Ce a reprezentat Jacques Parizeau pentru lumea politică din Québec?
Domnul Jacques Parizeau reprezintă istoria Québecului modern. În 2003, îşi dorea ca ”istoria să reţină că am aparţinut acelui grup de douăzeci de persoane care au făcut La Revolution tranquille. Este cea mai mare schimbare la care am participat”
Parcursul academic este impresionant: ”Hautes Etudes Commerciales (HEC)”, Institutul de Studii politice, Facultatea de Drept la Paris şi la momentul respectiv, singurul canadian deţinător al unui doctorat de la London School of Economics.
Jacques Parizeau are mari ambiţii pentru Québec.
Contribuţia domnului Parizeau la dezvoltarea economică a Québecului este impozantă. Între 1960-1970 a participat la realizări de anvergură: naţionalizarea companiilor de electricitate,” Régime d’épargne-actions” (REA – regimul de economisire prin acumularea de acțiuni), societatea generală de finanţare (SGF), crearea regimului de rente (RRQ), Fondul de solidaritate din Quebec (FTQ) şi a” Caisse de dépôt et placement du Québec (CDPQ)” la care se adăugă egalitatea salarială, percepţia automatică a pensiilor alimentare, recunoaşterea grupurilor comunitare, creaţia Carrefours Jeunesse-Emplois, reintroducerea cursurilor de meserii la şcolile secundare şi formaţiunea profesională în întreprinderi. Este un ministru de finanţe marcant al Québecului în perioada 1976 şi 1984.
Aderă în 1969 la Partidul Québécois cu convingerea fermă că poate şi trebuie să realizeze independenţa Québécului, un obiectiv care va deveni centrul acţiunilor sale politice. Eşecul înţelegerilor constituţionale de la Meech şi Charlottetown şi deteriorarea economiei Québecului îl va readuce la putere în 1994. La iniţiativa domnului Parizeau, cea mai mare coaliţie politică (Partidul Québécois, Bloc Québécois şi Action Démocratique) din istoria Québecului se formează în 1995.
În 1995, are loc referendumul pentru independenţa Québecului. Înfrângerea este amară – proiectul este respins de 50.58% de votanţi. Au lipsit taberei care a zis DA, 27 145 de voturi pentru a câştiga (diferenţa între DA şi NU a fost de 54.288 de voturi).
Parizeau demisionează dar rămâne un analist alert al evenimentelor politice din Québec până la sfârşitul vieţii.
Deşi acum este considerat unul dintre pilonii politicii quebecoise, Parizeau a fost ales destul de greu în funcţia de deputat. De ce?
Răspunsul se regăseşte în analiza contextului politic în care Domnul Parizeau – deja un eminent economist şi strateg politic – a devenit candidat. Partidul Québécois era combătut prin toate forţele de partidul Liberal care era la putere. Ca şi candidat al PQ în Ahuntsic (1970) şi Crémazie (1973) sub regimul liberal de Robert Bourassa, a pierdut cu doar 972 respectiv 1396 de voturi. A fost ales în 1976 în circumscripţia de L’Assomption cu o majoritate zdrobitoare de 14 439 voturi.
În ce circumstanţe l-aţi cunoscut şi ce impresie v-a făcut?
Locuiesc în circumscripţia de L’Assomption din 1990 unde Jacques Parizeau era deputat. Contextul politic din Québec şi interesul personal pentru politica ţării de adopţie m-au incitat să mă informez. Prima mea întâlnire cu acest om politic de excepţie a fost determinantă. Domnul Parizeau a transformat-o într-o prezentare istorică a Québecului şi a luptei pentru păstrarea identităţii naţionale cu toate prerogativele unei naţiuni: cultură, limbă, valori democratice. Cunoştea bine România şi cum soţia sa era originară din Polonia, era foarte conştient de lupta seculară pe care au dat-o popoarele noastre pentru păstrarea identităţilor lor naţionale. Am fost impresionată de stilul uomo universalis, de politeţea desăvârşită, dar mai ales de tăria argumentelor pentru un patriotism raţional. Am avut prilejul de a îl întâlni de multe ori în nenumărate activităţi politice. Colaborarea cu domnia sa a fost un” botez” politic şi elementul marcant în deciziile mele politice ulterioare. În 2012, am candidat în L’Assomption pentru Partidul Québécois. Din păcate, am pierdut prin numai 1078 de voturi în faţa şefului CAQ, François Legault.
PQ şi J. Parizeau sunt văzuţi de către imigranţi drept cei care doresc separarea, lucru pe care cei veniţi nu şi-l doresc. Care ar fi argumentele unui nou referendum şi ce ar aduce bun independenţa Quebecului?
O mai bună cunoaştere a istoriei Canadei şi în special cea a Québecului este esenţială pentru imigranţi în ideea unei analize competenţe şi a unei concluzii bine structurată cu privire la necesitatea unui nou referendum. Aspiraţiile Québecului nu sunt aspiraţiile Canadei: valorile, limba, cultura şi aspiraţiile poporului francofon quebecois, sunt diferite de cele impuse de Canada engleză.
Québecul are toate resursele umane şi naturale pentru a fi independent. Un Québec independent ar decide singur destinele sale politice, economice şi culturale şi ar moderniza standardele democratice şi politice.
Politic ar desfiinţa Senatul şi funcţia de Locotenent general al Canadei – instituţii arhaice şi costisitoare. Ar lua deciziile reprezentative de valorile sale progresiste în materie de mediu înconjurător (Canada fiind singura ţară care s-a retras din Protocolul de la Kyoto – contrar voinţei Québecului) şi ar stabili o reţea hidroelectrică pentru eliminarea treptată a importului de petrol şi ar elabora un plan naţional de dezvoltare durabilă. Ar revizui pertinenţa şi rolul real al prezenţei militare în conflictele internaţionale, ar înfiinţa un registru quebecois de arme de foc, ar lua decizii cu privire la pedeapsă capitală şi dreptul la avort. Québecul are o reputaţie de popor paşnic şi consensual de aceea, în locul unui sistem carceral federal costisitor şi inutil, ar valoriza un sistem de reabilitarea şi de reintegrare a tinerilor infractori, cu judecători din Québec şi o poliţie naţională eficace în locul Jandarmeriei Regale.
Economic am putea fi mult mai bogaţi pentru că am elimina dedublarea palierelor guvernamentale: o singură declaraţie de impozit, un minister de finanţe, un minister al sănătății. Acum, plătim dublu la transporturi, agricultură şi la mediu. În 2010, costul de dedublare administrativă federal-provincial se ridica la 7.5 miliarde de dolari, echivalentul a 950$/quebecois şi 3800$/familie de 4 persoane. Un singur minister al imigrației ar face economii de 33 milioane pe an şi ar lua decizii mult mai progresiste în protejarea şi integrarea imigranţilor şi a muncitorilor sezonieri.
În relaţiile internaţionale, Québecul independent ar stabili politica externă şi ar negocia în funcţie de propriile sale interese economice.
Din punct de vedere cultural, poporul majoritar francofon din Québec ar proteja cultura şi limba franceză, relaţiile cu Primele Naţiuni, ca toate popoarele independente care îşi respectă istoria şi tradiţiile. Québecul este mândru de prezenţa sa la nivel internaţional prin descoperirile ştiinţifice, inovaţiile economice şi tehnologice şi prezenţa culturală de renume.
Québecul vrea şi poate să devină o naţiune independentă.
Parizeau este şi cel care a afirmat că ultimul referendum a fost pierdut din cauza comunităţilor etnice şi a banilor, după care şi-a dat demisia. Cum îi vedea pe etnici de fapt?
Discursul este controversat dar adevărat. În politică însă, tot adevărul nu este bine de divulgat. Istoria însă i-a dat dreptate. Ar trebui să clarificăm ce a însemnat afirmaţia că referendumul din 1995 a fost pierdut din cauza etnicilor şi a banilor. Cu privire la ”etnici”, declaraţii ulterioare (1) au arătat că imigranţii proaspăt sosiţi pe teritoriul Canadei au devenit cetăţeni canadieni în mod ”accelerat”. Imigranţii care aveau puţine informaţii despre importanţa referendumului dar plini de recunoştinţa faţă de Canada au votat NU. Explicaţia ”banilor” este şi mai evidentă: pentru a mobiliza şi deplasa mii de canadieni de pe o coastă pe alta a Canadei să îşi manifeste ”spontan” dragostea faţă de Québec, guvernul canadian a cheltuit sume enorme, echivalente cu sumele totale legale pentru cele două tabere de DA şi NU.
Parizeau era un politician de anvergură. Valurile succesive de imigranţi ca mutaţii demografice importante le vedea ca un aport pozitiv în Québec atât pe plan economic cât şi pe plan cultural. El însuși căsătorit din 1956 până în 1990 cu doamna Alice Poznanska Parizeau o femeie de litere, jurnalistă şi criminolog de origine poloneză avea un mare respect şi admiraţie faţă de cei care au decis cu eforturi şi sacrifici să reînceapă o nouă viaţă în Québec. Cred că este o dovadă de respect faţă de etnici, faptul că mi-a ghidat primii paşi politici, mie, o imigrantă din prima generaţie.
Ce oameni politici de anvergura lui Parizeau mai are Québecul?
Rectorul Universităţii din Montreal, Guy Breton, declara cu ocazia acordării titlului doctor honoris causa în 2014: ”Prin angajamentul dumneavoastră universitar, politic, patriotic, aţi fost, Jacques Parizeau, la postul de pilotaj al Québecului timp de 60 de ani. Aţi fost printre cei care au ghidat Québecul de la marele întuneric până la mondializare. Québecul nu este încă ţara pe care o visaţi, dar datorită dumneavoastră, quebecoasii ştiu că pot să facă acesta ţară. Un lucru este sigur, domnule Parizeau… aţi condus quebecoasii la independenţa spirituală.”
Nu cred că mai există un alt Jacques Parizeau.
René Levesque, Dr. Cămil Laurin, Bernard Landry, Pauline Marois au avut toţi o carieră politică excepţională. Québecul are economişti de elită care nu sunt politicieni şi politicieni care nu au anvergura economică a domnului Parizeau. Alţii sunt abili strategi sau experţi în domenii de vârf care au devenit politicieni pentru a-şi direcţiona expertizele pentru Québec.
Cred însă că noul chef al Partidului Québécois, domnul Pierre Karl Peladeau are capacitatea de a deveni un om de stat cu influenţă.
Bibliografie:
Youtube – Jacques Parizeau ”si le oui le remporte”
Youtube – Dranville Bernard – Si le Québec était indépendant
Pierre Duchesne
- 2001: Jacques Parizeau, vol. 1: Le Croisé, 1930-1970, Québec Amérique, Montréal, 623 p. (ISBN2-7644-0105-1) [détail des éditions]
- 2002: Jacques Parizeau, vol. 2: Le Baron, 1970-1985, Québec Amérique, Montréal, 535 p. (ISBN2-7644-0153-1) [détail des éditions]
- 2004: Jacques Parizeau, vol. 3: Le Régent, 1985-1995, Québec Amérique, Montréal, 601 p. (ISBN2-7644-0280-5) [détail des éditions]
Siteul Partidului Québecois – pq.org – Independence
(1) Conform cifrelor oficiale ale Ministerului Federal al Imigrației, numărul de cetățenii acordate în Quebec a crescut de la 23.799 în 1993, la 43.855 în 1995, adică o creștere de 87% în numai doi ani. Într-un memoriu depus la ONU, Gilles Rheaume, subliniază faptul că numai în cursul lunii octombrie au fost eliberate 11.400 de certificate, care reprezintă 25% din totalul anual. A fost pentru prima oară când în Quebec se acordau mai multe cetățenii decât în Ontario, fapt care nu s-a mai repetat de atunci.
