Comunicat de presă

În cele peste trei decenii de activitate Fundația Culturală Memoria a derulat numeroase proiecte cu caracter cultural și/sau educațional adresate atât tinerilor cât și adulților. Fundația noastră a depus și a câștigat un proiect în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – pilonul Coeziunea socială și teritorială. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) este coordonator la nivel național, Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului este Coordonator de reforme și investiții, iar Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) este Agenția de Implementare. (www.afcn-pnrr.ro)

Proiectul nostru, Caravana Istoriei. În căutare de modele pentru prezent și viitor, s-a înscris la Investiția I5-1 din cadrul PNRR care vizează „Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural”, respectiv „reducerea decalajului de acces la cultură între zonele rurale și cele urbane mari”.

Proiectul are un caracter cultural-educațional și își propune să aducă în atenția elevilor, profesorilor și adulților din comuna Plătărești, județul Călărași, două pagini importante din istoria recentă: colectivizarea agriculturii și deportările din anii ’50, dar și o serie de personalități care pot constitui modele pentru cei de azi și de mâine. Astfel, ne dorim ca proiectul să ducă la o mai bună cunoaștere, înțelegere și conștientizare a importanței pe care libertățile individuale și valorile democratice le au pentru societatea în care trăim și mai ales pentru viitor.

Activitățile se vor desfășura în perioada aprilie 2023 – iunie 2024 și vor consta în:

– Proiecții lunare de filme documentare urmate de dezbateri.

Se vor organiza șase proiecții de film: seria Revoluția Modelelor, regizor Cristina Chirvasie; Remember Iuliu Maniu – 1986, realizatori Cristina Pușcaș și Ana-Maria Borz; Povestiri din Bărăgan. Amintiri din „Siberia” românească, realizator Valeriu Antonovici și Claudia-Florentina Dobre.

Proiecțiile de film vor fi urmate de un dialog cu realizatorii, cu personalități și specialiști în istorie și educație Ana Blandiana – președinte Fundația Academia Civică; Nicolae Mărgineanu – regizor; Ion-Andrei Gherasim – președinte executiv; Fundația Corneliu Coposu; Alexandru Groza – manager interimar Muzeul Ororilor Comunismului în România; Cristian Borz – fondator Casa memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin; Valeriu Antonovici – antropolog; Claudia-Florentina Dobre – istoric; Denisa Bodeanu – istoric; Mihai Grăjdeanu – autor de bandă desenată, Cristina Chirvasie – regizor; Cosmin Budeancă – istoric ș.a.).

Vizionările de filme și dezbaterile vor asigura cunoștințele de bază și vor permite organizarea atelierelor de introducere în istorie orală în care dr. habil. Cosmin Budeancă (Fundația Culturală Memoria) și Mădălina Corina Diaconu (jurnalist) le vor prezenta elevilor de la Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești această metodă de cercetare.

Volum de interviuri În căutare de modele pentru prezent și viitor

În cadrul atelierelor de istorie orală se vor selecta 30 de elevi care să realizeze câte 1-2 interviuri audio/video cu bunici/străbunici sau alte rude în vârstă din zonă având ca temă „În căutare de modele pentru prezent și viitor”, cu raportare directă la colectivizare și deportări. Unele interviuri și materiale descriptive despre proiect vor fi publicate în numere ale Memoria – revista gândirii arestate, celelalte vor fi publicate într-un volum distinct, sub egida Editurii Fundației Culturale Memoria. Volumul de interviuri va deveni, practic, o punte de comunicare între generații și un mijloc de familiarizare a elevilor cu o metodă modernă de cercetare istorică, ce poate să le provoace curiozitatea pentru a afla mai multe despre trecutul zonei sau al familiilor lor.

Ulterior toate interviurile vor fi incluse în Arhiva audio-video a Fundației Culturale Memoria și vor putea fi utilizate și de alți cercetători interesați de istoria recentă, de reprezentanți ai mass-media sau de cadre didactice care doresc să folosească acest tip de materiale în procesul educativ la diferite nivele.

Ateliere de benzi desenate și de creație

Mihai Grăjdeanu, specialist în implementarea metodelor care folosesc banda desenată și romanul grafic în educație, îi va iniția pe elevi în acest domeniu în cadrul unor ateliere dedicate modelelor istorice (Iuliu Maniu). Din lucrările de bandă desenată efectuate de elevii participanți la atelierele coordonate de Mihai Grăjdeanu se vor selecta 30 de lucrări și se va organiza o expoziție în Școală: BD Historia în Plătărești. De asemenea, elevii interesați vor putea participa la Olimpiada de benzi desenate 2023-2024 organizată și coordonată de Mihai Grăjdeanu. De asemenea, unele lucrări vor putea fi folosite ca ilustrații pentru un număr al revistei Memoria.

Elevii vor participa la două Ateliere de creație cu Grațiana Lăzărescu, autor de literatură pentru copii și tineret, unde vor deprinde abilități specifice și vor aprofunda o serie de cunoștințe care le vor fi utile și în viitor și îi pot influența inclusiv în alegerea unei profesii. Vor realiza, de asemenea, un ziar al școlii, și vor putea descoperi astfel importanța implicării active în viața socială și culturală a comunității școlii și nu numai.

Excursii în București cu participare la evenimente

Pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Plătărești vom organiza opt excursii în București, cu participarea la evenimente ale Fundației Culturale Memoria și cu vizite la câteva puncte de interes cultural educațional: Muzeul Vârstelor (Casa Filipescu-Cesianu), Spațiul expozițional al Memorialului Sighet la București, Muzeul Ororilor Comunismului din România / Biblioteca Națională, Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, Uniunea Scriitorilor din România, Fundația Culturală Memoria, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Literaturii Române, Asociația Foștilor Deținuți Politici – adevărate călătorii în universul cultural, în care vor descoperi părți ale istoriei recente.

Achiziții mobilier săli de clasă

Datorită acestui proiect se vor moderniza două săli de clasă din Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești cu mobilier adecvat învățământului primar/gimnazial, iar dotarea acestora va permite accesul la un grad mai înalt de dezvoltare educațională pe toate planurile.

 

Intenția Fundației noastre este ca această Caravană a istoriei să poposească și în alte spații, îndepărtate fără voia lor de zona de cultură, oferindu-le modele, instrumente pentru o deschidere a tinerei generații către un destin frumos. Limitările geografice, administrative, ideologice sau de orice altă natură dispar când idealurile fiecăruia sunt direcționate către modele de libertate, democrație, integrare și susținere reciprocă.

Acest proiect dorim să îl asociem cu activitatea curentă a Fundației noastre iar localitatea Plătărești să rămână în proiectele noastre de dezvoltare cultural-educațională. În acest sens intenționăm să susținem crearea unei „Biblioteci Memoria” în Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești, pentru care să realizăm achiziții permanente de material didactic în vederea predării istoriei recente la clasă. De asemenea, ne dorim ca, prin proiecte viitoare, să putem să contribuim la modernizarea mai multor clase din școală.

Parteneri instituționali în acest proiect sunt: Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Asociația Postmodernism Museum, Fundația Academia Civică, Fundația Corneliu Coposu, Muzeul Ororilor și Comunismului în România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Echipa de implementare București: Cosmin Budeancă, Nicolae Constantinescu, Oana Ichim, Cristina Chirvasie, Mihai Grăjdeanu, Mădălina Diaconu, Grațiana Lăzărescu.

Echipa de implementare Plătărești: Mihaela Stoica, Anca Ispas, Diana Maria Petcu.