Preşedintele Republicii Moldova se va alege la 13 noiembrie, dintre candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi socialistul Igor Dodon. Cel din urmă porneşte cu un avans de aproximativ 10 puncte, după primul tur în care a mobilizat la maximum electoratul. Candidata proeuropeană a acuzat că tinerii au fost împiedicaţi cu metode primitive să meargă la vot, în condiţiile în care rata de participare pe segmentul sub 30 de ani a fost în jurul a 10 la sută. In general, rata de participare la aceste alegeri (48,9 la sută) a fost cea mai slabă din istoria alegerilor parlamentare (şi prezidenţiale) din Republica Moldova. Am pus în paranteze alegerile prezidenţiale, fiindcă ele nu s-au mai desfăşurat prin vot direct din 2006.
Observatorii OSCE au apreciat corectitudinea acestui scrutin, nou din multe puncte de vedere, remarcând probleme doar în reflectarea campaniei electorale în media. Din 9 candidaţi aliniaţi la start, primii doi au adunat peste 60 la sută din voturi, dar (trebuie repetat) în condiţiile unei participări mai slabe ca oricând, aproape de limita invalidării.
Igor Dodon s-a pronunţat împotriva integrării europene a Republicii Moldova, în contextul simpatiei declarate pentru politica lui Vladimir Putin. El a susţinut deasemenea desfăşurarea referendumului de autonomie din Găgăuzia, cea de-a doua enclavă separatistă din republică (prima, Transnistria, şi-a proclamat deja autonomia şi nu a mai organizat alegeri la 30 octombrie). Maia Sandu este desigur preferata diasporei (la Bucureşti de exemplu, ea a strâns peste 2.100 de voturi, iar Dodon doar 53), dar aceasta nu are un impact atât de mare ca în cazul României, chiar dacă Republica Moldova este statul cu cea mai numeroasă diasporă din Europa.
Undeva se întâlnesc candidaţii calificaţi pentru turul al doilea al prezidenţialelor din Moldova. Atât Dodon cât şi Sandu au dus o campanie anticorupţie, bazată pe promisiunea de a pune capăt jafului care a culminat cu devalizarea băncilor ieşită la iveală în 2015. Deosebirea este că Maia Sandu vine din coaliţia care s-a aflat la guvernare în ultimii şapte ani (chiar dacă nu este oficial membră PLDM, servind în schimb ca ministru în toate cabinetele din perioada 2012-2015), iar Dodon dintr-o lungă opoziţie, pe care socialiştii au folosit-o pentru a scoate în faţă o nouă generaţie (liderul şi candidatul socialist are 42 de ani). Acest candidat tânăr sau din “generaţia de mijloc”, declarat filorus, stârneşte scandal dinainte de eventuala instalare la palatul prezidenţial, afirmând că peninsula Crimeea aparţine de facto Rusiei, ceea ce îi va mai îndepărta tovarăşului Dodon un segment de electorat la 13 noiembrie.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a prognozat chiar că Maia Sandu va câştiga alegerile în turul doi, salutând rezultatele de duminică. “Republica Moldova este PRO WEST, PRO ROMÂNIA. Igor Dodon nu a câştigat alegerile prezidenţiale din primul tur, în condiţiile în care electoratul său rusofon a fost mobilizat total să meargă la vot. Maia Sandu reuşeşte intrarea în turul doi cu un scor bun, de 38 la sută, în condiţiile în care o bună parte din tineri nu a fost la vot în primul tur, dar cu certitudine va merge la vot în turul doi. Duminică, 13 Noiembrie, Maia Sandu va câştiga alegerile prezidentiale cu 53 la sută şi Republica Moldova va rămâne Pro-Europa şi Pro-România, în condiţiile în care prezenţa la vot va depăşi 55 la sută”. Liderul PNL Alina Gorghiu a apreciat ca “o veste bună că va exista un al doilea tur de scrutin, … o şansă pentru păstrarea direcţiei strategice şi a orientării pro-europene”. Una dintre vedetele noului partid USR pentru parlamentare, fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a afirmat că rezultatul de duminică seara ”este trist în primul rând pentru că se putea mai mult, mai bine şi la momentul necesar”, cu referire la ceea ce putea face România pentru o Moldovă cu adevărat democratică.
Alegerile numite de unii “istorice” au fost precedate de un “marş pentru Basarabia” la Bucureşti, având ca revendicare finală a demonstranţilor includerea unirii în “proiectul de ţară” al preşedintelui Klaus Iohannis. De remarcat faptul că demonstranţii organizaţi de Acţiunea 2012 au rămas două zile la Bucureşti, că au avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor partidelor, mai puţin ai liberalilor, principalul partid aflat la guvernare după precedentele alegeri. Iar cel mai grăbit să le răspundă unioniştilor s-a arătat fostul preşedinte Traian Băsescu, care nu mai are, cu partidul său, perspective serioase de a conta în calculele postelectorale.
Din afara guvernării este fireşte uşor să se vorbească, escamotând problema costurilor unificării. Petrişor Peiu, fost consilier al mai multor guverne de la Bucureşti, declara, într-un interviu în primăvara 2016, că nu este vorba de costuri atât de mari pe cât ne-am aştepta. Mai exact, în 20 de ani România ar trebui să investească 180 de miliarde de euro în infrastructura Basarabiei, pentru a o aduce la nivelul economic al țării-mamă. Bugetul de cheltuieli al României, cu tot cu Basarabia, ar trebui să crească cu cel mult 11 miliarde de euro pe an.
Acestea sunt cifre pe care le vehiculează doar specialiştii, executivii par să nu aibă habar de ele. Evitarea unioniştilor de la Chişinău de către principalul partid guvernamental este un semn pentru alegerile apropiate din România, că unirea cu Republica Moldova nu mai intră în vederile strategice ale Bucureştiului. In viitorul previzibil, Republica Moldova poate rămâne pentru România un partener şi nimic mai mult. Se pune întrebarea dacă acest parteneriat nu ne costă, până la urmă, mai mult decât unirea.
