În zilele de 8-9 iulie în capitala Poloniei, Varșovia are loc Summitul Alianței Nord-Atlantice. Acesta se desfășoară la Stadionul Național, iar în cadrul său se vor lua numeroase decizii importante.

Statele Aliate vor cădea de acord să desfășoare rotativ patru batalioane multinaționale în Estonia, Latvia, Lituania și Polonia. NATO va face de asemenea pași spre a îmbunătăți apărarea cibernetică, pregătirea civilă și în privința apărării împotriva atacurilor cu rachete balistice din afara spațiului euro-atlantic.

NATO va continua sprijinul său militar și financiar pentru Afganistan și va întări cooperarea politică și practică cu Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

De la ultimul summit NATO din Wales în 2014, Aliații au implementat cea mai mare creștere în apărarea colectivă de la Războiul Rece. De asemenea, anul trecut Aliații au crescut cheltuielile pentru apărare pentru prima dată, lucru ce nu s-a întâmplat de mulți ani. Astăzi NATO este mai rapid, mai puternic și mai pregătit pentru orice provocare. Deciziile luate la Summitul din Varșovia vor asigura siguranța cetățenilor pentru viitor. Acesta este primul Summit NATO găzduit de către Polonia și primul pentru Secretarul General Jens Stoltenberg. La Summit vor participa 58 de delegații oficiale, care includ cele 28 de state aliate NATO, Republica Montenegru (a cărei adeziuni la NATO este în curs de ratificare), 26 de țări partenere și reprezentanți de la Națiunile Unite, Uniunea Europeană, Banca Mondială și Ansamblul Parlamentar NATO. Vor fi prezenți aproximativ 2500 de delegați oficiali și peste 2000 de reprezentanți media. Condițiile de lucru pentru presă sunt excelente, iar ospitalitatea poloneză deosebită.

Corespondent acreditat la NATO: Tatomir Ion-Marius