Cât cântăreşte ameninţarea cu îngheţarea negocierilor Turcia-UE? Spre deosebire de trecutele decenii, când Uniunea Europeană a refuzat în repetate rânduri apropierea, se pare că acum Turcia este cea care nu mai vrea Europa aflată într-un impas.

De fapt, negocierile nu au fost aduse în punctul mort de evenimentele recente din Turcia. Din 2006, la mai puţin de un an de la demarare, ele au fost blocate de problema Ciprului, ţara primită în 2004  în Uniune fără partea de nord ocupată de forţele turce. Cu Turcia au fost deschise 17 capitole de negocieri şi închis unul singur, dar capitolele grele, între care justiţia, au rămas închise.

Acum Turcia pare să îşi fi onorat partea din acordul cu UE din primăvară, prin stoparea fluxului de refugiaţi spre Grecia şi Europa. Ministrul de externe de la Ankara, Mevlul Ceauşoglu a amintit în acest context de termenul octombrie pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci în UE, atrăgând un răspuns iritat al Germaniei, prin vicecancelarul Sigmar Gabriel care a vorbit de “un şantaj”. Si vicepreşedintele CDU şi ministrul de interne al landului Baden Wurttemberg, Thomas Strobl, remarca într-un interviu recent că Turcia se îndepărtează tot mai mult de Europa şi că nu ar fi de mirare ca, în condiţiile campaniei lui Erdogan, tot mai mulţi turci să vină în Europa. Strobl s-a pronunţat totuşi împotriva unor măsuri radicale cum ar fi întreruperea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE, cerută de guvernul austriac. Doar în cazul în care Turcia ar reintroduce pedeapsa capitală, Europa ar putea vorbi despre depăşirea unei “linii roşii”. Germania este ţara cu cea mai mare populaţie de etnici turci (la prima, a doua sau a treia generaţie), aproximativ 3 milioane. Printre aceştia rata şomajului este peste media Germaniei, iar etnicii se plâng adesea de discriminare din partea angajatorilor, notează o corespondenţă CNN. TotuşI, puşi să aleagă între statutul de german sau de turc, cei mai mulţi vor alege să se declare germani, cu atât mai mult acum când Erdogan nu mai inspiră nici încrederea dinainte de 29 iulie, campania de arestări având ca victimă inclusiv un cetăţean german. Germania este şi ţara care va avea anul acesta alegeri generale, sub presiunea a milioane de noi migranţi. Reacţiile la derapajul Turciei au luat o notă virulentă în Austria, ţară foarte expusă presiunii migranţilor, unde Cancelarul şi ministrul de externe au cerut oprirea negocierilor, ca răspuns la campania de reprimare a presupuşilor simpatizanţi ai organizatorilor puciului, din armată, justiţie, învăţământ, mass media.

Turcia îşi permite din toate aceste motive un joc temerar. De la acordul din februarie, prin care Ankara se obliga să returneze în Siria imigranţii ilegali, presiunea migratoare asupra Europei a scăzut nu numai datorită Ankarei. Insă pe cealaltă parte a angajamentului – negocierile pentru aderarea Turciei la blocul comunitar – nu s-au văzut progrese. La finalul lunii iulie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că, “într-un gest unic de bunăvoinţă”, va renunţa la procesele deschise împotriva persoanelor acuzate că l-ar fi insultat, se înţelege a celor fără legătură cu puciul.

In jocul temerar al Ankarei intră şi ocheadele spre Rusia, supusă unor sancţiuni europene de la invadarea Crimeei. Cele două ţări foste partenere în proiectul de transport al gazelor naturale spre Europa, afişează de fapt o prietenie mai strânsă decât este ea în realitate. Pe 9 august Erdogan şI Vladimir Putin s-au întâlnit departe de ochii presei la Sankt Petersburg, iar cu acest prilej s-a anunţat că Rusia şi Turcia vor disputa un meci amical de fotbal, în tentativa de a normaliza relaţiile dintre cele două ţări. Tensiunea a apărut sau a crescut după ce, în noiembrie 2015, un avion rusesc a fost doborât de aviaţia turcă, deoarece pătrunsese în spaţiul aerian turc. Acum, în contextul întrevederii Putin-Erdogan (prima a liderului turc cu un omolog de peste hotare de la tentativa de lovitură de stat şi debutul represaliilor) Evgheni Zatanovski, specialist în Orientul Mijlociu, declara că nu trebuie să se aştepte prea curând ca Turcia să obţină ceva din partea Moscovei. Turcia are în acest moment nevoie de Rusia mai mult decât Rusia de Turcia, sublinia expertul.

CNN crede că nici Uniunea Europeană nu are motive să exacerbeze teama de căderea acordului cu Turcia. Aceasta ar readuce în actualitate teme dureroase – cum ar fi securitatea frontierelor şi destabilizarea Greciei- dar nu cu acuitatea de la începutul anului, dinainte de acord.

Duminică 7 august, la trei săptămâni de la lovitura eşuată, preşedintele Recep Tayyp Erdogan a convocat un miting amplu la Istanbul, cel mai amplu din acest interval presărat cu demonstraţii aproape zilnice pro- sau antiregim. Demonstraţia “pentru democraţie şi pentru martiri” a fost transmisă pe ecrane uriaşe în spaţii publice în toate provinciile Turciei dar şi în Statele Unite, Pennsylvania, unde locuieşte Fettulah Gulem, cel pe care Erdogan îl arată cu degetul ca organizator al tentativei de lovitură de stat. Demonstraţia, dorită de Erdogan ca una “transpartinică“, a fost boicotată de partidul de opoziţie prokurd, HDP. In schimb liderul dreptei naţionaliste, Devlet Bahceli, şi al Partidului Republican al Poporului (social-democrat), Kemal Kilicdaroglu, au răspuns invitaţiei guvernanţilor. “Eşti un dar de la Dumnezeu, Erdogan ” sau “Porunceşte-ne să murim şi o vom face”, asemenea sloganuri care se vedeau pe bannerele demonstranţilor l-ar fi făcut invidios pe orice lider totalitar european.

Trebuia să se întâmple şi aceasta ca să vedem deruta proiectului european. Tările de pe lista de aşteptare a spaţiului Schengen sau a zonei euro (amndouă legi cu excepţii, cum s-a văzut în contextul crizei financiare din 2008-2009, respectiv în criza refugiaţilor din 2015) vor sta probabil deoparte până vor pierde apetitul. Dar dacă Erdogan, stăpân suveran şi aflat departe de alegeri, se va decide să întrebe populaţia dacă mai vrea aderarea?