Alegerile federale bat la ușă și m-am gândit că un exercițiu de imaginație politică ar putea fi binevenit în contextul canadian actual.
Nu pot spune că sunt un simpatizant al conservatorilor sau al lui Steven Harper, este adevărat că au făcut și lucruri bune, dar per ansamblu aș spune că marea democrație canadiană a intrat în deficit în timpul acestei lungi perioade de conservatorism. Aceasta explică poate și victoria NPD (NDP) în Alberta după nu mai puțin de 43 de ani de regim conservator.
În plus, este proverbială și relația mai mult decât glacială a conservatorilor cu presa, aici vorbim despre presa canadiană, care este extrem de moderată, fără comparație cu cea americană sau cu cea românească. Foarte puține lucruri scapă controlului partidului…
Momentele în care însă simpatia s-a evaporat pur și simplu au fost cele în care Harper a promovat legea C-51 care a amplificat foarte mult puterea serviciilor polițienești și de securitate. Adoptată cu 183 de voturi pentru și 96 împotrivă legea ”Big Brother” dă frâu liber ascultărilor și supravegherii electronice de către serviciile canadiene de securitate despre care Edward Snowdon spune că sunt cele mai puțin supravegheate din întreaga lume occidentală.
Deși cu greutate, populația a înghițit gălușca, însă la scurt timp a apărut legea cetățeniei care îi trasformă pe canadienii care mai au o cetățenie într-o categorie inferioară, dat fiind că statul poate ridica cetățenia cu mult mai puțin efort și fără implicarea unui judecător. Canada este o țară a imigranților, mulți cetățeni având și o altă cetățenie, dar iată că acum ne punem întrebarea cam care mai este valoarea ei dacă ne poate fi ridicată într-un mod arbitrar, în funcție de interesele statului.
Lista continuă cu o nouă inițiativă a conservatorilor, dreptul canadienilor rezidenți în străinătate de a vota. Cei care au depășit 5 ani de reședință în afara Canadei, nu vor mai avea drept de vot… La prima vedere, legea votului din România pentru diaspora pare acum extrem de democrată.
Dacă adăugăm la final și recesiunea care bate la ușă deoarece conservatorii nu au știut să investească prea mult și în altceva decât petrol, putem spune că bilanțul nu pare a fi extraordinar pentru Canada, în general.
Trecând acum în Quebec, Partidul Quebecois se pregătește (din nou) de un eventual referendum care să transforme în mod iremediabil provincia într-o republică francofonă. Evident că mai întâi PQ ar trebui să ajungă la putere pentru a reactiva acest proiect, ceea ce s-ar putea întâmpla, dată fiind perfomanța guvernului liberal din Quebec.
Până acum însă, așa cum a menționat Jacques Parizeau, referendumurile au fost pierdute din cauza ”etniiilor și a banilor”, dar ce-ar fi dacă, cu un alt guvern conservator, etnicii s-ar simți de data aceasta mai aproape de valorile din Quebec decât cele promovate de armata lui Harper. Ce-ar fi dacă într-un Quebec independent, guvernul nu ar ridica cetățenia după bunul plac, iar votul ar fi garantat cetățenilor indiferent de reședință. Toate acestea, combinate cu un plac economic realist, ar putea reprezenta soluția corectă la multiplele încercări de independență (sau separare, cum doriți).
Un conducător PQ abil și cu ceva viziune ar putea folosi acțiunile conservatorilor federali pentru a-și apropia o categorie de votanți care au imigrat într-o altfel de Canadă pe care acum nu o mai recunosc.
