COMUNICAT DE PRESĂ

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a participat luni, 28 iunie 2021, la reuniunea de nivel înalt privind îmbunătățirea conduitei personalului de menținerea păcii, organizată de Departamentul ONU pentru operații de pace și Departamentul ONU de managementul strategiei, politicilor și conformității. Evenimentul a fost deschis de Secretarul-General ONU, Antonio Guterres, discuțiile focalizându-se asupra necesității prevenirii abaterilor disciplinare, în special în ceea ce privește exploatarea și abuzurile sexuale.
Ambasadorul Jinga a reiterat faptul că România manifestă o toleranță-zero în ceea ce privește exploatarea și abuzurile sexuale, amintind că țara noastră a semnat Pactul voluntar inițiat de Secretarul-General ONU pentru prevenirea și sancționarea exploatării și abuzurilor sexuale, iar Președintele României, domnul Klaus Iohannis, este unul dintre membrii Cercului de lideri inițiat de Secretarul-General ONU pentru prevenirea și răspunsul la exploatare sexuală și abuzuri în operațiuni ONU.

Diplomatul român a informat cu privire la demersurile Ministerul Apărării Naționale în ceea ce privește pregătirea personalului militar înaintea trimiterii în operațiuni de pace ONU, România contribuind de 30 de ani cu trupe la operațiunile ONU. Astfel, militarii români trimiși în misiuni sunt pregătiți pentru prevenirea exploatării și abuzurilor sexuale, respectarea dreptului internațional umanitar, precum și a prevederilor rezoluțiilor Consiliului de Securitate privind femeile pacea și securitatea.

A subliniat, totodată, integrarea perspectivei de gen în politicile de securitate și apărare, cu scopul de a crește reprezentarea și participarea femeilor la negocierile de pace, procesele de mediere și în cadrul misiunilor de menținere a păcii, precum și pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare bazată pe gen, hărțuire și violență sexuală.