poza art rachitanPrima şi suprema datorie a fiecărei fiinţe umane ce călătoreşte de-a lungul vieţii pe planeta noastră este de a asigura evoluţia spirituală. Aceasta se realizează prin îndeplinirea planului vieţii, alcătuit imediat după naştere. În acest program sunt incluse trăiri de viaţă prin care ni se dă posibilitatea de a elimina esenţele negative acumulate în existenţe trecute; în timp ce acestea sunt înlocuite cu esenţe pozitive, pe care ar trebui să le achiziţionăm în urma unor trăiri, de asemenea, cuprinse în acest plan al vieţii.

A doua datorie care prin conştiinciozitatea manifestării ei, depinde direct de evoluţia spirituală este de a participa la perpetuarea speciei umane şi grija de Planeta Pământ. Aici, la datoria pentru perpetuarea speciei, ne întâlnim cu obligaţia ca atunci când avem copii, să le asigurăm o sănătate deplină, o educaţie cât mai aleasă pentru ca urmaşii noştri care asigură existenţa speciei umane să se manifeste calitativ cât mai etic, moral şi cu un nivel de conştiinţă cât mai aproape de perfect. În felul acesta, la rândul lor pot să îşi îndeplinească cât mai conştiincios planul vieţii, asigurându-le spiritelor care se manifestă în timpul vieţii lor pe pământ, o cât mai bună evoluţie spirituală.

Ce poate moşteni un copil de la părinţii lui?

Din punct de vedere al existenţei materiale, părinţii au o influenţă esenţială asupra trăirii viitorului individ. Părinţii prin comportamentul lor, sunt cei care participă într-o foarte mare măsură la felul prin care fiul sau fiica lor îşi trăieşte planul vieţii, făcându-şi datoria supremă vizavi de evoluţia spirituală.

Influenţa Genetică

Manifestarea de-a lungul vieţii a părinţilor privită din punct de vedere anatomo-fiziologic sau privită ca trăire socială se reflecta într-o foarte mare măsură asupra fiicei sau fiului acestora. Pe creier, în departamentul memoriei, acolo unde sunt depozitate şi acumulate esenţele manifestărilor individului de-a lungul vieţii, atunci când acestea depăşesc un nivel mediu, sunt transmise genetic urmaşilor. Întâlnim cazuri în care unul din părinţi fiind muzician de un nivel foarte ridicat, copiii se nasc cu înclinaţii spre muzică. Acelaşi lucru întâlnim în multe alte situaţii unde valorile profesionale ale părinţilor apar ca predispoziţii în manifestarea copiilor.

Întrebare: Bună seara! Mă confrunt de mulţi ani cu o rinită alergică a cărei cauză nu am reuşit să o identific. Singura opţiune de tratament primită de la doctor a fost operaţia, datorită îngroşării mucoasei nazale, intervenţie pe care nu doresc să o fac. Doresc să ştiu ce alte opţiuni există şi ce pot face în această direcţie.

Răspuns: Nu cred că operaţia poate îndepărta rinită alergică. Acolo este un proces inflamator (adică mucoasa nazală este inflamată din cauza unor abnormalități ale structurii nazale.) Faceţi gargară cu apă călduţă cu sare. Se execută în felul următor: după ce preparaţi soluţia de apă caldă cu sare într-o cană, puneţi apă din cană în palma stângă iar după ce înfundaţi nara dreaptă, din palmă trageţi apă pe nară stângă şi o eliminaţi pe gură. Faceţi asta de 3-4 ori de fiecare nară, până epuizaţi apa din cană. După aceea, suflaţi nasul de mai multe ori, că nu cumva să rămână apă în nas. Faceţi acest lucru dimineaţa şi seara, 2-3 săptămâni.

În timpul iernii, când merge căldura, aerul se usucă, uscându-vă nasul, ceea ce amplifică alergia. Deci recomand un aparat de creat umiditate.

 

Întrebare: Bună ziua domnule doctor! Vă mulţumim pentru toate postările frumoase şi deschizătoare de spirit şi căutări pe care ni le împărtăşiţi şi vă aşteptam cu bucurie şi nerăbdare în România!

Vă cer azi ajutorul într-o problemă de sănătate apărută la nivelul urechilor sub formă de durere ascuţită în interior către amigdale şi gât. Am tot tratat problema şi tot apare. Vă rog, mă puteţi ajuta? Mulţumesc!

Răspuns Dr. Cristian Răchitan: Aveţi un sindrom temporo-mandibular. Sunt câteva exerciţii pe care le-am postat anul trecut cu mandibula inferioară. Căutaţi-le, găsiţi-le şi executaţi-le.