ad839f11-b492-4321-9f2d-d300734705a3În perioada 2-5 noiembrie a.c. la Complexul Expozițional ExCel din Londra (Anglia) a avut loc cea de-a 36-a ediție a Târgului Internațional de Turism (WTM 2015). La acest eveniment au participat mii de expozanți din întreaga lume, Târgul fiind o ocazie foarte bună pentru a crea și dezvolta relații de afaceri și promovarea obiectivelor turistice la nivel global.

În prima zi a Târgului a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Turismului Mondial pentru organizațiile care au adus o contribuție specială în conservarea naturii și dezvoltarea sustenabilă a turismului. Aceste premii au fost acordate următoarelor organizații: Fundaţia The Thread Foundation, Tusk Trust şi Wildscreen.

În zilele următoare, la standurile de expunere din diferite țări au avut loc numeroase evenimente în cadrul cărora vizitatorii Târgului au putut să se familiarizeze cu obiceiurile și tradițiile acestora. Era dificil de ales între evenimentele surpriză oferite de către țările prezente la Târg, pentru că unele se desfășurau simultan. România a avut mai multe standuri care au oferit broșuri despre frumusețea țării și obiectivele turistice importante de vizitat, dar și obiecte sculptate din lemn foarte îndrăgite de străini și alte suveniruri. În spectacolul organizat pentru promovarea României muzica tradițională interpretată de naistul Gabriel Furtună alături de formația Taraf Românesc a fost foarte apreciată de public. Standul malaiezian a fost onorat de vizita Ministrului Turismului și al Culturii Malaeziei, E.S. Datuk Seri Mohamed Nazri Abdul Aziz care s-a alăturat în a cânta și dansa pe ritmul unor cântece tradiționale din Malaezia aplaudate intens de către cei prezenți.

poza art tatomirLa standul Polonez talentata vocalistă Magdalena Medrala a interpretat cântece acompaniată la pian de tatăl ei, Marian Medrala, pianist experimentat din Cracovia. La standul aparținând Insulelor Filipine o surpriză plăcută a constituit prezența lui Allan Pineda Lindo cunoscut sub numele de Apl.de. Ap, membru al formației Black Eyed Peas. Acesta a performat câteva din cele mai cunoscute piese de la Black Eyed Peas care s-au bucurat de mare succes. Cunoscutul maestru în ceramică Elfego Vazquez Piedra a fost prezent la standul din Mexic cu lucrările sale minunate foarte fotografiate de vizitatori. La standul din Bulgaria sculptorul în lemn Dimitar Hristov arăta celor interesați secretele prelucrării lemnului.

Vizitatorii interesați au ales maeștri în caligrafie care le-au desenat numele în caractere arabe sau coreene, sau au făcut selfie-uri având în fundal peisaje din Portugalia, Costa Rica, Coreea de Sud, Chille. Dansul și muzica tradițională din Caraibe, Bolivia, Ghana, Bulgaria, Brazilia și alte țări au adus momente de delectare maximă pentru public.

Totul a fost foarte bine pus la punct și organizat, condițiile de lucru pentru presă au fost excelente. Deși DLR (tren care circulă în estul Londrei) a fost în grevă pentru două zile, acest lucru nu a perturbat nicidecum transportul vizitatorilor înspre și dinspre Târg, deoarece participanților le-au fost asigurate mijloacele de transport necesare pentru a depăși această problemă și au fost furnizate informații detaliate în ceea ce privește transportul.

Târgul Internațional de Turism (WTM) nu este doar o mare întâlnire la un loc a țărilor și culturilor diverse, dar și a artelor, produselor culinare, fiind o experiență pe cât de practică, prin promovarea turismului și a afacerilor, tot atât de spirituală prin explorarea frumuseții diversității.