0100Joi 27 august a.c. în Cardiff (Regatul Unit al Marii Britanii) a luat sfârșit a 53-a Conferință de Instruire a Asociației Internaționale a Femeilor Polițiste (IAWP) în parteneriat cu Asociația Britanică a Femeilor Polițiste (BAWP). Gazda manifestărilor a fost Poliția din Sudul Țării Galilor.

După marșul de duminică 23 august, de la Castelul Cardiff până la Motorpoint Arenă în zilele următoare în cadrul Conferinței IAWP au avut loc numeroase evenimente. Pentru România, cel mai important moment a constituit acordarea premiului pentru participarea în misiuni internaționale ONU de menținere a Păcii în Haiti doamnei comisar șef de Poliție Raluca Domuța, pe data de 23 august. În contextul sărbătoririi a 100 de ani de la fondarea Asociației Internaționale a Femeilor Polițiste această recunoaștere a serviciului deosebit în slujba comunității a doamnei Raluca Domuța înseamnă enorm de mult pentru imaginea României pe plan internațional. Comisarul de Poliție al MINUSTAH (Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite în Haiti) a subliniat că dânsa este “un ofițer de poliție excepțional și remarcabil cu experiență valoroasă care este necesară în susținerea păcii și procesul de stabilizare în Haiti.” În zilele următoare la Motorpoint Arena au avut loc numeroase sesiuni de instruire, și alături de acestea o expoziție istorică onorând centenarul Femeilor Polițiste Britanice, și standuri de prezentare de la diferite organizații: Cavalerii Albaștri (club de motocicliști), O lume liberă de droguri, EUROPOL, IAWP 2016 -Barcelona (Spania), IAWP 2017 – Cairns, Australia, IPA, Federația de Poliție din Anglia și Țara Galilor, Poliția Forțelor Aeriene Regale, Poliția Marinei Regale etc.

280Luni seara la Centrul Millenium din Cardiff a avut loc o serată culturală pentru participanții la Conferință, marți un banchet galez la Castelul Cardiff, iar miercuri o seară informală la Tiger Tiger, spre a experimenta ospitalitatea catalană. Joi 27 august, la seara de gală care s-a desfășurat la Motorpoint Arena, după discursul fostei președinte IAWP Jane Tonwsley, președintele republicii Kosovo doamna Atifete Jahjaga (fost vice-director al Poliției din Kosovo și general) a ținut un discurs emoționant în care a subliniat rolul important al femeilor polițiste în menținerea păcii și a siguranței, și a apreciat munca extraordinară a IAWP și schimbarea pe care o ajută să se petreacă în cadrul comunităților din întreaga lume.

A 53-a Conferință de Instruire IAWP la Cardiff a fost un succes, organizarea și derularea evenimentelor a fost excelentă, iar invitații din Regatul Unit al Marii Britanii și de peste hotare au apreciat ospitalitatea galeză. Președinte ales al IAWP este doamna Margaret Shorter.

În 2016 Barcelona (Spania) va fi gazda următoarei Conferințe IAWP pe tema “Egalitate și Siguranță” (2-6 octombrie), director al Conferinței fiind doamna Montserrat Pana.

Material și fotografii: Tatomir Ion-Marius