masami saionjiNimeni nu vrea să admită că dificultăţile pe care le înfruntă acum aparţin creaţiei lor. Cei mai mulţi poate nici nu o să realizeze că aceasta-i situaţia. Concluzia este că atunci când lucrurile merg greşit mulţi oameni asumă că aceasta s-a întâmplat deoarece ei sânt sortiţi în viaţă eşecului. Oricare ar fi sarcina lor, ei simt că nu o pot împlini la fel de bine ca şi ceilalţi.

Zi după zi ei îşi spun: “E fără folos! Orice aş face, nimic nu iese ca lumea. Fiecare crede că sânt un eşec – şi au dreptate!”.

Oamenii ca aceştia se văd pe sine stângaci şi nepricepuţi, şi trăiesc în continuă teamă de eşec. Chiar şi atunci când şi-au investit toate eforturile, ei se acuză că nu au încercat îndeajuns. Deoarece ei sânt convinşi că oricât de mult ar încerca, ei nu pot niciodată să fie o lumină pentru ceilalţi, mult din ceea ce fac ei este bazat pe o dorinţă ca să nu se aibă milă de ei, sau să nu se râdă de ei, sau să fie desconsideraţi sau înjosiţi.

De multă vreme, aceşti oameni au creat în mod constant imaginile proprii ca fiind eşecuri – ca oameni fără creativitate.

Acestor oameni aş dori să le spun: Cum puteţi crede că sunteţi fără creativitate? Prezenta cale a vieţii voastre a fost creată doar de către voi, şi aceasta prin ea însăşi este o dovadă a creativităţii voastre! Ce este această putere numită creativitate?

Este puterea vieţii însăşi. Creativitatea este puterea pe care o exerciţi spre a-ţi converti imaginaţia în realitate. Dacă, ca şi “sinele căzut”descris mai sus, gândeşti că eşti un eşec, şi creezi în mod constant imagini ale eşecului în mintea ta, aceasta înseamnă doar că făureşti mulajul pentru un”sine căzut”şi îl proiectezi în viitorul tău.

Depinde de tine să creezi ceea ce doreşti să creezi.

Creezi folosind forţa vieţii – creativitatea ta – îndreptându-te spre scopurile alese de tine. Cât de important este pentru fiecare dintre noi să-şi stabilească propriile scopuri!

Odată ce ai decis ce fel de viaţă doreşti să duci, sau ce fel de persoană vrei să fii, puterea ta creatoare acţionează asupra acelei dorinţe şi viaţa ta prinde formă în această lume.

 

Ce ai vrea să faci? Ce ai vrea să devii?

Este dorinţa ta să devii o persoană care este devotată familiei, sau vrei să fii iubit şi respectat de către ceilalţi?

Te imaginezi că o persoană darnică care poate întinde mâna către cel aflat în suferinţă?

Poate ai dori să fii cineva care îşi serveşte ţara şi promovează armonia între naţiuni, culturi şi religii. Sau poate ai în minte o slujbă specială. Poate doreşti să devii pilot, ofiţer de poliţie,

Grădinar, bancher, şef, om de ştiinţă sau inventator.

Totul e bun la ce aspiri. Odată ce ţi-ai stabilit scopul, poţi să faci primul pas în acea direcţie.

Oricum, nu aştepta ca toate visele tale să se împlinească într-o singură zi. Să ne imaginăm că eşti o fată tânără sau băiat care vrea să devină violonist pentru concerte.

Dacă doreşti profund să joci bine la violină, trebuie să progresezi prin diferite nivele ale studiului, practicii şi antrenamentului, astfel încât treptat energia vieţii tale să poată lucra spre acest scop.

Totdeauna, puterea ta creativă este nedespărţită de conştiinţa ta proprie.

Aşa cum naşterea şi moartea sânt legate una de alta în mod inseparabil în continuum-ul vieţii, creativitatea şi conştiinţa sânt alăturate împreună în puterea vieţii care curge spre tine din sursa vieţii tale.

Străduindu-te să-ţi obţii scopul, vei continua să te creezi pe tine însăţi din moment în moment.

În acest proces poţi experimenta atât durere cât şi bucurie,

Momente când vei simţi că doreşti să renunţi, clipe când te vei simţi necăjit, revoltat, rănit sau inferior.

Pot să existe momente în care vei înfrunta tentaţii, sau momente în care chiar vei concura cu prietenii tăi.

De asemenea, pot să apară diferite feluri de circumstanţe în viaţa ta. Poate o să trebuiască să te muţi din cauza muncii părinţilor tăi, sau poate vei afla că tu şi profesorii tăi aveţi puncte de vedere diferite.

Alte condiţii cum ar fi situaţia familială, banii voştri, sau nivelul capacităţilor voastre personale, pot să pună provocări.

De-a lungul acestor momente va fi important să găseşti cea mai înţeleaptă cale să-ţi exerciţi creativitatea.

Dacă vei ţine mereu scopul tău în inima ta, vei fi în stare să creezi cele mai potrivite alegeri spre a-l atinge, indiferent ce dificultăţi ar apărea.

Oricare ar fi scopul nostru, fiecare dintre noi trebuie să se întrebe:”Ce trebuie să ştiu? Ce trebuie să iau drept prioritate în gândirea mea? Cu ce sentimente voi răspunde lucrurilor?”.

Sânt multe lucruri spre a fi considerate.

Spre a atinge un scop pe termen lung, trebuie să creăm scopuri mai mici zi de zi şi să facem alegeri din moment în moment.

Spre a obţine cele mai bune rezultate, niciodată nu trebuie să luăm o atitudine de slăbiciune a spiritului în nici o circumstanţă.

Niciodată nu trebuie să cedăm speranţa.

 

Autor: Masami Saionji

Masami Saionji s-a născut în Tokio, Japonia, fiind descendentă a Familiei Regale Ryukyu din Okinawa. Ea a fost educată la prestigioasa şcoală Gakushuin în Tokio şi a studiat limba engleză la Universitatea Michigan şi la Universitatea Stanford (S.U.A.). Dragostea doamnei Saionji pentru artele tradiţionale a împins-o să devină Maestru (Shihan) al dânsului clasic japonez, artă în care şi-a îndrumat studenţii mai mult de zece ani. În adolescenţă, Masami Saionji l-a întâlnit pe Masahisa Goi, autorul mesajului universal al păcii şi rugăciunii May Peace Prevail on Earth (Fie Pace pe Pământ) şi fondatorul mişcării internaţionale pentru pace mondială prin rugăciune. Ea a devenit o studentă devotată a filosofiei fondatorului Goi şi curând Masami a fost adoptată de către el ca fiică şi succesoarea lui. După trecerea în nefiinţă a lui Masahisa Goi, doamna Saionji a devenit preşedinte al World Peace Prayer Society. Doamna Saionji este autoarea a şaptesprezece cărţi, dintre care patru au fost traduse în Engleză şi în alte limbi: The Golden Key To Happinness, Infinite Happinness, You Are The Universe, şi The Earth Healer’s Handbook. Masami Saionji prezidează de asemenea şi Fundaţia Goi Peace. Doamna Masami călătoreşte larg în turnee unde ţine cuvântări şi a prezidat ceremonii pentru pace în multe ţări şi de asemenea, la Organizaţia Naţiunilor Unite şi la alte organizaţii internaţionale. Membru onorific al Clubului de la Budapesta, lider spiritual, respectat atât în Japonia, cât şi pe plan internaţional, ea a atins vieţile a mii de oameni prin călăuzirea şi inspiraţia ei.

Traducere și adaptare în limba Română: Tatomir Ion-Marius