“Au fost cei mai dificili ani din cariera. Acum mă simt altfel”

Lucian ButeLucian Bute va urca din nou în ring peste mai puţin de o lună. Fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie a acordat, după multă vreme, un interviu, în care vorbeşte despre noul său început.

Lucian Bute se află de câteva săptămâni în Filipine, acolo unde se pregăteşte pentru confruntarea cu argentinianul Roberto Feliciano Bolonti. Meciul dintre Bute şi Bolonti, de la categoria semigrea, e programat pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, la “Bell Centre” din Montreal, Quebec, Canada, fieful lui Lucian.

Este primul meci al campionului nostru după înfrângerea în faţa lui Jean Pascal, din 18 ianuarie, în urma căreia, cei mai mulţi dintre noi am fi pariat pe o retragere a pugilistului gălăţean.

Acesta a făcut însă o mutare care a surprins întreaga lume. La 34 de ani, Lucian a decis să se despartă de antrenorul său, Stéphan Larouche, după o colaborare de peste un deceniu, şi să continue în speranţa că va redeveni campion mondial.

Bute se pregăteşte cu unul dintre cei mai respectaţi tehnicieni din lumea boxului, americanul Frederick Steven Roach, 54 de ani.

Freddie Roach, cum îl ştim toţi, a plecat cu Lucian în Filipine. Întâmplător sau nu, Bute a avut şansa să se pregătească în toată această perioadă alături de unul dintre cei mai mari campioni din istoria boxului, Emmanuel “Manny” Dapidran Pacquiao, alias “Pac-Man”! Şi chiar la marele “Pac-Man” acasă!

 

Lucian, cu ajutorul promotorului Christian Gănescu, a avut grijă ca munca sa din toată această perioadă să fie apreciată, iar el să rămână, fie şi prin intermediul “feisbucului”, aproape de toţi cei care îl iubesc şi îl apreciază.

E greu să-l prinzi pe Lucian Bute în această perioadă, poate cea mai dificilă din programul unui pugilist, fie şi pentru doar câteva minute.

Nu pot spune însă decât că am avut şansă şi, sunt sigur de asta, apreciere din partea lui Lucian Bute!

“E un privilegiu să lucrez cu Freddie Roach”

– Lucian, cum te simţi?!

– Bine! Foarte bine! Viaţă de cantonament. Cam ce fac de 20 de ani încoace!

– Cum e să te antrenezi cu un antrenor de talia lui Freddie Roach?
– Am foarte multe de învăţat de la un antrenor cu aşa experienţă. Pot spune chiar că este un privilegiu să lucrez cu el. A antrenat foarte multe nume mari din box.

– Ce e deosebit în lucrul cu Freddie Roach?
– În primul rând filozofia de pregătire este diferită la el. Faţă de cum eram obişnuit. Şi multe detalii practice, care pot face diferenţa într-un meci.

– Ce a schimbat Freddie Roach în mentalitatea ta, în filozofia ta, în boxul tău?
– Este devreme să spun că a schimbat ceva. Sunt doar şase săptămâni de lucru împreună. Cred că poate după 2-3 catonamente şi tot atâtea meciuri împreună pot evalua schimbările survenite la mine. Dar pot spune că suntem pe drumul cel bun. Mă simt altfel.

– Visai vreodată să te pregăteşti cu un antrenor de acest calibru?
– Normal! Trebuie mereu să visăm la ceva mai bun în viaţă.

“Manny Pacquiao e un exemplu pentru mine”

– Ce impresie ţi-a lăsat Manny Pacquiao?
– Pacquiao e un sportiv foarte determinat. Pe lângă talentul pe care îl are, Manny munceşte enorm. Are bun simţ, chiar dacă este un star în box. A rămas mereu cu picioarele pe pământ. E un exemplu pentru mine. Prezenţa lui mă motivează.

– Ce le transmiţi românilor?
– Să mă susţină în continuare, aşa cum au făcut-o mereu. Vreau să le mulţumesc din nou pentru sprijnul lor de-a lungul carierei mele. Eu îmi voi face mereu datoria faţă de românii mei. Voi munci cât pot de mult şi o să încerc să-i bucur în continuare cu performanţele mele.

– Mai ales celor care nu mai credeau într-o revenire a ta!
– Nu! Şi când eram campion mondial existau destui critici. Era părerea lor. Eu am drumul meu în viaţă şi îl voi urma.

– Dar canadienilor?
– Au fost şi ei lângă mine încă de când am trecut la profesionişti. Nu mă cunoaşteau înainte de 2003, dar, pas cu pas, cu multă munca, am reuşit să-i câştig ca fani. Îi simt în continuare aproape. Ştiu că mă susţin şi că îşi doresc şi ei să redevin Campion Mondial. Îi asigur că voi da totul să reuşesc să-mi împlinesc acest vis al meu şi al fanilor mei de pretutindeni.

Fără probleme în privinţa greutăţii

– Cum arată o zi de antrenament în Filipine?
– Sunt două antrenamente pe zi, şase zile din şapte! Primul antrenament e la 5:30 dimineaţa! Acesta e axat pe pregatirea fizică.  Al doilea e la trei după-amiază. Cu Freddie de această dată! E un antrenament specifc, tehnic şi tactic, plus sparringuri de 3 ori pe săptămână!

– Cum arată o dietă zilnică?
– Nu e o dietă specială, dar încerc să fiu atent, să nu consum nimic care ar putea să-mi creeze probleme. Consum multe fructe, dar şi grătar, fireşte vită şi peşte.

– Înseamnă că nu ai probleme cu greutatea!
– Nicio problemă la acest capitol!

– Simţi vreo presiune, alta decât cea obişnuită?
– Nu o pot numi presiune în plus. Faptul că am schimbat echipa îi determină, sunt sigur, pe fani să aştepte ceva în plus şi poate asta să fie diferenţa dintre trecut şi prezent.

“Un Lucian Bute mai agresiv”

– Ce ştii despre Roberto Feliciano Bolonti, viitorul tău adeversar?
– Am văzut câteva meciuri. L-am studiat, în special, pe ultimul, care a fost un meci de titlu mondial. Bolanti are multă experienţă, este agresiv şi mă aştept să fie în formă foarte bună la Montreal pe 6 decembrie. Va încerca să facă un meci mare. Este o şansă bună pentru el să fie văzut de lumea boxului şi asta îl motivează cu siguranţă.

– La ce să ne aşteptăm pe 6 decembrie? Mă refer la boxul tău.
– Lumea să se aştepte la un Lucian Bute mai activ, mai agresiv, mai încrezător în forţele sale. Un Lucian Bute care va încerca să câştige fiecare repriză, iar, în final, să fie declarat câştigător.

– Ce impresie ţi-a lăsat Filipine?
– Nivelul de trai e scazut. Oameni muncesc din greu. Zona de aici, unde mă antrenez, este mai saracă. Dar, să ştii, am simtit că oamenii de aici sunt fericiţi, în ciuda lipsurilor. Ţara are multe locuri frumoase, atât cât am văzut eu.

“Îi respect pe românii mei”

– Vei mai boxa vreodată în România?
– Nu pot să ştiu asta. Datoria mea este acum aceea de a mă pregăti! Sunt profesionist. Dacă, vreodată, mai apare ocazia, o voi face cu plăcere.

– Ţii legătura cu fostul tău antrenor, Stéphan Larouche?
– Sigur. Vorbim, mă mai consult cu el. Am ramas într-o relaţie foarte bună.

– Te aşteptai ca acasă, în România, oamenii să te preţuiască mai mult?
– Cred că am câştigat respectul lor. Mă bucur că mă apreciază. Eu, la rândul meu, îi respect pe românii mei şi îi apreciez. Nu, nu mă aştept la mai mult. Sunt mulţumit. O simt atunci când ies pe stradă, acasă, şi este de ajuns. Le mulţumesc pentru sentimentele şi pentru atitudinea lor faţă de mine şi faţă de cariera mea.

– Ce faci de Crăciun?!
– Încă nu am planuri. O să văd după meci. Mi-ar plăcea să-mi petrec Sărbătorile lângă familie şi prieteni, acasă, în România.

 

“Din cantonamentul meu in Filipine transmit prin intermediul publicatiei Marca-Ro Salutari tuturor romanilor din zona Montrealului. Tin sa le Multumesc pt sprijinul lor dealungul anilor si sper sa-i am alături si la meciul din 6 Decembrie. Va astept la Centre Bell!