A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti , o minune de fată pe numele ei Simona Halep. Și fata aceasta era una la părinți, dar și cea mai bună din lume la jucat tenis. Deși nu era mare de statatu, se bătea mereu de la egal la egal cu lumea bună a tenisului și toți din domeniu o respaectau. Toți, cu mici excepții, câțiva români răi din cale afară, care tot timpul încercau să ne spună că nu e prima din lume, că nu e în top 10 de ani de zile, deși avem și noi o pereche de ochi și putem verifica clasamentul WTA.
Sâmbătă, a fost finala de la Australian Open pe care Simona Halep a pierdut-o în trei seturi în fața danezei Caroline Wozniacki: practice, motiv de festival pe Facebook pentru indivizii mai sus menționați.
Vina cea mare a Simonei Halep este că joacă pentru bani. Dat find că vremea când pentru munca prestată oamenii erau plătiți în saci de cartofi a dispărut de când tăranii clăcași au fost împroprietăriți, argumentul e cel mult, de doi lei.
Un alt specialist în toate , spune că “se miră cum de a ajuns Simona în finala de la Australian Open pentru că a pierde mereu, de câte ori se uită el la meciurile ei”. Acum ce să credem: că Măria sa nu s-a uitat deloc, da deloc la Australian Open, că e așa de păgubos că de fiecare dată când se uită compoatrioata noastră pierde sau că ameble variante?!?
Ultimul, dar nu cel din urmă, este insul care spune că Simona va fi mereu a doua din lume. Doamne ajută, îmi zic în gând. Mor de curiozitate să aflu la ce este și domnia sa al doilea din lume și întreb îndată. Mă informează că imnul se cântă doar pentru campioni. Trec cu nonșalansă că nu vrea să îmi mărturisească la ce e dumnealui al doilea și îl anunț că festivitatea de premiere din cadrul unui Grand Slam nu prevede intonarea imnului. Răspunsul spune că Simona nu a venit să joace la Fed Cup, iar eu, insistentă, îi explic detaliat că a venit și a jucat chiar accidentată, cu pantofi de sport mai mari ca să îi aibă loc bandajele. Următoarea replică: domnia sa face poduri și viaducte, Halep nu face, deci îi e superior. Am salutat civilizat și m-am retras pentru că nici eu nu fac poduri/viaducte, deci discuția deja nu mai era pentru mine.
Între timp, Simona Halep este a doua tenismenă a lumii și se pregătește pentru întâlnirea de Fed Cup, România –Canda ce va avea loc la Cluj în 10-11 februarie.