victor pontaCristian Bucur: Ați vizitat Canada până acum? Ați avut vreun contact cu comunitățile din Canada?

Victor Ponta: Încă nu am ajuns, din păcate, în Canada, acesta fiind unul dintre lucrurile pe care le regret din acești doi ani și mai bine de mandat ca premier. În același timp, pot spune că știu foarte bine care este situația comunității de români de aici, că MAE ține permanent legătura prin consuli și ambasadori cu liderii comunității. Chiar dacă nu am ajuns în Canada, dar și în alte state unde sunt comunități de români încerc să știu toate problemele acestora. Dar mă bucur, însă, că facem progrese în legătură cu statutul românilor din Canada și cu simplificarea birocrației pentru cei care vor să meargă în Canada.

 

Cristian Bucur: S-a facut la un moment dat afirmația că românii din diaspora prezintă numai aspectele negative din țara lor de origine. Nu cumva sunt de vină chiar cei care au condus țara și care au provocat acest exod?

Victor Ponta: Cred sincer că astfel de afirmații legate de românii din Diaspora sunt nedrepte. Nu cred că românii din Diaspora își denigrează țara. Dimpotrivă, marea lor majoritate sunt oameni care își iubesc țara și care nu lasă anumite nemulțumiri, inclusiv legate de politică, să le afecteze sentimentele. Aș adăuga și faptul că mulți dintre românii aflați în afara granițelor sunt ei înșiși dovada lucrurile frumoase și bune pe care Romania le produce.

Unul dintre marile mele obiective este să încurajăm strângerea legăturilor dintre românii din Diaspora și țară. Nu oferim încă nivelul de trai occidental, dar semnalul transmis în ultima perioadă și direcția în care mergem oferă tuturor românilor motive de optimism. Am avut în 2013 cea mai mare creștere economică din UE, iar în 2014 trendul crescător se menține. Am dat înapoi salariile și pensiile tăiate în 2010, am creat peste 200.000 de noi locuri de muncă, am redeschis spitale și am mărit bugetele pentru educație și sănătate, am crescut salariul minim, am scăzut TVA și CAS. Avem multe vești bune, dar și mai multe lucruri de îndreptat și construit.

Sunt conștient că sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute în continuare, inclusiv în relația cu românii din afara granițelor țării, dar vă asigur că încercăm să venim în întâmpinarea acestor probleme și nevoi. Spre exemplu, recent am decis eliminarea taxelor consulare pentru declararea copiilor născuți în străinătate în primele șase luni de la naștere. De asemenea, am decis extinderea programului „Prima Casă” pentru cetățenii români din străinătate.

Pentru tinerii care studiază în străinătate, și care vor să revină în țară și să-și clădească aici o carieră, am un mesaj clar de apreciere și susținere a inițiativelor SMART Diaspora, precum asigurarea accesului la concursurile din administrația publică românească sau reduceri fiscale la revenirea în țară.

 

Cristian Bucur: Ce șanse are un tânăr care provine dintr-o familie normală în România în ziua de azi?

Victor Ponta: Mai multe decât în trecut, asta vă pot spune sigur. Am deblocat angajările din administrație pentru tinerii absolvenți, demarăm multe proiecte finanțate cu bani europeni de creare a locurilor de muncă pentru tineri, subvenționăm firmele care angajează tineri. Și guvernul dă un exemplu aici. În echipa guvernamentală sunt foarte mulți tineri, mulți care au revenit în țară, cu pregătire deosebită pentru domeniile  pe care le gestionează. Răzvan Nicolescu, Ioana Petrescu, Mihnea Costoiu, Eugen Teodorovici sunt oameni din noua generație, performanți, și care oferă un exemplu tinerilor din România că se poate realiza ceva și în țară.

Dincolo de aceste exemple, de tineri care reușesc la vârf, ne luptăm să creăm locuri de muncă bine plătite tocmai pentru ca tinerii să aibă o motivație serioasă de a rămâne în țară. De aceea, spre exemplu, am venit cu tot felul de pachete de stimulare a mediului de afaceri – pentru a crea locuri de muncă, pentru ca tinerii să simtă că au un viitor, în România.

 

Cristian Bucur: Este România în mâinile serviciilor secrete, prizonieră a acestora? Câți ofițeri sub acoperire credeți că sunt în funcții importante în ziua de azi?

Victor Ponta: Mi se pare că există o abordare nedreaptă, din partea unor politicieni, la adresa serviciilor românești de informații. Serviciile de informații românești sunt astăzi reformate și foarte performante, apreciate de partenerii noștri din NATO. Nu cred că este corect să defăimăm, prin urmare, munca unor oameni care fac sacrificii imense pentru țară.

În același timp, îndemn să nu cădem în capcana propagandei. România nu este condusă de servicii. Serviciile românești nu sunt implicate în politică. Să știți că unul dintre criteriile pentru a adera la structuri ca NATO sau chiar UE este și acesta.

Legat de întrebarea dumneavoastră, vă pot spune că nu am dreptul să știu cine sunt ofițerii români acoperiți. Eu sunt unul dintre beneficiarii informațiilor care vin de la SRI sau SIE și nu mă interesează să cunosc nume de ofițeri. Cei care au cerut nume de ofițeri au încălcat legea și au făcut un rău imens României.

 

Cristian Bucur: De ce credeți că românii din afara țării sunt, în mare parte, de dreapta?

Victor Ponta: Cred că aici există și multă prejudecată. Eu vreau să depășim această abordare în care stânga și dreapta sunt total divizate și separă viziuni de dezvoltare pentru România. Eu cred că românii din Diaspora pot avea în majoritate anumite opțiuni politice din cauza greșelilor care în mod cert s-au făcut la începutul anilor `90, că există încă resentimente, iar una din luptele mele este să schimb acest lucru.

 

Cristian Bucur: Care este adversarul dvs. direct la aceste alegeri?

Victor Ponta: Adversarul meu direct la aceste alegeri nu este atât o persoană, cât un sistem și un mod de a face politică și de a-i trata pe cetățeni. România are nevoie de un președinte care să nu mai repete niciodată marile greșeli care au făcut din funcția prezidențială o sursă de instabilitate internă și cauza principală a sărăcirii populației. Proiectul meu este acela al unui președinte care își asumă un stil diferit de exercitare a funcției prezidențiale, cu mai puțin conflict și mai mult consens în jurul unui proiect național. Eu propun românilor un Plan Național, un proiect de țară nu pentru un mandat, ci pentru 20-25 de ani.

După aderarea și integrarea euro-atlantică, noul proiect național pe care eu îl propun românilor este România Puternică, adică o Românie cu un stat de drept consolidat, cu o economie solidă, cu o societate care prețuiește munca și promovează performanța, o Românie cu instituții solide, care nu uită de cetățenii săi din afara granițelor.

 

Cristian Bucur: Ce mesaj doriți să le transmiteți românilor din Canada?

Victor Ponta: Le mulțumesc pentru ceea ce au făcut pentru a promova România și îmi doresc să mă întâlnesc, în calitate de președinte, cu cât mai mulți dintre ei. Guvernul și instituțiile statului român își vor consolida rolul de apărători ai intereselor românilor din Canada și din alte țări.

Îi invit, de asemenea, pe toți românii din afara granițelor, să își exprime opțiunea cu privire la viitorul României, indiferent care este aceasta.