Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează sâmbătă și duminică, 10-11 aprilie 2021, o activitate de pirogravură, denumită sugestiv Desen cu ace de foc.
Invitați speciali: doamna profesoară Anca Maria MUNTEANU și elevii de la Școala „Regina Maria” din Sibiu, olimpici în ale meșteșugului arderii decorative a lemnului, la concursul Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”.
Locație: Gospodăria de viticultor Șeica Mică (în caz de vreme favorabilă) sau Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA/ sală Auditorium (în caz de vreme nefavorabilă).
Program: 10.00 – 16.00.
BACKGROUND INFO oferit de Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA
Pirogravura este tehnica de decorare a lemnului, sau a altor materiale, prin ardere. Procedeul constă în aplicarea controlată a unui vârf de metal înroșit. Astăzi, arderea lemnului trăiește o renaștere unică ca și hobby creativ. În cadrul activității de pirogravură, vizitatorii vor parcurge fiecare pas care definește tehnica pirogravurii, dar și a arderii florilor sau desenelor geometrice pe lemn.
Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.