whitehead ca Autorul nostru Internațional al Zilei, a fost extraordinar să văd Olympia plină de autori, agenți, editori, jurnaliști și formatori de opinie. Sperăm că fiecare a avut o zi frumoasă și productivă a LBF, și abia așteptăm să vă urăm bun venit înapoi în următoarele două zile ale Târgului.”

                               Standul Ucrainean de carte

România a fost prezentă anul acesta cu un stand de cărți, și au avut loc lansări de carte în mai multe librării în cadrul evenimentelor organizate de ICR.

                                    Standul de carte al României

Standul de carte al Canadei

Un moment marcant al Târgului de Carte de la Londra, a fost prezența Ducesei de York, Sarah, care a discutat despre cărțile sale pentru copii, și necesitatea de a ajuta  copiii care suferă oriunde în lume.

Serenity Press este o editură mică din Perth, Australia, al cărei directoare și fondatoare este Karen McDermott. Această editură a publicat o colecție de cărți pentru copii având-o autoare pe Ducesa de York, din vânzarea cărora, 20% merg direct către Sarah’s Trust, organizația caritabilă a Ducesei, colectând fonduri și sprijin pentru organizații de caritate vitale din întreaga lume.

                         Sarah, Ducesa de York

                                  Karen McDermott de la Serenity Press , Sarah, Ducesa de York și ilustratorul de cărți, David Williams Press

Ducesa de York a publicat peste 55 de cărți, inclusiv două autobiografii. Sarah, Ducesa de York a fost foarte amabilă și deschisă, o adevărată prezență angelică. Domnia Sa este bine cunoscută pentru activitatea filantropică intensă de-a lungul timpului.

În a doua zi a Târgului, primarul Londrei, Sadiq Khan, a discutat despre noua sa carte “Respiră: abordând urgența climatică” cu Dan Conway, CEO, Asociația Editorilor, cu o introducere făcută de Karine Pansa, Președinte, Asociația Internațională a Editorilor.

                                   Scriitorul celebru chinez Xue Mo

La Târg a fost prezent și celebrul poet chinez Xue Mo, care are unele lucrări traduse și în limba română; autor al peste o sută de lucrări literare și culturale, traduse în peste 20 de limbi.

Xue Mo a fost nominalizat de trei ori pentru Premiul de Literatură Mao Dun, unul din cele mai prestigioase premii literare din China.

Organizația caritabilă a anului de la Târgul de Carte a fost Copilul Străzii (Street Child), care lucrează cu organizații locale din 21 de țări, în Africa, Asia și Europa, susținând Ucraina, furnizând către un număr de aproape un milion de copii resurse pentru educație și sănătate mintală.

Târgul Internațional de Carte de la Londra 2023 a avut peste 30000 de vizitatori, din aproximativ 100 de țări.

Scriitoarea ucraineancă Valentina Vozna cu două din cărțile ei care anul acesta vor fi publicate în limba Română.

 

corespondent: Ion Marius Tatomir

credit foto: Ion Marius Tatomir