L-am cunoscut pe rege în cel mai ruşinos mod cu putinţă. Obsedat de notorietate şi gândindu-mă la faimă ieftină care aş putea-o câştiga în oraşul meu mic, fesenist, iliescist trăind obsedat de trecut şi fără iniţiative într-un 1995 absolut haotic.

Ar trebui să vă vând poveşti cu o familie obsedată de rege. Nu este cazul. Familia mea era bântuită de securişti şi trăia cu frică şi umilinţă. Din alte direcţii venea o apartenenţă la nomenclatură. Din alte direcţii veneau dosare grele cu puşcării politice şi eroi pierduţi în războaie mondiale. Bunicul vorbea despre rege dar lacrimile erau pentru vremurile apuse şi viaţă de atunci.

În 95 eram desprinşi de Europa. Viza mea pentru Elveţia l-a cost pe Jean-Maurice 7000 de franci elveţieni gaj. Am ajuns în Nyon, într-o ţară bec şi fără cerşetori pe atunci, genul ăla de societate pe care sunt absolut sigur că o vom construi şi noi în România când ne va veni mintea la cap şi ne vom dezbrăca de adicţia la mediocritate.

De la Nyon la Versoix trenul face cam 10 kilometri. Habar nu aveam unde stă Roi Michel aşa că mă opresc la poştă din Versoix. ”Roi Michel, Monsieur, impossible de vous dire, j’ai pas le droit mais vous pouvez simplement demander n’importe quelle personne dans la rue.”

Şi am început să întreb la întâmplare, oamenii ăştia frumoşi îmbrăcaţi, pensionari, roind în cafenele şi restaurante. După câteva ore bune am ajuns la casa regelui.

Sun la poartă. Casa este OK, regele nu este sărac, este o proprietate corectă. Un L tipic, bungalow. Un gard de nuiele, foarte interesant. Iese o puştoaică: sunt Raluca Sandu, secretara regală. Îmi dă o carte de vizită, şi mă roagă să sun pentru programare. Stau împietrit cu această carte de vizită şi mă întreb cum de este atât de simplu.

Scriam sporadic la ziarul Ceahlăul. Când mă recitesc văd cât am învăţat. Ţara se schimbă. Nu vă fie frică să vă schimbaţi mereu în mai bine şi nu fiţi obsedaţi de trecut..

Două zile mai târziu sunt în faţa Maiestăţii Sale regale Mihai primind o lecţie de viaţă pe care am înţeles-o mult mai târziu. Regina Ana era în papuci de casă ca o bunică frumoasă, simplă şi cuminte  din Nordul Moldovei.

Regina? Doamne ea e regina, unde e coroana şi super-rochia, o tipă mică şi simpatică şi un zâmbet cald.

Regele este un bărbat foarte frumos. În câteva zeci de minute epuizăm subiectele de conversaţie. Ioanițiu era omul lui de încredere şi cu el discuta prima oară îndepărtarea nemernicului de Antonescu (acest imbecil care are şi astăzi adulatori). Biblioteca nu este imensă, cultura umanistă nu este sferă lui de interes. Pilotajul şi tehnică. A patronat firme de automatizări, teren comun îmi zic, dar a falimentat în faţa concurenţei. Fac o singură fotografie. Vorbeşte bine româneşte dar are un gâjâit care vine dintr-o problemă cu palatinul. Acest sunet la fel ca în cazul lui King George dă impresia complet idioată a unei întârzieri mentale. Omul este foarte inteligent şi BUN. Îl simt în conversaţie că este un om BUN. Curiozitatea se transform pe parcursul conversaţiei în plăcerea de a fic cu un om fascinant de bun. Nu vorbeşte rău nici de tatăl său care îl părăseşte într-o Românie ciopârţită de un cretinism politic echivalent celui de astăzi. Îmi prezintă paradoxul prin care Carol impune o dezvoltare economică reală care aduc e România la mijlocul Europei în 1938.

Are cinci fete, una e guvernantă într-o familie bogată din New York. Oh my God, îmi spun. Vorbeşte fantastic de simplu, sincer şi direct. E mândru egal de toate cinci cu toate că, deh, alţii ar induce inegalităţi. Nu el.

Cultura multora asociază bunătatea cu prostia şi inteligenţa cu obrăznicia.

Nu e cazul. Omul ăsta nu vorbeşte de rău ţară şi pe nimeni, la limită este plictisitor. Pe comunişti îi tratează ca un medic pe pacienţi. Vreau să-l vorbească de rău pe Iliescu. Insist să îl vorbească de rău pe Iliescu. Nu îl vorbeşte. Da, are speranţe în Constantinescu. Omul ăsta e încă rege, îmi spun. E încă regele României. E mai sus, priveşte ce poate face bun fiecare pentru ţară şi cam asta e.

Plec bine echilibrat. Încasez 150.000 de lei 1995 din interviu, bani OK pe atunci, mă păcăleşte cred marele ziarist Viorel Tudose, dar nu mă împiedic în bani.

– Ce ai învăţat, mă întreabă marele ziarist?

– Ce am învăţat Viorel? Echilibru spre direcţia corectă.

Adică? Adică toţi ne pierdem minţile câteodată şi ajungem la psiholog. Regele este psihologul naţiunii. Ar putea fi. Suntem o ţară Latină, fermentăm. Corupţii vor spre est de exemplu. Regele ar fi o soluţie şi un exemplu. La urma urmei familia lui, câţiva Brătieni, un Maiorescu şi un Titulescu au zidit ţara. Ar putea clădi relaţii. Ne-ar putea uni.

Are bani? Nu are mulţi şi îi explic lui Viorel simplitatea hainelor şi a casei. Şi îi spun că nu e determinant. De la fiecare om deosebit am luat o lecţie de viaţă. De la rege? Echilibru.

De la Viorel duc cu mine remarca aia fantastică; ce o să aibă, mă, ce o să aibă? O să aibă mai mulţi bani. Atât. Mai mulţi bani şi nimic în plus. Atât.

De aceea la moartea lui îmi spun foarte simplu, a murit un om bun pentru România. Un om foarte bun pentru România.